Corpul de control al primului-ministru Victor Ponta a trimis la Parchetul General o notă de informare cu privire la autorizații de construire semnate de Emil Boc în 2009, după ce a devenit premierul României, informează Ziardecluj.ro
Corpul de control a emis o Notă de informare cu privire la emitera cu încălcarea dispozițiilor legale a unui număr de 57 de autorizații de construire în municipiul Cluj-Napoca în perioada 05.01.2009 – 12.01.2009.
Potrivit notei, “Desi functia de primar al municipiului Cluj-Napoca a devenit vacanta de la data de 5 ianuarie 2009, iar viceprimarul care putea exercita atributiile de primar a fost desemnat, de catre Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, in data de 13 ianuarie 2009, in aceasta perioada au fost emise de catre “primarul” municipiului Cluj-Napoca un numar de 57 de autorizatii de construire, din care:
- 9 autorizatii de construire au fost semnate de Emil Boc
- 45 de autorizatii de construire au fost semnate de o persoana nenominalizata, in numele si pentru Emil Boc
- 3 autorizatii de construire au fost semnate pentru “primar” de catre o persoana nenominalizata”.
Printre proiectele autorizate de Boc sunt un imobil de 28 de apartamente in zona Manastur sud de catre SC Rdcons Invest SRL, firma lui Ion Daniel Susan, cel care a transformat, fara autorizatie, spatiul din podurile si garajele a cinci blocuri din oras in apartamente; un bloc de patru etaje, cu 35 de apartamente in Manastur, tot pe numele lui Daniel Susan, un bloc de sase etaje pe strada Buna Ziua pentru SC Elite Grup SRL, firma in fruntea careia se afla Sergiu Bogdan Capusan si Anica Capusa, sotia lui Chimu Capușan.
Reprezentantii Corpului de control al primului-ministru spun ca “folosirea, fara drept, in perioada 5 ianuarie 2009 – 12 ianuarie 2009, a calitatii oficiale de primar al municipiului Cluj-Napoca, urmata de semnarea unui numar de 57 de autorizatii de construire, atributie legala conferita de dispozitiile legale exclusiv primarului, calitate pe care niciunul dintre semnatarii celor 57 de autorizatii nu o indeplinea in perioada respectiva, poate intruni elementele constitutive ale infractiunii de uzurpare de calitati oficiale, fapta prevazuta si sanctionata de legea penala”.
La concluzii se menționează: ”Transmiterea prezentei note de informare instituțiilor competente în soluționarea aspectelor expuse, inclusiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea cercetării posibilelor fapte de natură penal”. Amintim că Boc era prim-ministru la data faptelor pentru care se cere cercetarea penală.”
Mai multe detalii din raportul corpului de control și documente facsimil vedeți AICI.