fbpx

Clujenii din dosarul retrocedărilor au apelat la fostul ministru Chiuariu

Clujenii Varga și Călugăr au apelat la casa de avocatură a fostului ministru al Justiției, Tudor Chiuariu, pentru a urgenta punerea în posesie a terenului de 43 de hectare. Chiuariu, membru PNL, a fost ministru în cabinetul Tăriceanu.

Rolul celor doi clujeni Ioan Gheorghe Varga și Daniel Constantin Călugăr este descris în cererea DNA către Camera Deputaților pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc și a lui Ioan Adam în dosarul retrocedărilor de la Brașov.

Extras din cererea trimisă de DNA la Camera Deputaților

”Cunoscând modul ilicit în care a obținut hotărârea judecătorească, știute fiind greutățile ce urmau a fi avute pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătorești de reconstituire a suprafeței de 43.227 ha pădure, inculpatul ADAM IOAN l-a convins pe suspectul Paltin Gheorghe Sturdza că trebuie să apeleze la suspecţii Călugăr Daniel-Constantin Și Varga Ioan-Gheorghe – suspecţi în cauză, pentru a reuși, cu sprijinul acestora, o urgentare a punerii în posesie și a eliberării titlului de proprietate și o vânzare cât mai rapidă a întregii suprafețe de teren forestier, chiar și la un preț de aproximativ cinci ori mai mic decât prețul real.

Motivul real pentru care Adam Ioan și Sturdza Paltin Gheorghe au acceptat un preț foarte mic față de cel real era acela că numiții Călugăr Daniel-Constantin Și Varga Ioan-Gheorghe aveau misiunea reală de a interveni pe lângă funcționari din cadrul Comisiei județene de fond funciar Bacău (prefectul este președintele comisiei), ITRSV Suceava, OCPI Bacău, Direcției Silvice Bacău, Șefii Ocoalelor Silvice Ciobănuș și Tg. Ocna.

BRUSSELS-EU-COUNCIL-JUSTICE-CHIUARIU
Tudor Chiuariu

Pentru atingerea scopului, suspecţii Călugăr Daniel-Constantin şi Varga Ioan-Gheorghe au apelat la o societate de avocați din zonă, respectiv Chiuariu & Asociaţii”, avocații acestei din urmă societăți și numiții Călugăr Daniel Constantin și Varga Ion Gheorghe fiind coordonați de către avocatul Ioan Adam.

Influența cumpărată de către Adam Ioan și Paltin Gheorghe Sturdza de la Călugăr Daniel-Constantin Și Varga Ioan-Gheorghe pentru a reuși punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate urma să fie achitată odată cu vânzarea întregii suprafețe de 43.227 ha de teren forestier, la un preț mult diminuat.

Astfel, la data de 09 februarie 2013, între Paltin Gheorghe Sturdza, în calitate de promitent – vânzător și promitenții – cumpărători, Călugăr Daniel-Constantin și Varga Ioan-Gheorghe, s-a încheiat un contract de promisiune de vânzare-cumpărare a celor 43.227 ha de teren forestier în schimbul unui preț total de 68.000.000 (șasezecisioptdemilioane) Euro, respectiv suma de 1.572 Euro ptr un hectar.

Este de menționat faptul că din respectivul antecontract de vânzare-cumpărare rezultă împrejurarea că întreaga suprafață de teren forestier urma să fie înstrăinată de Călugăr Daniel-Constantin Și Varga Ioan-Gheorghe către PROKON HIT TIMBER S.R.L, societate care ar fi achitat și prețul terenului.

Potrivit a dispozițiilor art. 69 alin. 1 din HG nr. 890/2005 – Persoanele fizice şi juridice înscrise în anexele nr. 37, 40, 41 şi nr. 38, cărora li s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate şi care nu pot fi puse în posesie pe amplasamente situate în competenţa teritorială a comisiei locale, se vor înscrie de către comisia judeţeană în anexa nr. 42.

Având în vedere împrejurarea că mandatarii și promitenții cumpărători ai lui Sturdza Paltin Gheorghe, Călugăr Daniel-Constantin şi Varga Ioan-Gheorghe, nu au reușit să-și îndeplinească obligațiile asumate prin promisiunea de vânzare cumpărare și prin contractul de mandat, în luna aprilie 2013, la inițiativa lui Adam Ioan, Sturdza Paltin Gheorghe a acceptat să încheie un nou antecontract de vânzare-cumpărare a aceleiași suprafețe de teren forestier (43.277 ha) cu inculpatul BENGESCU DAN COSTIN, arestat preventiv în prezenta cauză.”

Ioan Gheorghe Varga a fost asociat în firma Tehnopro Construct, cu sediul în cartierul Mănăștur, care între timp a fost radiată, și a cumpărat mai multe drepturi litigioase pentru diverse terenuri.

Danile Constantin Călugăr este asociat în firma  I&C Transilvania Construcții din Turda. Această firmă a făcut parte dintr-o asociere, alături de Euroconstruct, firma lui Dorin Cocoș, care a încasat 16 milioane de euro pentru decontaminarea terenului din zona fostelor Uzine Chimice din Turda, peste care trece Autostrada Transilvana.

Comments

comentarii

Mihaela Pleşa, o americancă de origine română, a fost aleasă în Congresul american, în Camera Reprezentanţilor din Texas. Ea reprezintă Partidul Democrat.... Citește mai mult
Bradul de Crăciun a ajuns în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Târgul de Crăciun din centrul oraşului, deschis la sfârşitul lunii noiembrie.... Citește mai mult

Lasă un răspuns