O instanță de la Judecătoria Cluj-Napoca a respins contestația la executare a Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj (ICUTR) pe motiv că acesta ”nu a făcut nici o probă că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti debitul”. Executarea silită a fost cerută de Synevo România pentru suma de peste 680.000 de lei.
Pe pagina de Facebook intitulată Salvati Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca, colectivul unității medicale a lansat, în 27 octombrie. un apel pentru salvarea institutului.
”Pe parcursul ultimilor ani datorita unui contract de colaborare păgubos cu o clinică privată serviciile medicale prestate în baza contractului cu CAS Cluj au devenit necorespunzătoare, majoritatea acestora fiind în fapt îngrijiri ale pacienților tratați în altă unitate sanitară ceea ce a condus la indicatori de performață cu valori mici și implicit la o finanțare insuficientă.
La începutul acestui an s-a schimbat conducerea managerială a institutului, găsind instituția într-o situație financiară dezastruoasă, cu datorii mari, cu dosare de executare silită pe rolul instanțelor de judecată, ce au condus într-un final la blocarea conturilor atât în băncile comerciale cât și din Trezorerie.
Măsurile întreprinse de noua conducere ce au inclus și întreruperea colaborării cu clinica privată, au condus la creșterea serviciilor medicale prestate în relație cu casa de asigurări și îmbunătățirea indicatorilor de performanță ai spitalului.
În urma performanțelor din anul 2017 institutul deține premizele unei mai bune fiinanțări a activității medicale astfel încat acesta ar putea deveni sustenabil pe termen mediu și lung. Din păcăte, datoria acumulată în trecut și blocarea conturilor institutului periclitează desfășurarea activităților curente. ”, a precizat colectivul ICUTR.
Sursele Clujust spun că acea clinică privată cu care institutul a avut contract păgubos este Lukmed deținută de chirurgul Mihai Lucan.
Revenind la situația dezastruoasă în care se află Institutul, există o Ordonanță de Guvern care protejează o anumită perioadă instituțiile publice care au datorii, așa cum arată sentința civilă prin care s-a respins contestația la executare depusă de ICUTR. Numai că în același document se precizează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească instituția aflată în această situație. Un judecător de la Judecătoria Cluj-Napoca a considerat că Institutul nu a îndeplinit condițiile, dar ICUTR mai are o șansă în 6 noiembrie la Tribunalul Cluj, unde se judecă apelul împotriva sentinței de mai jos.
Sentința civilă nr. 3977/2017 – Judecătoria Cluj-Napoca
”Prin contestația la executare ICUTR a solicitat să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plată a sumei datorate.
În motivarea contestației la executare, Institutul arată că ”executarea silită demarată în dosarul execuțional este ilegală pentru pentru lipsa somației – procedură prealabilă prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 22/2002. Arată că, Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 reglementează executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. Astfel, arată contestatorul, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu aceasta destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă iar conform dispozițiilor art. 2 din același act normativ, în măsura în care “executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”. Potrivit art. 3 din O.G. nr. 22/2002 în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie. Din interpretarea dispozițiilor legale sus-amintite reiese fără putere de tăgadă că orice persoană sau altă entitate care deține împotriva unei instituții publice o creanță în baza unui titlu executoriu, respectiv o hotărâre judecătorească definitivă, anterior demarării procedurii execuționale este necesară parcurgerea procedurii prealabile instituită de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
Din redactarea textului legal, precizează contestatorul în continuarea cereri formulate, această procedură prealabilă impune obligativitatea emiterii unei somații de plata prin organul de executare, de la momentul primirii acesteia de către instituția debitoare începând sa curgă termenul de 6 luni instituit de art. 2 din O.G. nr. 22/2002. în speță, această procedură nu a fost îndeplinită în mod evident.
Arată în continuare că, legiuitorul a instituit termenul de 6 luni în care poate fi îndestulată creanța creditorului pe seama instituției publice debitoare exclusiv în ipoteza în care “executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri”. Așadar, acest termen își găsește aplicabilitatea în cazul în care debitoarea face dovada certă a lipsei de fonduri.
Or, concluzionează contestatoare, în speță ICUTR se află exact în această situație, respectiv în care face dovada în concret a unor lipsuri de fonduri, astfel că textele legale anterior menționate își găsesc aplicabilitatea întocmai în cauză. De asemenea, învederează faptul că așa cum se poate observa din actele contabile anexate prezentei, veniturile Insitutului sunt folosite în proporție covârșitoare pentru achitarea veniturilor salariale ale angajaților.
Pe de altă parte, în subsidiar petentul a formulat o solicitare de acordare, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației, arătând în esență că, începând cu anul 2015, a făcut și face în continuare demersurile necesare achitării acestor creanțe, însă în lipsa unei decizii în acest sens a Ordonatorului principal de credite, ICUTR se află în imposibilitatea obiectivă de a achita aceste creanțe. În aceste condiții, apreciază că lipsirea Insitutului de fondurile limitate pe care le deține în vederea desfășurării activității, ar duce la închiderea efectivă a acestuia creând astfel un gol imens în sistemul medical românesc, reflectat în special asupra pacienților ce necesită atât transplant renal, cât și pancreatic.”
Intimata S.C. SYNEVO ROMÂNIA S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulate ca neîntemeiată pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul acesteia.
Analizând ansamblul materialului probator de la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
Conform înscrisurilor anexate cauzei, la data de 30.02.2011 între contestatoarea în calitate de beneficiar pe de o parte, și intimata Synevo Romania, în calitate de prestator, pe de altă parte, s-a semnat Contractul de prestări servicii nr. 402/30.02.2011. Obiectul contractului îl reprezenta obligația prestatorului prin laboratoarele sale de analize medicale din Cluj și București, să efectueze investigații de laborator pentru pacienții Institutului, iar contestatoarea obligația de a achita contravaloarea serviciilor prestate în termen de 15 zile de la primirea facturii, dar nu mai târziu de 20 zile de la emiterea acesteia.
Prin Sentința Civilă nr. 562/2015 pronunțată la data de 15 octombrie 2015 de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 3941/117/2015 – definitivă la data de 21.03.2016 – a fost admisă cererea formulată de Synevo împotriva contestatoare, și s-a dispus obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 522.677,91 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate aferente perioadei 31.10.2013-31.03.2015.. Totodată, prin aceeași hotărâre a fost obligat la plata sumei de 140.136,58 lei reprezentând penalități de întârziere contractuale de 0,1% pe zi de întârziere și 22.854,47 lei reprezentând penalități de 0,4% pe zi de întârziere pentru facturile emise în perioada 31.10.2013-31.03.2015.
Întrucât debitoarea nu și-a îndeplinit de bună voie obligațiile stabilite prin titlul executoriu mai sus menționat – deși creditoarea a făcut demersuri prin diverse adrese către debitoare cu solicitarea de a-și aduce la îndeplinire obligațiile stabilite prin titlul executoriu mai sus menționat – la data de 07.10.2016 a înregistrată la B.E.J. Șortan Ioan Călin o cerere de executare silită înregistrată sub Dosar nr. 1150/2016.
Prin Încheierea Civilă nr. ../CC/2016 pronunțată la data de 18.10.2016 de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosar nr. ../211/2016 a fost încuviințată executarea silită împotriva debitoarei din titlul executoriu mai sus menționat.
Ulterior încuviințării executării silite, executorul judecătoresc a procedat la emiterea unor acte de executare silită, respectiv, somația mobiliară emisă în dosarul execuțional nr. 1150/2016 al B.E.J. Șortan Ioan Călin precum și înștiințările de înfințare ale popririi emise în același dosar execuțional, comunicate contestatoarei la data de 01.11.2016.
În ceea ce privește susținerile contestatorului potrivit cărora ar beneficia de termenul de grație de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002 instanța reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din OG nr. 22/2002 creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar potrivit art. 2 din același act normativ dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Or, după cum reiese din art. 2 al acestui act normativ, citat mai sus, pentru existența acestui termen este necesar ca executarea silită să nu se poată desfășura din cauza lipsei de fonduri.
Însă, având în vedere faptul că nu există nici un text care să instituie o prezumție a lipsei de fonduri a autorităților publice, această împrejurare trebuie dovedită. Cât timp contestatorul nu a probat în nici o manieră că era în imposibilitate de a-și executa obligația din cauza lipsei fondurilor în acest sens, el nu putea beneficia de termenul de grație în discuție, fiind obligat să facă plata imediat, motiv pentru care instanța va respinge și această susținere ca neîntemeiată.
Pe de altă parte, instanța are în vedere, cu prioritate, împrejurarea ca reclamanta a înțeles sa conteste în prezenta cauză executarea efectuată în dosarul de executare, invocând ca motive lipsa disponibilităților bănești, sens în care a anexat înscrisuri privind bilanțul pe anul 2016, extras contabil privind încasările și plățile în anul 2016 și memorii adresate Ministerului sănătății.
Potrivit dispozițiilor legale invocate, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituționala a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. In cazul in care instituția publica, ce ar trebui sa se comporte in cadrul relațiilor sociale ca un subiect de drept-exemplu pentru ceilalți participanți la raporturile juridice, nu executa obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silita a sumelor din titlul executoriu. Daca instituția publica urmărită dovedește ca nu are fonduri special alocate, la început de executare ori in cursul acesteia, OG nr.22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile pana la continuarea executării silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridica de buna-credința, realizate cu luarea in seama a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate in titluri executorii-hotărâri judecătorești, imperativ derivat din art.6 CEDO, art. 11, 20, 21 din Constituția României.
În lumina celor de mai sus, făcând din nou trimitere la art. 2 și 3 din O.G. nr. 22/2002 si art. 666 Cod procedură civilă, reiese ca somația la care se refera art. 2 din O.G. nr. 22/2002 este aceeași la care se refera art. 666 Cod procedură civilă, adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidenta a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de O.G. nr. 22/2002 sa aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri.
Practic, spiritul legii este acela de a evita blocarea activității instituției publice si, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.
Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu buna-credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut si lipsit de finalitate, în cazul în care există dubiu, normele se interpretează in favoarea creditorului, iar nu a debitorului, instituția publica (parte in litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obliga) trebuie să execute ori să depună toate diligentele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept,
Dar în acest cadru, in cazul in care instituția publica nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (așa cum prevede art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silita (începuta prin somația emisa de organul competent de executare) va fi oprita 6 luni de zile, in care se înțelege ca instituția publica va depune din nou toate diligentele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute in titluri executorii. In cazul in care diligentele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit sa continue executarea silita potrivit Codului de procedura civila si/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituției ori/si de a executa silit bunuri mobile ori/si imobile ale instituției publice.
Așadar, atât pentru respectarea principiilor de mai sus, dar si in considerarea interesului public pe care se presupune ca îl servește instituția publica, acest tip de debitor trebuie sa depună toate diligentele pentru a executa obligațiile de bunăvoie ori, daca s-a început executarea silita (prin emiterea somației de un organ de executare competent) si nu are fonduri special alocate, trebuie sa depună toate diligentele pentru ca in 6 luni de la primirea somației (ori de la momentul – ulterior primirii somației si efectuării diverselor acte de executare – in care se constata epuizarea fondurilor special alocate executării obligațiilor din titluri executorii) sa obțină fondurile necesare astfel încât executarea silita sa nu continue prin poprire asupra altor fonduri ori / si prin executare mobiliara/imobiliara.
Cât privește invocarea disponibilităților bănești reduse și celelalte aserțiuni in susținerea acestei teze, instanța le considera neîntemeiate, in opinia sa o astfel de afirmație însemnând o încălcare a dreptului de creanță al creditorului-intimat, întrucât nealocarea unor sume de bani cu aceasta destinație nu pune la adăpost pe debitorul acestei obligații, soluția contrara însemnând golirea de conținut a dreptului creditorului, acesta fiind expus unui abuz din partea debitorului care ar putea invoca tot timpul nealocarea fondurilor, cu consecința prelungirii la infinit a termenului de plata, iar dreptul său ar fi iluzoriu daca s-ar permite ca o hotărâre executorie si obligatorie sa rămână fără efect in detrimentul uneia dintre părți.
Intimatul este titularul unui drept de creanța, așadar a unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului. Reclamantul are o creanța suficient de bine stabilita pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauzele Rafinăriile Grecești Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, S. si V.I c. României), iar întârzierea la plata sau refuzul de plata din partea paratei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamanților, astfel cum este garantat si protejat de Convenție.
Instanța subliniază, in acest context, si ca este esențial a se interpreta aceste prevederi legale in consonanta cu jurisprudența constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului in aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, care este obligatorie pentru instanțe, fata de prevederile art. 11 si 20 din Constituție.
Or, conform acestei jurisprudențe, executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunța, trebuie considerata ca făcând parte din „proces”, in sensul art. 6 par. 1 din CEDO, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitiva – in sensul de executorie – si obligatorie sa rămână fără efect in detrimentul uneia dintre parți.
Or, in speța, instanța constata ca, fata de cele ce preced, nu exista nici un motiv pentru ca debitoarea-contestatoare sa refuze a da curs executării silite declanșate împotriva sa, câtă vreme nu a făcut nici o proba – deși rațiuni ce țin de echitatea procedurii o obligau in acest sens – ca nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti debitul menționat in titlul executoriu amintit anterior, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art.2 din OG nr.22/2002 si ca in aceste condiții orice întârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 al CEDO.
În lumina celor de mai sus, instanța constata ca nu exista nici un motiv pertinent, juridic, exonerator care sa justifice întârzierea contestatoarei in ceea ce privește plata creantei intimatului.
Pentru considerentele anterior reținute și în temeiul dispoz. art. 712 și urm. N.C.P.C. va respinge ca neîntemeiată contestație la executare formulată de petent.
Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Având în vedere faptul că contestatorul a pierdut procesul, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei în cuantum de 3.000 de lei, cu titlu de onorariu avocațial.”