Danileț despre declarații publice împotriva sistemului judiciar ”făcute de politicieni, jurnalişti şi chiar avocaţi”

Judecătorul Cristi Danileț scrie în cartea ”900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române” despre ”repetate declaraţii publice îndreptate împotriva sistemului judiciar în ansamblu, dar şi împotriva unor magistraţi priviţi individual. Ele au fost făcute de politicieni, jurnalişti şi chiar avocaţi. Teoretic, ultimilor li se interzice acest gen de conduită”

Lucrarea lui Cristi Danileț din cartea citată mai sus se intitulează ”Justiţie versus Politic: de la neputinţă la independenţă”

În introducere se arată: ”Justiţia română a fost mult timp supusă controlului politic. Sub presiunea aderării la Uniunea Europeană, s-a regândit relaţia dintre politic şi justiţie. În această ecuaţie, definitorie a fost poziţia instituţională a Ministerului Justiţiei, care a variat în timp: dacă la început ministrul a fost un conducător atotputernic al unui sistem de justiţie cu multiple componente, atribuţiile sale au fost restrânse mai întâi prin noua Constituţie, apoi din nou la reforma legislativă din anii 2004-2005, ca în ultimii doi ani să redevină primul actor. Totuşi, o decizie din anul 2020 a Curţii de la Strasbourg redeschide dezbaterea cu privire la rolul ministrului şi infl uenţa lui în sistemul de justiţie şi generează pentru prima dată o discuţie cu privire la rolul şi infl uenţa Curţii Constituţionale. Practic, drumul justiţiei către independenţa autentică a trecut printre barierele impuse de ministrul de resort ca exponent al unei clase politice postdecembriste care nicicând nu a dorit ridicarea controlului asupra activităţii şi deciziilor magistraţilor.”

Un capitol din lucrarea judecătorului de la Tribunalul Cluj se numește:  ”Antireforma”. Din acesta cităm mai jos:

”Împotriva sistemului judiciar au avut loc mai multe atacuri politice. La nivel legislativ, cele mai puternice au fost în anii 2012, 2017 şi 2019. Interesant, atacurile din România au loc într-un context mai larg, european: antireforme similare au avut loc în Serbia, în Turcia, în Ungaria şi în Polonia.

Astfel, după ce în anii 2004-2005 politicienii au fost mai degrabă presaţi să accepte independenţa justiţiei, începând cu anul 2010 au realizat că magistraţii, dacă sunt independenţi, ajung să instrumenteze dosare cu prieteni, susţinători, colegi, membri ai familiilor politicienilor şi oamenilor de afaceri. Aşa încât au încercat să din nou să preia controlul asupra justiţiei şi, desigur, este vorba de justiţia penală. Trei au fost modalităţile identificate de noi.

Prima modalitate a constat în repetate declaraţii publice îndreptate împotriva sistemului judiciar în ansamblu, dar şi împotriva unor magistraţi priviţi individual. Ele au fost făcute de politicieni, jurnalişti şi chiar avocaţi. Teoretic, ultimilor li se interzice acest gen de conduită prin legislaţia naţională care reglementează profesia de avocat. Practic, nu există vreun caz în care organismele disciplinare ale baroului să fi sancţionat un avocat pentru aşa ceva.

Jurnaliştii sunt protejaţi de reglementările privind libertatea de exprimare chiar şi atunci când exagerează, dar nu le este permis să dezvăluie aspecte de viaţă privată dacă ele nu au legătură cu viaţa publică a celui vizat, să calomnieze ori să prezinte o ştire fără a cere poziţia persoanei în cauză. Cu privire la criticarea nefondată a magistraţilor sau expunerea unor aspecte ale vieţii lor private ar fi trebuit să intervină organismele de autoreglare a presei. Din nefericire, asociaţiile profesionale ale jurnaliştilor nu mai sunt funcţionale de câţiva ani în România. Există însă Consiliul Naţional al Audiovizualului, dar fiind un organism politizat din cauza procedurii de numire a membrilor, această instituţie este inefi cientă în a aplica legislaţia pentru televiziunile care şi-au făcut o ţintă din magistraţii ce soluţionează cauze importante sau au luat poziţie publică împotriva unor astfel de conduite

În privinţa politicienilor, efectul pe care şi l-au dorit a fost discreditarea şi decredibilizarea justiţiei pentru a justifi ca în faţa publicului unele acte ilicite sancţionate de magistraţi sau pentru a pregăti terenul unor modifi cări legislative. În opinia noastră, astfel de „atacuri” nu sunt permise, din două perspective: pe de o parte, pentru că se creează o presiune asupra justiţiei; pe de altă parte, pentru că atacul vine din partea unei puteri împotriva altei puteri care amândouă aparţin statului, chiar reprezintă statul – ceea ce înseamnă că, până la urmă, statul se subminează singur, efectul fiind periclitarea autorităţii de care trebuie să se bucure agenţii publici.

„Atacarea” justiţiei de către celelalte puteri este văzută de Comisia Europeană ca un atentat la statul de drept şi a independenţei sistemului judiciar. Acesta este motivul pentru care, în vara lui 2012, Comisia a invitat toate partidele politice şi autorităţile guvernamentale să respecte independenţa sistemului judiciar şi România să îşi asume angajamentul de a impune sancţiuni disciplinare tuturor membrilor de Guvern sau de partid care subminează credibilitatea judecătorilor sau care exercită presiuni asupra instituţiilor judiciare2. România nu a respectat îndrumările şi, la începutul anului 2013, Comisia Europeană nota că atacurile cu motivaţie politică la adresa sistemului judiciar nu au încetat. Un punct critic este acceptarea hotărârilor judecătoreşti: pentru aceasta este necesar ca toţi membrii clasei politice să ajungă la un consens privind abţinerea de la criticarea hotărârilor judecătoreşti, de la subminarea credibilităţii magistraţilor sau de la exercitarea de presiuni asupra acestora. Se recomandă introducerea unui cadru clar privind interdicţia de a critica hotărâri judecătoreşti şi de a submina activitatea magistraţilor sau de a face presiuni asupra acestora şi asigurarea aplicării efi cace a acestor cerinţe. Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să fi e invitat să emită un aviz privind dispoziţiile relevante. În aceeaşi idee, Comisia de la Veneţia a atras atenţia autorităţilor româneşti asupra necesităţii de a include în Constituţia României principiul respectului reciproc şi cooperării loiale dintre puteri ca un principiu fundamental al democraţiei constituţionale

Aceste recomandări nu au fost urmate de autorităţile politice. Mai mult, unii din cei mai mari susţinători ai independenţei justiţiei şi ai DNA, preşedintele Traian Băsescu, imediat după ce şi-a încetat al doilea mandat la conducerea ţării, a început un atac furibund la adresa sistemului judiciar care îl condamnase pe fratele său şi pe cel mai fi del ministru susţinut de el.

O culme a acestor atacuri a fost organizarea pe 9 iunie 2018 a unui miting cu aproape 130.000 de persoane aduse, din diverse judeţe ale ţării, de partidul majoritar din Parlament, pentru a asista la discursuri îndreptate împotriva magistraţilor: de la tribună, parlamentari şi lideri de partid au catalogat magistraţii drept􀁢 „corupţi”, „stalinişti”, „securişti”, „torţionari”,„şobolani”, au fost acuzaţi că sunt parte din „statul paralel”’, s-a afi rmat că există magistraţi „sub acoperire” în sistem, fi ind încurajaţi participanţii să ducă „lupta în stradă până la capăt”.

Comments

comentarii