Dan Codrean (foto centru)

Conducerea Baroului Cluj îi urează succes subprefectului

Conducerea Baroului Cluj speră într-o colaborare cât mai bună cu Prefectura, având în vedere că subprefectul este avocat din cadrul acestui barou.

mircea-pop-decan barou
Mircea Pop

”Baroul Cluj îi adresează domnului Dan CODREAN felicitări pentru desemnarea sa în funcţia de subprefect al Judeţului Cluj . Numirea în această demnitate onorează corpul profesional al avocaților, din care și dânsul face parte .

Îi dorim mult succes în funcția deținută şi sperăm ca eforturile profesionale depuse în îndeplinirea acestei funcții să conducă la o bună colaborare între Baroul Cluj și  instituţia pe care o reprezintă .”, se arată în comunicatul semnat de decanul Baroului Cluj, Mircea Pop.

Subprefectul Dan Codrean a fost numit în funcție la 1 august, moment în care a fost suspendat din avocatură. Spre deosebire de fostul subprefect Mihnea Iuoraș, tot avocat, Codrean provine din Baroul Cluj.

Contactat de CLUJUST, decanul Baroului, Mircea Pop, a spus că speră ca verificarea legalității actelor administrative să se efectueze cât mai eficient de către Prefectură, având în vedere că subprefectul este un avocat.

Dan Codrean a absolvit în 2005 Facultatea de Drept a UBB Cluj și este partener la societatea civilă de avocați Codrean, Iusco și Asociații.

 

Comments

comentarii

Piața muncii din România înregistrează cel mai bun an din ultima decadă. Clujul confirmă statutul de pol economic major al țării.... Citește mai mult
O cercetare a dezvăluit starea sumbră a românilor, marcată de îngrijorare în marile orașe, depresie în orașele medii și mici și disperare în mediul rural.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns