fbpx

Trei tineri din Cluj-Napoca au furat o mașină, au mers cu ea la furat și apoi au dus-o înapoi

Trei tineri au furat o mașină dintr-o parcare, au mers cu ea pe un șantier de unde au sustras scule electrice, le-au transporat într-un loc, după care au dus mașina înapoi de unde au luat-o.

”În fapt, la data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 22.10, cei trei ar fi sustras un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca, după care s-ar fi deplasat cu autovehiculul pe un șantier situat în oraș.

Ajunși la locație, prin forțarea ușii de acces, au pătruns în două containere modulare, de unde ar fi sustras mai multe unelte electrice, pe care le-ar fi transportat apoi cu autoturismul sustras în zona străzii Calea Someșeni.

Ulterior, cei trei s-au deplasat cu autoturismul în locul de unde l-ar fi sustras, lăsându-l în parcare. 

Prejudiciul cauzat a fost evaluat la aproximativ 15.000 de euro.”, a transmis IPJ Cluj.

La data de 26 septembrie a.c., în baza investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca, cu sprijinul polițiștilor Secției 7 Poliție Cluj-Napoca, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Grupării Mobile de Jandarmi Cluj au pus în executare 3 mandate de aducere pe numele tinerilor bănuiți.

Doi dintre aceștia, în vârstă de 16 și 26 de ani, au fost depistați de polițiști în municipiul Cluj-Napoca.

La aceeași dată, cu sprijinul polițiștilor dejeni a fost depistat și cel de-al treilea tânăr, în timp ce se afla pe raza municipiului Dej.

În cursul zilei de azi, cei trei au fost prezentați instanței de judecată, față de aceștia fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Comments

comentarii

La Cluj-Napoca a avut loc un fenomen atmosferic interesant - inversiunea termică. Astfel, am putut să vedem cum aerul rece coboară mai aproape de pământ.... Citește mai mult
Piața Avram Iancu se „îmbracă” în haine de sărbătoare. Pregătirile pentru 1 Decembrie, Ziua Națională a României, sunt în toi.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!