fbpx
Emanuel Bodrog (dreapta)

Condamnatul din cazul crimei din lift a izbucnit în lacrimi la instanță

Florin Bodrog, condamnatul din cazul crimei din lift din 2001, din cartierul clujean Mărăști, a izbucnit în lacrimi la Tribunalul Cluj, unde a fost adus pentru judecarea cererii de revizuire. Bărbatul este nemuțumit de faptul că este transferat între două penitenciare pentru fiecare termen.

Tribunalul Cluj judecă cerere de revizuire în cazul uciderii studentei Andreea Demeter în anul 2001, în liftul blocului din Mărăști în care locuia. Revizuirea a fost acceptată în condițiile în care un alt bărbat, Adrian Pop, a recunoscut prin autodenunț comiterea crimei. Florin Bodrog este în închisoare din 2002, având o condamnare de 19 ani.

La termenul de astăzi trebuia să se prezinte tatăl fetei ucise acum 14 ani, însă nu a fost la instanță. ”A fost citat, s-a îndeplinit procedura. În funcție de declarația persoanei care a făcut autodenunțul, instanța va aprecia dacă se impune audierea  tatălui ca martor”, a spus avocata Monica Dairatani. La termenul următor din 28 mai vor fi audiați Bodrog și Pop.

Condamnatul a plâns în sala de judecată. ”A izbucnit în lacrimi pentru că e un om care suferă, care consideră că nu a săvârșit această faptă. Omul este emotiv. A cerut instanței să nu mai fie mutat între penitenciare. El este încarcerat la Arad și pentru fiecare termen este adus la Gherla. El vrea să rămână la Gherla, să nu se tot plimbe căci condițiile de transport nu sunt prea bune. Eu cred în instanțele din România. Se va vedea dacă a fost sau nu vinovat”, mai spus avocata.

Comments

comentarii

România este, pentru a zecea lună la rând, țara cu cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană.... Citește mai mult
TikTok va fi eliminat, oficial, din magazinele de aplicații din SUA, duminică, în urma deciziei Curții Supreme.... Citește mai mult
Sărbători fericite!

Lasă un răspuns