fbpx

Cinci polițiști de frontieră din Oradea, trimiși în judecată pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a cinci inculpaţi, poliţişti de frontieră în cadrul I.T.P.F. Oradea pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

”În fapt, s-a reţinut că, în perioada martie – mai 2021, inculpaţii au primit de la conducători auto ai camionelor de transport marfă, aparținând unei persoane juridice române, sume de bani cuprinse între 50 de lei şi 100 de euro, pentru:

– a facilita acestora reducerea timpilor de aşteptare, în coloana ce se formează pe drumul european E60, fapta fiind săvârșită în legătură cu atribuțiile de serviciu ale funcționarului, 

– pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu referitoare la carantinarea persoanei în cauză,

– neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la controlul documentelor transportatorilor de marfă.”, a transmis DGA.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bihor cu propunere de a menţine măsura sechestrului asigurătoriu privind pe unul dintre inculpați, având în vedere că s-a constatat o disproportie vădită între veniturile licite ale acestuia și averea sa.

Comments

comentarii

O vulpe care a fost rănită în urma unui accident rutier, a fost salvată după mai multe zile de agonie, în comuna Florești.... Citește mai mult
Fotbalistul brazilian Neymar, victima unei entorse în meciul de joi cu Serbia (2-0), este accidentat la ligamentul gleznei drepte şi va lipsi în meciul de luni cu Elveţia de la Cupa Mondială 2022.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!