De ce nu dă la INM un student premiat: ”magistrații sunt ciuca bătăilor unui stat căruia îi e comod să fie așa”

Când am intrat la Facultatea de Drept, cochetam cu ideea de a mă face judecător. În Anul I de facultate am descoperit cu bucurie că îmi place Dreptul mult mai mult decât aș fi crezut, iar rezultatele au fost pe măsură. Deja eram convins că mă voi face judecător.

Apoi, în următorii ani, am ținut ștacheta sus, dar am început să mai merg prin practică, să mai aud experiențele avocaților și magistraților. Vedeam pe fața lor o bucurie ștearsă când le ziceam că vreau să dau la INM.

Am văzut inclusiv cum arată un birou de judecător, cu munți de dosare, fără să exagerez, cât mine de înalte. Puse pe podea în birou pentru că nu mai aveau loc în rafturi. N-am putut să stau prea mult să belesc ochii, pentru că i-aș fi deranjat pe ceilalți 3 judecători care, înghesuiți, scriau cu viteză acte în dosarele interminabile.

Deja începeam să am dubii, dar încă eram încurajat de faptul că, din ce știam, magistrații câștigă cel mai bine din România. Asta până am aflat că salariile lor sunt cu puțin peste medie în sistemul public.

Apoi am aflat și că magistrații nu pot face absolut nimic altceva în afară de a fi profesori universitari. Nu pot face bani din nimic altceva, pe scurt. Nu prea mai rămăsese nimic.

Așa că, atunci când profii și colegii mă mai întrebau pe la concursurile de drept ce voiam să fac mai departe, le răspundeam că vreau să dau la Barou. Iar la acel “de ce nu la INM?” (spus cu o mirare ușor exagerată) răspundeam cinic: nu merită.

Știți de ce nu merită? Pentru că magistrații sunt ciuca bătăilor unui stat căruia îi e comod să fie așa și a unor politicieni fanatici din opoziție care cresc pe seama discursului “omorâți specialii” (metaforic, desigur).

Comments

comentarii