PROCESE

Șase oameni ai ”Rechinului” de pe Riviera Maya, condamnați în primă instanță. Trei pentru tentativă de omor

Pedepse grele pentru trei oameni ai ”Rechinului” de pe Riviera Maya (Mexic), care l-au băgat în spital pe un fost membru al grupării, considerat trădător. După două luni de la bătaia soră cu moartea, acesta a fost împușcat mortal în Cancun, dar aceasta este altă anchetă. Tribunalul București a pronunțat, astăzi, sentința pentru tentativa de omor asupra lui Sorinel Marcu. Cei trei atacatori au primit 10 ani și 4 luni închisoare unul dintre ei și 9 ani, 4 luni închisoare ceilalți doi. Un apropiat al liderului, Sorin Velcu, a fost achitat de acuzația de constituire a unui grup infracțional, fiind …

Citește mai mult

Proprietara unei case a renunțat la procesul contra blocului vecin și a fost pusă să achite peste 14.000 lei cheltuieli de judecată

O victimă a haosului imobiliar din cea mai populată comună a României, Florești (județul Cluj) a mers în instanță să se lupte cu ”sistemul” Primărie- dezvoltatori imobiliari, dar a renunțat în urma unei tranzacții. Instanța Tribunalului Cluj a luat act de renunțare, dar a obligat reclamanta, proprietară de casă lângă care s-a construit bloc, să plătească peste 14.000 lei cheltuieli de judecată către dezvoltatorii imobiliari. Prin acțiunea înregistrată la Tribunal, reclamanta A.G.M în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei Florești,  Primarul Comunei Florești,  Mihu Collecting SRL, Dinamic Carting SRL și TRC Invest SRL, a solicitat să se dispună anularea …

Citește mai mult

Decizie definitivă: 2 ani de închisoare cu executare pentru o date de mită de 2500 lei!

Curtea de Apel Târgu – Mureș a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și a dispus condamnarea unui inculpat, în vârstă de 34 ani, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Hotărârea instanței este definitivă. Prin aceeași decizie, a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod Penal, pe o durată de un an și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani. Solutia pe scurt: ”În baza art. 421 pct. 2 lit. a) …

Citește mai mult

S-a revenit la încadrarea de ucidere din culpă după doi ani de la teribilul accident din Florești

Instanța Tribunalului Cluj a schimbat încadrarea juridică a faptei în cazul accidentului din Florești în care a murit tânăra Gabriela Rîpan. Amintim că acum un an, dosarul ajungea la Tribunal după ce Judecătoria Cluj-naoca schimbase încadrarea în omor pentru tânărul inculpat Tudor Cîrje. ”Admite cererea de schimbare a incadrarii juridice a faptei, formulata de catre inculpatul C.T.S  prin aparatorii alesi. În temeiul art.386 c.pr.pen. dispune schimbarea incadrarii juridice a faptei imputate inculpatului C. T. S., , din infractiunea de omor prev. de art. 188 al.1 c.pen. in infractiunea de ucidere din culpa prev. de art. 192 al.1 si 2 c.pen. …

Citește mai mult

Judecător revoltat că un clujean a primit doar avertisment pentru că nu purta mască în autobuz

Un magistrat de la Judecătoria Cluj-Napoca, care a respins cererea de anulare a avertismentului primit de la Poliția Locală de un bărbat care nu purta mască în autobuz, arată în sentință că ”o astfel de faptă merită cel puțin sancțiunea amenzii în cuantum minim. Desigur, instanța nu are posibilitatea aplicării unei sancțiuni mai grave, din păcate” Orin procesul verbal  din 27 iulie 2020, petentul B.B.S a fost sancționat contravențional, cu avertisment, în temeiul prevederilor art. 65 lit. h din legea 55/2020 rap. la prevederile art. 66 lit. a din același act normativ. În procesul verbal s-a consemnat faptul că” la …

Citește mai mult

Despăgubiri provizorii pentru urgențe medicale acordate pe calea ordonanței președințiale

Tribunalul Specializat Cluj și, în apel, Curtea de Apel Cluj au acordat, prin ordonanță președințială, despăgubiri provizorii victimei unui accident rutier, care avea nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală, înainte de finalizarea procesului pe fond. Reclamanta, reprezentată de avocat Mădălina Dascăl, s-a adresat Tribunalului Specializat Cluj, cu o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale, prin care a solicitat obligarea pârâtei, societate de despăgubiri, la plata unei despăgubiri provizorii, pentru acoperirea cheltuielilor aferente intervenției chirurgicale de care aceasta avea nevoie. Reclamanta a fost victima unui accident rutier și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență, astfel că a …

Citește mai mult

Grefieră trimisă în judecată pentru înregistrarea unor cereri false de chemare în judecată

O grefieră de la Tribunalul Bihor a fost trimisă în judecată pentru mai multe infracțiuni.  ,,Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei VEER CLAUDIA ANCA, la data faptelor grefier în cadrul Tribunalului Bihor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: – fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, – sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, – abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: …

Citește mai mult

Premieră. Judecătoarea care le-a condamnat pe Udrea și Ioana Băsescu a explicat motivele înainte de pronunțare

Judecătoarea Claudia Jderu de la Curtea de Apel București a explicat generic și pe scurt, înainte de pronunțare, motivele pentru care a aplicat pedepse de 8, respectiv 5 ani de închisoare cu executare pentru Elena Udrea, respectiv Ioana Băsescu, achitare pentru afaceristul Cătălin Andonic și patru ani de închisoare cu suspendare pentru vicepreședintele CJ Tulcea, Victor Tarhon. Judecătoarea a explicat că trecerea unui interval mare de timp de la momentul producerii pretinsei fapte în cazul lui Cătălin Andronic dar și modalitatea efectivă de derulare a stării de fapt au convins-o că acesta poate fi achitat pentru fapta de mărturie mincinoasă. …

Citește mai mult

Lovitură grea pentru DNA în dosarul Regiotrans: Interceptări telefonice/ambientale și date despre tranzacții, excluse!

Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București a constatat nulitatea absolută și a dispus excluderea din dosarul Regiotrans a interceptărilor telefonice din perioada 2009-2015 și a datelor privind tranzacțiile financiare a mai multor firme și persoane din dosar, la solicitarea avocatului clujean Călin Budișan, care îl apără pe acționarul Regiotrans, Iorgu Ganea, un milonar discret. În acest dosar a fost inculpat și vestitul Costel Comana, care s-a sinucis, în 2015, în toaleta unui avion pe ruta Brazilia-Costa Rica. La dosarul de urmărire penală al cauzei există nu mai puțin de 54 de mandate emise de Înalta Curte de Casație …

Citește mai mult

Tribunalul Cluj a dispus eliminarea de pe internet a celebrei filmări cu Marica la hotel în Cluj

La solicitarea avocatelor Luiza Budușan și Mihaela Cristea, care o reprezintă pe Ana Muntean, Tribunalul Cluj a dispus înlăturarea din mediul online a celebrei filmări cu fotbalistul Ciprian Marica în Grand Hotel Italia (după care și Meme-ul cu prosopul), recunoscând astfel dreptul la protecția vieții private. ”Dispune, de urgenţă şi fără trecerea unui termen (…) înlăturarea provizorie din mediul online (..) până la solutionarea definitivă a dosarului de fond aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca  (…) a articolelor si a postărilor în întregimea lor, precum si a comentariilor la acestea, în care apar detalii legate de viata privată/intimă a reclamantei. (…) …

Citește mai mult