Cum a picat la CCR legea care prevedea procedură specială pentru contestarea amenzilor de până în 3.000 lei

Propunerea legislativă inițiată de 9 deputați PNL care prevedea o procedură simplificată pentru contestarea amenzilor cu valoare redusă sau avertismentelor a picat la Curtea Constituțională pentru că nu au prevăzut cale de atac.

În priectul de lege adoptat de Parlament se prevedea la Art. 36/1 . –” (1) Petentul este obligat să completeze formularul de plângere contravențională atunci când sancțiunea contestată este avertismentul sau amenda care nu depășește suma de 3.000 lei.”

Ia rla Art. 36/2 . –” (1) Procedura cu privire la plângerile contravenționale, atunci când sancțiunea contestată este avertismentul sau amenda care nu depășește suma de 3.000 lei, este scrisă și se desfășoară în camera de consiliu.”

Forma legii trimisă la promulgare

Inițiatorii: Băcanu Cristian-Tudor, Burduja Sebastian-Ioan, Horga Maria-Gabriela, Muraru Iulian-Alexandru, Pecingină Gheorghe, Rujan Dumitru, Sighiartău Robert-Ionatan, Stănescu Vetuţa, Şandru Cosmin

În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului a susținut că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (PL-x nr.589/2021) reglementează o procedură specială, derogatorie, de judecare a căilor de atac împotriva sancţiunilor avertismentului sau amenzii de valoare redusă, reglementare care aduce atingere prevederilor art.1 alin.(5), ale art.21 și ale art.24 din Constituție, referitoare, pe de-o parte, la lipsa de previzibilitate și claritate a normei legale, iar, pe de altă parte, la accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

Extras din motivarea Deciziei CCR nr.404/2022:

”55. Curtea constată, însă, că Legea pentru modificarea și completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor nu prevede o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanță, potrivit art.362 alin.(4) din această lege. În jurisprudența sa referitoare la reglementarea generală a căilor de atac, Curtea a statuat, de exemplu, prin Decizia nr.375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.643 din 22 august 2016, paragraful 38, că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr.588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art.129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Totodată, Curtea a statuat că legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru exercitarea căii de atac a recursului, reglementând anumite situaţii în care nu se poate formula recurs, însă acest tratament juridic diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod obiectiv şi raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art.16 alin.(1) din Constituţie. În consecinţă, legiuitorul nu are îndreptăţirea constituţională de a bloca, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă. Prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la o cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 20 iulie 2017, paragrafele 28 și 29). De asemenea, prin Decizia nr.967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 18 decembrie 2012, Curtea a reținut că stabilirea unui prag valoric al obiectului litigiului nu poate constitui un criteriu de natură să justifice instituirea unui tratament juridic diferit în privinţa exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate asupra fondului cauzei.

56. Referitor la reglementarea specială a căilor de atac în materie contravențională, prin Decizia nr.500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.492 din 18 iulie 2012, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art.118 alin.(31 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dispoziții care eliminau controlul judiciar al hotărârilor pronunţate de judecătorie în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Curtea a constatat că statul are obligaţia de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiţie, astfel încât eliminarea singurei căi de atac în materie, şi anume a recursului, echivalează cu golirea de conţinut a dispoziţiilor art.129 din Constituţie, potrivit cărora „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.” Curtea a mai reținut că este de necontestat faptul că legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, însă, prin norma legală criticată, se elimină singura cale de atac, şi anume recursul. Curtea a constatat, aşadar, că eliminarea controlului judiciar al hotărârii pronunţate de judecătorie în materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice aduce atingere art.129 din Constituţie raportat la dreptul de acces liber la justiţia şi la dreptul la apărare, reprezentând în acelaşi timp o încălcare a cerinţelor unui proces echitabil.

57. Curtea reține că de lege lata, potrivit art.34 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă executarea hotărârii.” Însă prin legea criticată nu se prevede o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea contravențională, în ipoteza în care sancțiunea contestată este avertismentul sau amenda care nu depășește suma de 3.000 lei. Având în vedere instituirea unei proceduri speciale a judecării plângerii contravenționale în ipoteza în care sancțiunea contestată este avertismentul sau amenda care nu depășește suma de 3.000 lei și lipsa din cadrul acestei proceduri a posibilității de exercitare a unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea contravențională, Curtea constată că pragul valoric al sancțiunii dispuse prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate reprezenta o justificare obiectivă și rezonabilă pentru interzicerea accesului la calea de atac a apelului reglementată deja de art.34 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001.

58. Ținând cont de jurisprudența sa constantă, Curtea constată că eliminarea căii de atac a apelului împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea contravențională în ipoteza în care sancțiunea contestată este avertismentul sau amenda care nu depășește suma de 3.000 lei contravine dispozițiilor constituționale ale art.21 alin.(3) din Constituție privind dreptul la un proces echitabil.

59. În consecință, Curtea constată că art.I din legea criticată – cu referire la introducerea art.361 și art.362 în Ordonanța Guvernului nr.2/2001 – este neconstituțional, întrucât contravine dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție, în componenta referitoare la claritatea, accesibilitatea și previzibilitatea legii, precum și celor ale art.21 alin.(3) din Constituție privind dreptul la un proces echitabil.

60. În final, Curtea reține că, drept urmare a constatării neconstituționalității art.I din legea criticată, art.II care prevede că formularele introduse se aprobă prin ordin al ministrului justiției și art.III care dispune republicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordonanței Guvernului nr.2/2001, cu modificările aduse de legea criticată, rămân fără obiect de reglementare”

Decizia completă

Comments

comentarii