Secția pentru judecători în materie disciplinară din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât că judecătorul Mihai Ghica de la Tribunalul Cluj nu a comis abateri disciplinare prin amânarea unei pronunțări timp de opt luni.
”Respinge excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii, excepția nulității sesizării și excepția nulității rezoluției nr.1735/22.09.2022, ca neîntemeiate.
Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului Ghica Mihai Ștefan – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit.h) teza I și art. 99 lit.t) teza a II a din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”, a hotărât secția din CSM în 3 mai.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

