Acasă » DEZVĂLUIRI / ANCHETE » De ce a fost arestat preventiv primarul din Baia Mare. MOTIVARE

De ce a fost arestat preventiv primarul din Baia Mare. MOTIVARE

Clujust.ro vă prezintă motivarea judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Cluj, care l-a arestat preventiv pe primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș. ”Anchetele penale desfăşurate faţă de inculpat  neconstituind un impediment pentru acesta în ceea ce priveşte comiterea unor noi fapte de corupţie”, scrie judecătorul. Vedeți circuitul banilor între Primărie și FCM Baia Mare. În motivarea anonimizată C.C este Cătălin Cherecheș, iar denunțătorul este Cristian Șpan.

Motivarea judecătorului de drepturi și libertăți:

”Analizând propunerea formulată, în raport cu actele dosarului de urmărire penală şi cu dispoziţiile legale în materie, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine următoarele :

La data de 26.04.2016 inculpatul C.C.a fost reţinut pe o durată de 24 de ore (până la data de 27.04.2016, ora 21:00), la aceeaşi dată fiind pusă în mişcare acţiunea penală împotriva lui, prin ordonanţa emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art.289 alin.1 C.pen. rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 17 decembrie 2015 la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj a fost înregistrat dosarul penal nr.256/P/2015 urmare a denunțului formulat de numitul … împotriva inculpatului C.C., primarul municipiului Baia Mare.

În denunțul formulat la data de 16.12.2015, S.C a arătat că, în luna iunie 2014, inculpatul C.C. i-a propus să devină președintele FCM Baia Mare, care activa în Liga a III-a, având ca obiectiv promovarea în Liga a II-a de fotbal, propunere cu care a fost de acord.

Întrucât avea cazier fiscal,  denunţătorul nu a putut fi numit președinte al clubului, motiv pentru care a fost numit în această funcție tatăl său, …, el fiind ales de adunarea generală preşedinte executiv.

Conform celor arătate în denunț, inculpatul C.C. i-a promis sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât și pentru continuarea în bune condiții a activității clubului.

Referitor la procedura de finanțare, S.C a arătat că FCM Baia Mare avea încheiat cu Consiliul local al municipiului Baia Mare un contract de susținere financiară, iar inculpatul C.C. îi spunea ce sumă să ceară Consiliului local, sens în care el făcea o solicitare către instituția publică în cauză şi „de acolo era treaba lui C.C să obţină acea sumă”.

Din 1 iunie 2014 până la 24 august 2015, Consiliul local al municipiului Baia Mare a alocat FCM Baia MAre suma de aproximativ 950.000 lei.

Denunţătorul  a precizat că, din banii viraţi de Primărie în contul clubului, i-a remis inculpatului C.C., la solicitarea acestuia, mai multe sume de bani. Astfel, în cursul lunii martie 2015, i-a înmânat inculpatului C.C., suma de 50.000 lei în biroul său din primărie. Suma i-a fost remisă inculpatului la momentul la care … a încasat de la primărie suma de 150.000 lei. Denunţătorul a arătat că, cu câteva zile înainte de virarea sumei de bani, s-a întâlnit cu inculpatul C.C., care i-a arătat un bileţel pe care era scrisă suma de 50.000 lei, ocazie cu care i-a transmis că în ziua respectivă îi plăteşte avansul de 150.000 lei şi că din avansul respectiv trebuie să-i ducă acea sumă de bani.

Conform celor susţinute de denunţător, inculpatul i-a spus că, dacă nu este de acord să îi remită suma respectivă, nu îi mai dă niciun ban.

Denunţătorul a mai precizat că în luna iulie 2015, după ce Primăria municipiului Baia Mare i-a virat suma de aproximativ 70-80.000 lei, a fost contactat telefonic de către numita …, care i-a comunicat că a discutat cu inculpatul C.C. şi acesta a spus că o poate rezolva cu suma de 10.000 lei, deoarece are bani, referindu-se la suma care a fost virată de primărie în contul clubului de fotbal. Înţelegând că este vorba de o nouă solicitare formulată de inculpatul C.C.de a-i remite o parte din banii viraţi de primărie, i-a  dat lui …, prin intermediul numitei …- angajată la …, suma de 10.000 lei.

În data de 24 august 2015, s-a aprobat, la iniţiativa inculpatului C.C., de către Consiliul local al municipiului Baia Mare, finanţarea clubului de fotbal cu suma de 600.000 lei, din care a primit aproximativ 300.000 lei. Din această sumă i-a remis personal inculpatului C.C., la solicitarea acestuia, suma de 10.000 lei, undeva în cursul lunii septembrie 2015, înmânarea având loc în biroul primarului.

Denunţătorul a arătat că, în ultima perioadă de timp, fără a indica data, inculpatul C.C.i-a transmis că alocă suma de 1.000.000 lei clubului de fotbal, dacă îi predă numitului …, societatea comercială … S.R.L. şi … deţinute de această firmă. Totodată, acesta i-a spus că îi deblochează şi suma de 330.000 lei, pe care clubul a plătit-o pentru nocturna instalată cu ocazia meciului din Cupa României, din optimi, cu FCSB, iar din aceşti bani clubul poate plăti şi datoria de 317.000 lei către primărie, constatată cu ocazia unui audit intern.

În raport de cele menţionate mai sus, din denunţul formulat de S.C rezultă că inculpatul C.C., în perioada martie-august 2015,  a pretins  şi a primit de la acesta  suma de 70.000 lei în mai multe rânduri, direct sau prin intermediul numitei …, pentru susţinerea financiară de către municipiul Baia Mare prin autorităţile locale, în speţă Primăria şi Consiliul local, a ….

De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Marea susţinerea financiară a … cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, inculpatul C.C. i-a pretins lui … să cesioneze pe numele unei persoane ce urma să fie indicată de el (iniţial indicându-se numele lui …) S.C. …..S.R.L., care deţine …, precum şi ….

La data de 14.04.2016, tot pentru susţinerea financiară a … de către municipiul Baia Mare cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, inculpatul C.C. i-a solicitat lui … suma de 400.000 lei. Suma de bani solicitată provine dintr-o sponsorizare pe care …a obţinut-o de la SC …. SA, sponsorizare despre care inculpatul avea cunoştinţă. Suma totală cu care societatea comercială anterior menţionată a sponsorizat clubul este de 600.000 lei.

Cu privire la remiterea sumei de bani pretinse, la data de 22.04.2016, inculpatul C.C.i-a transmis lui … să facă cum a mai făcut şi înainte şi să nu scoată din bancă sume mari de bani, ci sume cuprinse între 10.000 lei şi 30.000 lei.

La data de 25.04.2016, inculpatul C.C., în urma unei discuţii pe care a purtat-o în biroul său cu …, la care a participat şi numitul …, i-a spus denunţătorului să îi dea o anumită sumă de bani, pe care trebuia să i-o dea lui cu titlu de mită, numitului … pentru „o datorie”.

La aceeaşi dată, … a scos din bancă suma de 22.325 lei pe care a schimbat-o în euro, obţinând suma de 5.000 euro, pe care a înmânat-o lui …..

La data de 26.04.2016, în baza aceleiaşi înţelegeri privind remiterea sumei de 400.000 lei, inculpatul C.C.a primit cu titlu de mită de la … suma de 30.000 lei, în biroul său din sediul Primăriei Municipiului Baia Mare, ocazie cu care s-a procedat la organizarea unui flagrant de către organele de urmărire penală. În biroul inculpatului a fost identificată doar suma de 25.000 lei primită cu titlu de mită de la denunţătorul …, întrucât, până la intrarea organelor de urmărire penală în biroul primarului pentru constatarea infracţiunii flagrante, inculpatul a remis martorului …, din suma menţionată, suma de 5.000 lei reprezentând contravaloarea unor servicii de publicitate efectuate de ziarul … pentru inculpat.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că, în cauză, sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege (respectiv art.223 alin.2 C.pr.pen. rap. la art.202 alin.1 şi 3 C.pr.pen.) pentru luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului C.C., având în vedere considerentele ce urmează a fi expuse mai jos.

Astfel, în primul rând, din probele administrate în cauză (…) rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul C.C.a săvârşit infracţiunea de luare de mită în formă continuată reţinută în sarcina lui.

În al doilea rând, privarea de libertate a inculpatului C.C. este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, această concluzie rezultând mai întâi din gravitatea ridicată a faptelor de corupţie imputate acestuia, din modul şi mijloacele de săvârşire a acestora, din împrejurările în care faptele au fost comise (inculpatul folosindu-se de funcţia pe care o îndeplineşte în cadrul Primăriei municipiului Baia Mare pentru a comite fapte de corupţie pe o perioadă semnificativă de timp, înşelând astfel încrederea pe care i-au acordat-o cetăţenii municipiului, care l-au votat într-un procent mare pentru funcţia de primar, implicit aceste fapte de corupţie afectând în mod serios şi imaginea instituţiei conduse de inculpat), precum şi din faptul că lăsarea în libertate sau luarea unei măsuri preventive mai uşoare faţă de o persoană care a comis astfel de infracţiuni de corupţie, ar fi de natură să genereze o stare de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social ridicat (în acelaşi timp putând reprezenta şi o încurajare a săvârşirii unor fapte similare de către alte persoane ce deţin funcţii de conducere în diferite instituţii ale statului, care au astfel de tendinţe, văzând lipsa de fermitate a justiţiei faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor asemenea fapte).

Totodată, referitor la persoana inculpatului este de menţionat că, deşi nu posedă antecedente penale, acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, … (anchetele penale desfăşurate faţă de inculpat … neconstituind un impediment pentru acesta în ceea ce priveşte comiterea unor noi fapte de corupţie).

Mai mult, chiar dacă nu vom reţine ca temei de arestare şi dispoziţiile art.223 alin.1 lit.c C.pr.pen., după cum a solicitat procurorul cu ocazia dezbaterii propunerii de arestare preventivă (întrucât din probele administrate până în prezent nu rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi exercitat presiuni asupra denunţătorului, după momentul la care i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile de către organele de urmărire penală, pentru a-l determina să adopte o anumită conduită în cadrul prezentului proces penal), sunt totuşi importante de menţionat şi relevante cu privire la persoana inculpatului, la caracterul acestuia şi la caracterul actual al pericolului pentru ordinea publică pe care-l prezintă inculpatul, anumite afirmaţii ale inculpatului făcute în cadrul unor discuţii avute cu denunţătorul  sau în cuprinsul unor comunicaţii telefonice de tip SMS purtate cu numita …

Faţă de cele menţionate mai sus, şi apreciind, în sensul dispoziţiilor art.202 alin.1 şi 3 C.pr.pen., că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului şi este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, în baza art.226 C.pr.pen. propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj urmează a fi admisă, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi va dispune arestarea preventivă a inculpatului C.C., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.04.2016 şi până la data de 26.05.2016, inclusiv.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina