Judecătorii Curții de Apel Cluj dau o lecție șmecherilor care agresează polițiști: Au majorat pedeapsa unui tânăr condamnat pentru ultraj de la 1 an și 6 luni, cât a primit la fond, la 6 ani și 8 luni închisoare! Tânărul de 21 de ani a târât cu mașina un polițist, pe o stradă din Cluj-Napoca, pe o distanță de 50 de metri, pentru a scăpa de control.
Curtea de Apel Cluj a decis majorarea pedepsei aplicate unui tânăr în vârstă de 21 de ani, condamnat pentru ultraj după ce a târât un polițist cu mașina pentru a evita un control. Instanța de apl a crescut pedeapsa inițială de 1 an și 6 luni de închisoare la 6 ani și 8 luni de detenție efectivă, considerând că fapta inculpatului a avut un grad ridicat de pericol social.
Incidentul a avut loc în 28 august 2024, pe Strada Timișului din Cluj-Napoca. Polițiștii au oprit un autoturism marca Volkswagen, condus de inculpat, care circula pe un sector de drum unde accesul era interzis. Când i s-a cerut să prezinte actele și să coboare din vehicul, tânărul a ignorat indicațiile și a început un apel telefonic.
În încercarea de a preveni plecarea mașinii, unul dintre agenți s-a aplecat spre volan pentru a lua cheia din contact, moment în care inculpatul a accelerat brusc, târându-l pe polițist aproximativ 50 de metri. Polițistul a reușit să se elibereze în ultimul moment pentru a evita coliziunea cu un stâlp, dar a suferit plăgi contuze și excoriații, având nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Tânărul nu a oprit mașina nici după incident, fiind găsit ulterior de polițiști ascuns în curtea unui imobil.
De ce a fost majorată pedeapsa?
Judecătorii Mihai Iulian Gîlcă și Oana Maria Ivanciu de la Curtea de Apel Cluj au considerat că instanța de fond a aplicat o pedeapsă mult prea blândă (1 an și 6 luni de închisoare) raportat la gravitatea faptei. Ministerul Public și polițistul agresat au făcut apel, solicitând o sancțiune mai severă, iar instanța de control judiciar le-a dat dreptate.
Judecătorii Curții au motivat că:
•Tânărul a dat dovadă de un comportament sfidător și agresiv față de autoritatea statului, nesocotind indicațiile polițiștilor.
•Fapta sa a pus în pericol viața agentului de poliție, fiind aproape de a-l proiecta într-un stâlp.
•Ultrajele împotriva polițiștilor sunt tot mai frecvente, iar o pedeapsă severă este necesară pentru a descuraja astfel de comportamente.
•Inculpatul nu a manifestat nicio urmă de regret real, fiind interesat doar de evitarea răspunderii.
Astfel, Curtea de Apel a decis că singura pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei este 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
Tânărul a încercat să obțină o pedeapsă mai ușoară
În apărarea sa, inculpatul a solicitat instanței suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, invocând că a acționat din frică și panică, fără intenția de a-l răni pe polițist.
Totuși, judecătorii au respins această cerere, arătând că:
•Părăsirea locului faptei și ascunderea ulterioară arată clar intenția de a scăpa de consecințe, nu de panică.
•Faptul că inculpatul nu a oprit nici măcar după ce polițistul s-a desprins de mașină dovedește lipsă de empatie și conștientizare a gravității faptei.
•Executarea pedepsei în detenție este singura măsură care poate asigura reeducarea inculpatului și descurajarea unor comportamente similare.
Extras din Decizia Curții de Apel Cluj cu motivele pe larg pentru care a fost majorată pedeapsa:
”Având în vedere împrejurările în care a fost comisă infracţiunea, modalitatea în care s-au exercitat violenţele şi urmările faptei inculpatului, este absolut necesară aplicarea unei pedepse egale cu maximul special prevăzut de lege.
Conduita inculpatului, la limita unui ultraj în forma tentativei de omor, nu poate fi sancţionată prin executarea unei pedepse cu durată atât de redusă precum cea care i-a fost aplicată de prima instanţă.
Doar prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare este posibilă asigurarea dezideratului de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, prin reeducarea infractorului, respectiv a celui de restabilire a liniştii sociale, prin exemplaritatea care decurge din restrângerea drepturilor infractorului, ca o consecinţă inevitabilă a condamnării. Cu precădere că personalitatea infractorului prezintă periculozitate, atât din prisma celeilalte proceduri penale în care este implicat, cât, mai ales, a atitudinii pe care a manifestat-o faţă de agenţii de poliţie care l-au oprit în trafic, pentru efectuarea, regulamentară, a unui control, în cadrul serviciului de patrulare.
Pentru a stabili că infracţiunea comisă de inculpat relevă un grad de pericol social ridicat, Curtea are în vedere împrejurările şi modul de comitere, precum şi mijloacele folosite.
Din înregistrarea surprinsă de aparatul bodycam pe care-l purta persoana vătămată, rezultă cu claritate modalitatea în care a fost comisă infracţiunea.
Persoana vătămată a avut o atitudine corespunzătoare. La fel şi colegul său, Ag. ….. Şi-au declinat calitatea şi i-au comunicat inculpatului ceea ce caută: „substanţe interzise”. Extrem de politicoasă, persoana vătămată i-a solicitat inculpatului să iasă din autovehicul pentru efectuarea unui control corporal şi verificarea autovehiculului.
Inculpatul a dat dovadă de dispreţ faţă de autoritatea statului, care, la momentul controlului, se reflecta în echipajul de poliţie din care făcea parte persoana vătămată.
Sfidător, având portiera stânga deschisă, inculpatul a ignorat solicitările persoanei vătămate de a ieşi din autovehicul, a vorbit la telefon, fără a se uita către agenţii de poliţie care stăteau şi aşteptau să se supună controlului, iar, la un moment dat, parcă la indicaţia interlocutorului, a pornit în trombă autovehiculul, deşi observase, cu certitudine, că persoana vătămată era cu partea superioară în maşină, fix în faţa sa, deasupra volanului, în încercarea de a scoate cheia din contact, tocmai pentru a-l împiedica să fugă.
Acţiunea persoanei vătămate de a încerca să oprească autovehiculul a fost una pe deplin justificată, atât timp cât, din comportamentul inculpatului, s-a putut deduce intenţia de a se sustrage controlului, pentru că ascundea ceva. O atare intenţie a fost percepută şi de către instanţa de control la momentul când a vizionat înregistrarea surprinsă de aparatul bodycam pe care-l purta persoana vătămată.
Pentru că inculpatul a pornit autovehiculul cu viteză, în timp ce persoana vătămată avea partea superioară a corpului în autovehicul şi partea inferioară pe partea carosabilă, iar portiera stânga era deschisă, a târât-o o distanţă de aproximativ 50 m, până la momentul când persoana vătămată, care se ţinea de volan, şi-a dat drumul pentru a evita să fie izbită de un stâlp care se afla în traiectoria maşinii.
În mod evident, fiind efectiv târâtă pe carosabil de o maşină care pornise în viteză, cu scârţâit de roţi, conform martorului …., iar, apoi, căzând, din dorinţa de a evita să fie proiectată într-un stâlp care se afla în traiectoria maşinii, persoana vătămată a fost rănită.
Multiplele excoriaţii pe care le-a prezentat: pe coate, pe mâini, pe genunchi, la baza picioarelor, au fost surprinse în fotografiile de la dosarul de urmărire penală şi analizate în actele medicale prin care s-a stabilit că necesită pentru vindecare minim 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Prin urmare, criteriul privitor la natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii imprimă o gravitate ridicată infracţiunii comise de inculpat.
A fost afectată autoritatea statului, din moment ce un lucrător de poliţie, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a acţionat în limitele legii, a fost împiedicat să-şi facă datoria prin exercitarea de violenţe. A fost târât pe carosabil pe o distanţă de 50 m, de către o maşină care rula cu viteză, fiind prins între portiera deschisă şi volanul autovehiculului, pentru că a încercat să efectueze un control corporal şi să verifice un autovehicul, menite să identifice persoane care manipulează, fără drept, substanţe interzise în zona în care a fost oprit autovehiculul condus de inculpat.
Doar hazardul a făcut ca fapta inculpatului să nu aibă consecinţe mult mai grave, chiar moartea persoanei vătămate.
Cu siguranţă că riscul ca persoana vătămată să nu se fi desprins la timp de autovehicul şi să fie proiectată în stâlpul care se afla pe traiectoria maşinii a fost unul însemnat.
Faptul că persoana vătămată, probabil şi datorită pregătirii profesionale, nu s-a impacientat şi a putut reacţiona, pentru evitarea pericolului, chiar într-o asemenea situaţie, în care era târâtă pe carosabil, de o maşină care rula cu viteză, împiedicând, astfel, producerea unui rezultat mult mai grav, care era de aşteptat, având în vedere modul de comitere a infracţiunii, nu suprimă din gravitatea conduitei infracţionale.
Însemnat a fost şi riscul ca persoana vătămată să fie lovită de vreun alt autovehicul care circula pe acel sector de drum, la momentul când şi-a dat drumul şi a căzut pe carosabil, pentru a evita să fie proiectată în acel stâlp.
Ca atare, din prisma consecinţelor care s-ar fi putut produce, fapta este şi mai gravă.
Deopotrivă, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit augmentează gradul de pericol social al conduitei inculpatului.
Instanţa de control are convingerea că nu teama faţă de un posibil abuz al organului de poliţie l-a determinat pe inculpat să acţioneze de o atare manieră. Eventual, teama de o posibilă răspundere penală, dacă, realmente, avea în maşină substanţe interzise, de care s-a debarasat până la momentul când a fost depistat pe strada …., în curtea imobilului cu nr. 50A.
Modalitatea în care s-a comportat şi a vorbit cu agenţii de poliţie, atitudinea degajată până la momentul în care a aflat că i se va face un control corporal şi va fi verificată maşina, felul în care a sfidat-o pe persoana vătămată, ignorând solicitările extrem de politicoase ale acesteia, de a ieşi din autovehicul, pentru efectuarea unui control corporal şi asupra autovehiculului, îndrăzneala de care a dat dovadă prin aceea că nici nu s-a uitat către agenţii de poliţie, vorbind la telefon până când a pornit în viteză autovehiculul, târând-o pe persoana vătămată pe carosabil o distanţă de aproximativ 50 m, conturează un sentiment total opus fricii că va fi supus unui abuz al poliţiei, de care se prevalează în apărare.
Inculpatul nu era un copil la data faptei, ci un adult, în vârstă de 20 ani, care se mai confruntase cu legea penală.
Din moment ce nu a reclamat vreun abuz comis de către organele de poliţie care l-au cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt, nu avea niciun motiv să se teamă că va fi acuzat pe nedrept, de către un lucrător de poliţie care, regulamentar, şi-a declinat identitatea şi i-a adus la cunoştinţă obiectul controlului.
Simplul fapt că este de etnie rromă şi că nu are prea multe studii, finalizând doar studiile gimnaziale, nu poate justifica o temere exagerată faţă de un lucrător de poliţie care îi vorbeşte politicos şi îi explică de ce este necesar să se efectueze controlul. Cu precădere că pasagerul pe care-l transporta coborâse din autovehicul şi niciunul din lucrătorii de poliţie nu l-a supus vreunui abuz.
Într-adevăr, persoana vătămată a susţinut că inculpatului îi tremura piciorul pe frână, însă aceasta relevă doar că era încercat de un sentiment de panică, iar nu că îi era teamă de abuzul lucrătorului de poliţie. Mai cu seamă că starea de agitaţie a debutat la momentul când i s-a spus că va fi verificată maşina şi i se va face un control corporal, atunci a şi început să vorbească la telefon.
Or, dacă nu teama de conduita abuzivă a organului de poliţie a determinat o asemenea reacţie a inculpatului, singura explicaţie logică ar fi că avea ceva de ascuns, că frică a existat, dar nu a fost frica de ceea ce i-ar putea face, cu încălcarea legii, persoana vătămată, ci o teamă de răspundere penală, de ceea ce ar fi putut constata, în exercitarea atribuţiilor de serviciu lucrătorul de poliţie care pătrunsese cu partea superioară a corpului în autovehicul, pentru a scoate cheia din contact, în încercarea de a-l opri pe inculpat să se sustragă controlului, deoarece se contura cu suficientă claritate o atare intenţie, având în vedere atitudinea dispreţuitoare faţă de întregul echipaj de poliţie care stătea lângă autovehicul şi aştepta ca inculpatul să se conformeze solicitării de a ieşi din maşină, aşa cum făcuse pasagerul, martorul …
Toate aceste împrejurări fac ca starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite: autoritatea statului şi integritatea corporală a persoanei vătămate să fie una însemnată, relevând o gravitate ridicată a infracţiunii.
Nici din perspectiva personalităţii inculpatului, Curtea nu poate identifica prea multe circumstanţe de natură a atenua răspunderea penală. Într-adevăr, nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o atitudine de recunoaştere a faptei încă din cursul urmăririi penale.
Cu toate acestea, Curtea nu poate omite împrejurarea că inculpatul mai este implicat într-o procedură penală, fiind judecat în dosarul penal nr. ####/211/2024, pentru comiterea infracţiunii de furt în formă continuată, la data de 22.12.2021 şi nici nu poate face abstracţie de aceea că atitudinea de recunoaştere din cursul urmăririi penale nu a fost una totală, inculpatul contestând intenţia cu care a comis fapta, prin aceea că a susţinut că nu şi-ar fi dat seama că lucrătorul de poliţie era, cu partea superioară, în autovehicul, atunci când a pornit de pe loc, cu scârţâit de roţi, deşi persoana vătămată se întinsese peste volan, chiar prin faţa inculpatului, pentru a putea ajunge la cheia autovehicului.
Ca atare, în opinia Curţii, gravitatea infracţiunii nu este estompată de personalitatea infractorului, care trădează periculozitate.
Afirmativ, ar fi avut un loc de muncă, însă acest aspect nu s-a dovedit, nefiind depusă la dosar nicio adeverinţă care să ateste prestarea unor servicii de curierat, ca angajat DPD.
Doar prin aceea că a procreat un copil, născut în perioada cât a fost arestat preventiv, inculpatul nu poate fi apreciat ca o persoană bine integrată social.
Dimpotrivă, conduita adoptată la momentul comiterii faptei relevă un profil infracţional care face necesară şi justificată aplicarea unei pedepse cu închisoarea la limita maximului special prevăzut de lege, de 6 ani şi 8 luni închisoare.”