fbpx

CCR arată că medierea rămâne facultativă și după actuala modificare a legii 192/2006

Curtea Constituțională a României arată în motivarea deciziei prin care a respins excepția de neconstituționalitate la legea de modificare a legii medierii că ”prin cele două texte de lege criticate nu este contrazis caracterul facultativ al procedurii de mediere”. Legea de modificare a fost recent promulgată.

Înainte să ajungă la promulgarea, legea fost analiztă de CCR. Un număr de 82 de deputați aparținând grupurilor parlamentare PNL și USR au invocat obiecție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (6) și (9) din Legea nr. 192/2006] și ale art. I pct. 16 [cu referire la art. 61 alin. (3) și (4) din Legea nr. 192/2006] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Potrivit autorilor excepției de neconstituționalitate, ”art. 2 alin. (6) din Legea nr. 192/2006 instituie o obligație a judecătorului, procurorului, notarului public, avocatului, executorului judecătoresc și a consilierului juridic de a recomanda părții pe care o reprezintă soluționarea amiabilă a litigiului/conflictului prin procedura medierii, ceea ce contravine caracterului facultativ al acesteia, chiar dacă nu s-a prevăzut o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații. Art. 2 alin. (9) din Legea nr. 192/2006 face referire la proceduri obligatorii de soluționare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege, ceea ce contravine caracterului facultativ al procedurii de mediere și poate conduce la interpretări neunitare. Art. 61 alin. (3) și (4) din Legea nr. 192/2006 obligă atât reclamantul să depună, odată cu cererea de chemare în judecată, dovada că s-a încercat soluționarea conflictului prin mediere, cât și instanța să solicite părților depunerea de probe în acest sens, cel târziu până la primul termen de judecată, ceea ce contravine caracterului facultativ al procedurii de mediere, chiar dacă nu s-a prevăzut o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații.”

Dispozițiile criticate au următorul cuprins:

”3. La articolul 2, după alineatul (5) se introduc șase noi alineate, alin. (6)-(11), cu următorul cuprins:

(6) Judecătorul, procurorul, notarul public, avocatul, executorul judecătoresc și consilierul juridic recomandă părților, respectiv părții pe care o reprezintă, soluționarea amiabilă a litigiului, respectiv a conflictului, prin procedura medierii, potrivit legii speciale.

(…) (9) Persoanele fizice sau juridice au dreptul de a-și soluționa disputele prin mediere atât în afara, cât și în cadrul procedurilor obligatorii de soluționare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege.»(…)

16. La articolul 61, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) și (4), cu următorul cuprins:

(3) În cazurile prevăzute la art. 601, dacă odată cu primirea cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a depus dovada că s-a încercat soluționarea conflictului prin mediere, instanța, odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată, va solicita atât reclamantului, cât și pârâtului, să depună dovada că au încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, dacă o astfel de încercare a avut loc.

(4) În cazul în care până la data la care judecătorul fixează prin rezoluție, potrivit art. 201 alin. (3) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, primul termen de judecată, niciuna dintre părți nu comunică instanței dovada prevăzută la alin. (2), instanța va solicita părților depunerea acesteia până la primul termen de judecată”

Judecătorii constituționali au arătat că deputații au înțeles greșit textele criticate și că medierea rămâne facultativă.

Extras din Decizia nr. 415 din 26 iunie 2019:

”Observând, în continuare, dispozițiile legale criticate, Curtea constată că atât art. I pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (6) și (9) din Legea nr. 192/2006], cât și art. I pct. 16 [cu referire la art. 61 alin. (3) și (4) din Legea nr. 192/2006] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator se regăsesc, într-o redactare identică sub aspectul soluțiilor legislative consacrate, în forma legii asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 560 din 18 septembrie 2018. Singurele diferențe sunt de numerotare a textelor legii, art. I pct. 16 din legea adoptată după reexaminare fiind corespunzător art. I pct. 18 din legea inițială, respectiv de tehnică legislativă, în sensul că sintagma „Codul de procedură civilă“, cuprinsă în art. I pct. 18 [cu referire la art. 61 alin. (4) din Legea nr. 192/2006], a fost înlocuită cu sintagma „Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare“, cuprinsă în art. I pct. 16 [cu referire la art. 61 alin. (4) din Legea nr. 192/2006].

Curtea mai observă că asupra dispozițiilor art. I pct. 18 [cu referire la art. 61 alin. (3) și (4) din Legea nr. 192/2006] din lege Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 560 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 13 noiembrie 2018, stabilind constituționalitatea acestora.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că «58. Analizând critica privind art. I pct. 18 [cu referire la art. 61 alin. (3) și (4) din Legea nr. 192/2006] din legea supusă controlului de constituționalitate (…) 59. Curtea observă că cele două texte criticate se aplică numai în ipoteza în care încercarea de soluționare a litigiului prin mediere a avut loc, textul art. 61 alin. (3) precizând expres că se aplică cu o condiție, și anume „dacă o astfel de încercare a avut loc“.

În această ipoteză, instanța, odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată, va solicita atât reclamantului, cât și pârâtului să depună dovada că au încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului. Este evident că, numai în cazul în care vor opta pentru a încerca medierea, părțile vor trebui să aducă dovada că s-a încercat soluționarea conflictului prin mediere. Prin urmare, prin cele două texte de lege criticate nu este contrazis caracterul facultativ al procedurii de mediere, consacrat prin Decizia nr. 266 din 7 mai 2014, și, în consecință, nu sunt încălcate dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție.

În concluzie, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 18 [cu referire la art. 61 alin. (3) și (4) din Legea nr. 192/2006] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator este neîntemeiată.».

Textele de lege analizate de Curtea Constituțională și constatate ca fiind constituționale nu au suferit nicio modificare în procedura de reexaminare, fiind preluate identic (mai puțin sintagma referitoare la corecta identificare din punctul de vedere al tehnicii legislative a Codului de procedură civilă), însă la art. I pct. 16 al legii, criticat de autorii prezentei sesizări.

Cât privește art. I pct. 3 [cu referire la art. 2 alin. (6) și (9) din Legea nr. 192/2006], criticat, de asemenea, de autorii prezentei sesizări, acesta nu a făcut obiectul Deciziei nr. 560 din 18 septembrie 2018, și nici nu a suferit modificări în procedura de reexaminare a legii.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina