Acasă » ȘTIRI » Deputatul Dohotaru: ”Fac o lege care interzice ambarcațiunile motorizate pe lacul Tarnița”. Reacții dure. Ce părere aveți?

Deputatul Dohotaru: ”Fac o lege care interzice ambarcațiunile motorizate pe lacul Tarnița”. Reacții dure. Ce părere aveți?

Deputatul independent Adrian Dohotaru din Cluj a anunțat pe Facebook că propune o lege care interzice ambarcațiunile motorizate pe lacul Tarnița. Postarea a adunat și reacții dure, între care a PNL-istei Roxana Contras, fostă secretară a lui Horea Uioreanu și actual secretar executiv TNL Cluj. Iubitul acesteia deține ambarcațiuni și un teren mare pe malul lacului. Și el a reacționat la anunțul deputatului.

Adrian Dohotaru, cunoscut ca ONG-ist ecologist, a anunțat că, în urma unei ieșiri la lacul Tarnița, a hotărât să redacteze o lege prin care să interzică ambarcațiunile motorizate pe acest lac, din care provine apa potabilă din Cluj.

Nesimțiților, distrugeți Tarnița! E plin de pontoane cu motor, skyjeturi și bărci, mai nou și hidroavioane, care poluează lacul Tarnița, apa de unde bem. Gardurile ilegale blochează accesul la apă. Fac o sesizare privind amendarea tuturor nesimțiților care au pus gard la apă, fără autorizație, la sub 15 metri de apă, ceea ce legea interzice. Fac o lege care interzice ambarcațiunile motorizate în lacul Tarnița. Am fost și azi, ne-am întors mai repede din cauza zgomotului și ceea ce părea a fi 💩 în lac. Sper să am susținerea tuturor parlamentarilor clujeni ca să redăm Tarnița clujenilor, nu ghiolbanilor care împuțesc lacul.”, a scris Dohotaru pe Facebook, unde a postat și o filmare.

Publicată de Adrian Dohotaru pe Duminică, 1 septembrie 2019

Apropo de cele spuse de deputatul Dohotaru, recent, un club de socializare a postat pe Facebook fotografii cu șalupe și hidroavion de la o petrecere ce a avut loc pe malul lacului Tarnița.

Dohotaru a postat și o fotografie cu gardul cu care este împrejmuit un teren de pe malul lacului.

Proprietarul, Abdul Rahim, a reacționat pe Facebook: ”Am pus gard , cu autorizație de construcție pe terenul MEU pt ăștia ca tine care vin ocazional pe Tarnita și lasă tot felul de gunoaie pe marginea lacului și in lac.
Și tu și oricine poată sa pună gard pe proprietatea lui. Ar fi culmeasa calci pe proprietatea mea ma insecta ce ești! Scările acelea sunt făcute de mine pe terenul meu și o fost accesul permis pana acum vreo luna! Dar cum sunteți nesimțiți și ați lăsat gunoaie pe plaja, amenajată de mine am închis accesul. Repet, PE TERENUL MEU!!!!”

De asemenea, iubita acestuia, Roxana Contras, membru PNL Cluj, a scris: ” Adrian Dohotaru te cunoaștem, iarăși cauți subiecte sa te afirmi? Nu ai făcut nimic nici pt Cluj și acum ai idei sa blochezi dezvoltarea unei zone turistice? In loc sa va gândiți cum sa amenajați coborârile la apa și sa investiți in infrastructura! Sunteți caractere infecte, sunteți niște penali invidioși!”

Contras, care este șef birou în cadrul Salvamont Cluj, a adăugat: ”Dohotaru încearcă orice subiecte numai sa para ca este implicat in viața comunității!”

Sunteți de acord cu interzicerea ambarcațiunilor motorizate pe lacul Tarnița?

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina