CEDO a constatat eșecul autorităților interne de a efectua o investigație eficientă asupra decesului lui Aleksandr Litvinenko și a despăgubit-o pe văduva acestuia cu 100.000 de euro.

În hotărârea din 20 septembrie 2021 a Camerei în cauza Carter v. Rusia (cererea nr. 20914/07) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că a existat:

în unanimitate, o nerespectare de către Guvern a obligațiilor care le revin în temeiul articolului 38 (obligația de a furniza facilitățile necesare examinării unui caz) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu 6 voturi la 1,

o încălcare a articolului 2 (dreptul la viață) în aspectele sale de fond și de procedură.

Cazul a vizat otrăvirea și moartea soțului reclamantei, Aleksandr Litvinenko, în Regatul Unit, precum și investigațiile privind moartea acestuia.

Dl  Litvinenko a lucrat pentru serviciile de securitate ruse înainte de a dezerta în Regatul Unit, unde i s-a acordat azil. În 2006 a fost otrăvit cu poloniu 210 (o substanță radioactivă) în Londra și a murit. O anchetă publică din Regatul Unit a constatat că asasinarea a fost efectuată de un anumit  domn  Lugovoy  și de un  domn  Kovtun, care acționaseră în numele altcuiva.

Curtea a constatat în special că a existat un caz grav la prima vedere care, prin otrăvirea  dlui  Litvinenko,  domnii  Lugovoi  și    Kovtun au acționat în calitate de agenți ai statului rus. Acesta a remarcat că guvernul nu a furnizat nicio altă explicație satisfăcătoare și convingătoare a evenimentelor sau nu a contracarat constatările anchetei din Regatul Unit.

Curtea a constatat, de asemenea, că autoritățile ruse nu au efectuat o anchetă internă eficientă care să conducă la stabilirea faptelor și, după caz, la identificarea și pedepsirea celor responsabili de crimă.

Fapte principale. Context

Reclamanta, Maria Anna Carter alias Marina Litvinenko, este o cetățeană britanică și rusă care s-a născut în 1962 și locuiește la Londra. Ea este văduva lui Aleksandr Litvinenko, cetățean rus și britanic care s-a născut în 1962.

Dl  Litvinenko lucrase pentru serviciile de securitate sovietice și ruse (KGB și, mai târziu, FSB). În noiembrie 1998 a ieșit public cu acuzații că i s-ar fi cerut să examineze posibilitatea asasinării unui om de afaceri bogat. A fost concediat din serviciul de securitate și a fugit din Rusia. În 2001, el și familia sa au primit azil în Regatul Unit; au dobândit cetățenia britanică în 2006. Și-au schimbat numele.  Dl  Litvinenko s-a implicat în expunerea corupției și a legăturilor cu crima organizată în serviciile de informații rusești. Se susține că  dl  Litvinenko a colaborat, de asemenea, cu autoritățile britanice, spaniole și italiene, consiliind cu privire la crima organizată rusă și operațiunile KGB în Europa.

Moartea dlui Litvinenko

În octombrie 2006, Andrey Lugovoy, o cunoștință de lungă durată a  dlui  Litvinenko, a vizitat Londra de trei ori, de fiecare dată în compania lui Dmitriy  Kovtun. În timpul primei vizite din 16 octombrie 2006, a avut loc o întâlnire între  dl  Lugovoi,  dl  Kovtun  și  dl  Litvinenko și alții și au mers împreună la cină. Dl  Litvinenko a vomitat mai târziu în acea noapte și a rămas bolnav timp de două zile. A doua  zi, dl  Lugovoy  și  dl  Kovtun au ieșit din hotel cu o zi mai devreme. Ulterior, s-a constatat că încăperea conținea o contaminare semnificativă cu poloniu, cu semne care indicau că substanța a fost turnată pe dopul chiuvetei. Alte dovezi ale contaminării poloniului au fost găsite în zonele pe care cei doi le-au vizitat la Londra, inclusiv în camera în care a avut loc întâlnirea și în restaurantul în care au luat masa.

În perioada 25-28 octombrie 2006,  dl  Lugovoi a vizitat Londra pentru a doua oară, aparent întâlnindu-se, printre altele, cu dl  Litvinenko. În camera sa de hotel a fost detectat un model de contaminare cu poloniu în concordanță cu scurgerile accidentale.

La 31 octombrie 2006,  domnii  Lugovoy  și    Kovtun  s-au întors pentru a treia oară la Londra. A doua zi s-au întâlnit cu  domnul  Litvinenko, bând ceai în barul hotelului lor. Au fost găsite urme extinse de poloniu, inclusiv în ceainic și în toaletele bărbaților, care au fost folosite de foștii doi, dar nu și de  domnul  Litvinenko.

La 3 noiembrie 2006 s-au întors la Moscova. Contaminarea cu poloniu a fost găsită în  avion și pe scaunele lor de pe stadionul Emirates din Londra, unde au urmărit un meci de fotbal.

La 2 noiembrie 2006,  domnul  Litvinenko s-a îmbolnăvit,  cu vărsături, dureri abdominale și diaree sângeroasă.   A doua zi a fost internat în spital. În urma unui transfer la Spitalul Universitar College, s-a bănuit că ar fi fost otrăvit folosind agenți chimioterapeutici sau radioizotopi.  Dl  Litvinenko a murit la 23 noiembrie 2006.

Cauza decesului a fost stabilită ca fiind sindromul de radiații acute cauzat de niveluri foarte ridicate de poloniu 210, care a intrat în organism ca un compus solubil prin ingestie.

Procedura după moartea dlui  Litvinenko

O anchetă a poliției a fost deschisă în Regatul Unit înainte de moartea dlui  Litvinenko. La 22 mai 2007, Parchetul Coroanei a stabilit că există suficiente dovezi împotriva  dlui  Lugovoi  pentru a-l acuza de asasinarea dlui  Litvinenko.

Autoritățile au încercat să-l extrădeze în Marea Britanie pentru a fi judecat. Acest lucru a fost refuzat de autoritățile ruse din cauza protecției constituționale împotriva extrădării cetățenilor ruși. În 2011,  dl  Kovtun  a fost, de asemenea, acuzat de crimă și a fost căutat un mandat de arestare împotriva sa.

La 2 decembrie 2007,  dl  Lugovoi  a devenit membru al Parlamentului rus și a dobândit astfel imunitate parlamentară. Atât dl  Lugovoy, cât și  dl  Kovtun rămân căutați pentru crimă.

La 7 decembrie 2006, procurorul general al Rusiei a lansat o anchetă penală internă, despre care Curtea dispune de puține informații. În Marea Britanie, au fost efectuate o anchetă privată și o anchetă publică. În ianuarie 2016, ancheta a constatat că s-a stabilit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că  dl  Litvinenko a fost otrăvit cu poloniu și că otrava fusese administrată de  domnii  Lugovoi  și    Kovtun. A exclus auto-otrăvirea accidentală sau deliberată. Acesta a respins, de asemenea, sugestia că  dl  Lugovoi  a fost pus de serviciile de informații britanice. Ancheta a luat act de motivele pe care entitățile din statul rus le-ar fi putut avea pentru a-l dori mort pe dl  Litvinenko, precum și dovezile legăturilor dintre  dl  Lugovoi  și  dl  Kovtun și statul rus.

În ceea ce privește elementele de probă deschise și cele închise, aceasta a constatat că  domnul  Lugovoia  acționase sub conducerea FSB, iar  domnul  Kovtun  acționase, de asemenea, sub conducerea FSB, eventual indirect prin intermediul  domnului  Lugovoi, dar probabil cu cunoștințele sale.

Plângeri și proceduri

Invocând articolele 2 (dreptul la viață) și 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante), reclamanta s-a plâns că soțul său, domnul  Litvinenko, a fost ucis într-un mod deosebit de dureros de către  domnul  Lugovoi  (împreună cu alții) în timp ce acționa în calitate de agent pentru sau în connivență cu sau cu cunoștința și sprijinul acestuia  autoritățile ruse și că autoritățile ruse nu au reușit să efectueze o anchetă eficientă cu privire la crimă.

Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 21 mai 2007.

Procedura în fața Curții a fost suspendată de la 16 decembrie 2014 până la 8 martie 2016, în așteptarea rezultatului anchetei publice din Regatul Unit.

Decizia Curții

Preliminarii

Curtea a statuat, în primul rând, că Rusia nu a furnizat, fără justificare, materialele solicitate (documente din dosarul de investigație, inclusiv declarațiile domnului  Lugovoy  și copii ale cererilor de asistență judiciară adresate autorităților Regatului Unit) necesare pentru investigarea cauzei de către Curte, încălcând articolul 38 din convenție.

Curtea a respins, de asemenea, obiecția guvernului rus cu privire la utilizarea raportului de anchetă publică din Regatul Unit ca probă. Aceasta a constatat că, întrucât ancheta îndeplinise cerințele de independență, echitate și transparență, aceasta nu putea ignora constatările sale numai pentru că autoritățile ruse se abținuseră de la exercitarea dreptului lor de a participa la această procedură.

Articolul 2 (aspect procedural)

Curtea a considerat că o legătură de competență procedurală între Rusia și moartea domnului    Litvinenko în Regatul Unit a fost stabilită ca urmare a faptului că Rusia a lansat o anchetă internă în această privință.

În plus, faptul că Rusia și-a păstrat competența exclusivă asupra unei persoane (dl  Lugovoi) care a fost acuzat de o încălcare gravă a drepturilor omului a constituit o “caracteristică specială” a cazului, stabilind competența Rusiei în ceea ce privește presupusa încălcare procedurală a articolului 2.

Deși Guvernul a furnizat Curții o schiță a măsurilor de cercetare efectuate, Curtea a arătat că nu au fost prezentate documente justificative pentru a le confirma afirmațiile.

Curtea a solicitat Guvernului să prezinte documente justificative cu observațiile lor, ceea ce Guvernul a refuzat să facă. Din acest motiv, guvernul nu a reușit să demonstreze că autoritățile ruse au efectuat o anchetă eficientă capabilă să conducă la stabilirea faptelor și, dacă este cazul, la identificarea și pedepsirea celor responsabili de crimă.

În plus, Curtea a observat că imunitatea parlamentară pe care  domnul  Lugovoi  a deținut-o începând cu anul 2007 nu era un obstacol absolut pentru a fi anchetat sau chiar urmărit penal; dispozițiile legale relevante și aplicarea acestora indicau că ar fi putut fi privat de imunitatea sa cu acordul camerei inferioare a Parlamentului din care făcea parte.

Curtea a considerat că a existat o încălcare a laturii procedurale a articolului 2 din cauza neefectuării de către autoritățile ruse a unei anchete eficiente cu privire la decesul  dlui  Litvinenko.

Articolul 2 (aspect de fond) 

Dl  Litvinenko a fost în Regatul Unit atunci când a fost otrăvit și, prin urmare, nu într-un domeniu în care Rusia a exercitat un control efectiv.

Pentru a decide dacă Rusia are competență în virtutea agenților săi care își desfășoară activitatea în afara teritoriului său (“noțiunea personală de competență”), Curtea a examinat două întrebări interdependente:(i)dacă asasinarea  domnului  Litvinenko a echivalat cu exercitarea puterii fizice și a controlului asupra vieții sale într-o situație de țintire proximă și (ii) dacă aceasta a fost efectuată de persoane care acționează în calitate de agenți ai statului.

Curtea a constatat că a stabilit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că asasinatul a fost efectuat de  domnii  Lugovoy  și    Kovtun. Operațiunea planificată și complexă care implică achiziționarea unei otrăvuri mortale rare, aranjamentele de călătorie pentru cei doi și încercările repetate și susținute de administrare a otrăvii au indicat că dl  Litvinenko a fost ținta operațiunii și că a fost sub controlul fizic al  dlui  Lugovoi  și al dlui  Kovtun, care exercitaseră putere asupra vieții sale.

În ceea ce privește aspectul dacă  domnii  Lugovoy  și    Kovtun au acționat în calitate de agenți ai statului pârât, Curtea a constatat că nu există nicio dovadă că niciuna dintre acestea ar fi avut vreun motiv personal să-l ucidă pe domnul  Litvinenko și că, dacă ar fi acționat în nume propriu, nu ar fi avut acces la izotopul radioactiv rar folosit pentru a-l otrăvi.

Ancheta din Marea Britanie a lansat mai multe teorii cu privire la motivul pentru care asasinatul a fost efectuat, lăsând implicarea statului ca singura explicație plauzibilă rămasă.

Curtea a statuat că identificarea autorilor crimei și indicarea legăturii acestora cu autoritățile ruse au stabilit un caz prima facie puternic care, prin uciderea  dlui  Litvinenko, a dlui  Lugovoi  și a dlui  Kovtun au acționat la îndrumarea sau controlul autorităților ruse.

Dacă cei doi ar fi fost implicați într-o “operațiune necinstită”, informația care să demonstreze că teoria ar fi fost în întregime în mâinile autorităților ruse. Cu toate acestea, guvernul nu a făcut nicio încercare serioasă de a furniza astfel de informații sau de a contracara constatările autorităților britanice.

Astfel, Curtea a tras concluzii din refuzul guvernului rus de a furniza documentele din dosarul anchetei interne și din nesupunerea sa de a respinge cazul prima facie de implicare a statului.

Acesta a constatat că asasinarea dlui  Litvinenko a fost imputabilă Rusiei.

Întrucât guvernul nu a încercat să susțină că uciderea  domnului  Litvinenko putea fi justificată de excepțiile prevăzute la articolul 2 al doilea paragraf, Curtea a constatat că a existat o încălcare a acestui articol sub aspectul său de fond.

Justă satisfacție (articolul 41)

Curtea a statuat că Rusia trebuia să plătească reclamantei 100.000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral și 22.500 de euro pentru cheltuieli de judecată și costuri.

De asemenea, aceasta a respins cererea reclamantei de despăgubiri “punitive”.

Opinii separate, judecătorul  Dedov  a exprimat o opinie parțial divergentă, care este anexată la hotărâre. Hotărârea este disponibilă numai în limba engleză.

Comments

comentarii