Un italian, care împlinește curând 76 de ani, este judecat la Cluj alături de alți doi inculpați români pentru trafic de minori. O instanță de la Tribunalul Cluj a vrut să-l scoată pe italian din arest preventiv și să-l mute în arest la domiciliu, dar Curtea de Apel Cluj a întors hotărârea luna trecută. Motivarea Curții mai jos:
”Verificând legalitatea și temeinicia încheierii contestate, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, în limitele permise de lege, Curtea de Apel apreciază că prezenta contestație este fondată, pentru următoarele considerente:
1.Inculpatul contestator a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori prev. de art. 211 alin. 1 cu apl. art. 35 alin. 1 Cod Penal și act sexual cu un minor prev. de art. 220 alin. 2 și alin. 5 lit. b și e cu apl. art. 35 alin. 1 Cod Penal, pretinse fapte constând în aceea că: în perioada decembrie 2020 – iunie 2021, inculpatul a transportat-o pe minora M.C, în vârstă de 15 ani, recrutată de inculpatul Gaspar Andrei Zoro, în diferite locații de pe raza jud. Cluj, inclusiv în parcarea de pe drumul național 16 la limita jud. Cluj și Mureș, în scopul exploatării la practicarea prostituției și în perioada decembrie 2020 – iunie 2021, în baza unei rezoluții infracționale unice, la diferite intervale de timp, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu minora M.C.A, născută la data de 22.08.2007, în vârstă de 13 ani, profitând de situația de vulnerabilitate a persoanei vătămate.
2. Curtea reține că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru plasarea în arest preventiv a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca inculpatul să fugă (Stögmuller împotriva Austriei – 10.11.1969); riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, 27.06.1968), să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei, hotărârea din 10.11.1969) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, hotărârea din 26.06.1991 și Hendriks împotriva Olandei -dec. nr. __/04, 5 iulie 2007).
Curtea reține că arestarea preventivă a inculpatului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 223 alin. 2 CPP, în sensul că din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit o infracțiune de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile, calificată de legiuitor ca având o gravitate aptă să justifice plasarea în arest preventiv, iar legea prevede pentru faptele pretins săvârșite pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare și privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Raportat la situația dedusă judecății, Curtea apreciază că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat se mențin și în prezent.
Fără a evalua în concret probele administrate în cauză, întrucât această evaluare ar excede competenței aprecierii asupra temeiniciei detenției preventive, Curtea reține că probele administrate oferă suficiente date certe în sensul că asupra inculpatului planează în mod legitim acuzația comiterii unor acte de traficare de minori respectiv de consumare de acte sexuale cu o minoră.
La acest moment și în această procedură, durata pretins infracțională, numărul actelor materiale de traficare, cu privire la care se reține existența acestor indicii de săvârșire, natura faptelor și gravitatea acuzațiilor sunt suficiente pentru a aprecia asupra riscului care planează asupra ordinii publice, de natură să justifice detenția preventivă a acestuia.
Astfel, ținând seama de împrejurările comiterii prezumtivelor fapte, de modalitatea de săvârșire (prin acte repetate de traficare), de urmările pretins produse (menținerea victimei minore de 13 ani într-o relație de concubinaj cu toate consecințele în planul vieții sexuale), Curtea apreciază că privarea de libertate a inculpatului asupra căruia planează acuzația de comitere a acestor fapte este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Această apreciere nu este contrară respectării principiului impus de dispozițiile art. 5 din CEDO care proclamă dreptul la libertate și la siguranță, instituind garanția că nici o persoană nu poate fi lipsită de libertatea sa în mod arbitrar, ci numai în cazurile prevăzute expres în acest text al Convenției.
În aprecierea incidenței situației prev. de art. 223 alin. 2 CPP, în ce –l privește pe inculpat, Curtea reține și împrejurarea că acesta este cunoscut cu antecedente penale multiple, fapt ce acreditează suspiciunea că persoana sa în libertate ar constitui un real pericol pentru ordinea publică.
3. În ce privește dispoziția judecătorului de la instanța de fond, de a plasa inculpatul sub imperiul măsurii arestului la domiciliu, Curtea de Apel consideră că aceasta este neîntemeiată.
Afectarea stării de sănătate pe care o clamează inculpatul nu a fost dovedită cu niciun mijloc de probă. Cu atât mai puțin, nu s-a dovedit împrejurarea că starea de sănătate a inculpatului ar fi incompatibilă cu menținerea sa în arest preventiv.
Vârsta inculpatului, împrejurarea că domiciliază de multă vreme în România, că deține o proprietate în România, nu determină concluzia că există un risc scăzut de repetare a conduitei în afara legii.
În ce privește condiția proporționalității măsurii preventive cu gravitatea acuzației, se apreciază că măsura arestului la domiciliu nu ar îndeplini această condiție, nefiind suficientă plasarea inculpatului în arest la domiciliu, după trecerea unei perioade de circa 7 luni de când inculpatul este arestat preventiv.
În ce privește condiția necesității, raportat la actele de urmărire penală efectuate în cauză, la natura acuzației și la constatarea antecedenței penale a inculpatului, Curtea apreciază că numai menținerea măsurii arestului preventiv îndeplinește această condiție, apreciindu-se că există un risc ridicat ca inculpatul să influențeze administrarea probelor, iar pe de altă parte, să reitereze comportamentul infracțional.
În raport cu datele cauzei anterior expuse și cu referire la dispozițiile art. 242 alin. 2 CPP, la acest moment Curtea consideră că instituirea unor măsuri preventive mai puțin restrictive față de inculpat este insuficientă pentru a ocroti ordinea publică, apreciindu-se că luarea unor măsuri mai puțin restrictive în această fază a procedurilor nu ar fi compatibilă cu imperativele realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept.
În considerarea celor de mai sus, Curtea apreciază că privarea în continuare de libertate a inculpatului, în modalitatea arestării preventive apare ca o măsură necesară pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale membrilor societății.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod Procedură Penală, se va admite contestația formulată de DIICOT -Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii penale nr. 6/J/6.01.2022 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. __
Se va desființa în parte încheierea penală contestată, în ce privește dispoziția de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu față de inculpatul Gallani Gianfranco și procedându-se la o nouă judecată în aceste limite:
În temeiul art. 208 alin. 2 Cod Procedură Penală, se va constata subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestului preventiv față de inculpatul Gallani Gianfranco, cetățean italian, născut în data de 14.03.1945, posesor al cărții de identitate nr. ___ emisă la data de 28.11.2019 de către autoritățile italiene, aflat în Penitenciarul Gherla și se va menține măsura arestului preventiv.”