Scriind aceste rânduri, îmi amintesc luna în care, în anul 2016, am vizitat toate curțile de apel pentru a le vorbi colegilor mei despre planurile mele în cazul în care mă vor vota pentru a-i reprezenta în Consiliul Superior al Magistraturii. Au fost curți în care am fost primită cu multă căldură, dar au fost și dintre acelea în care cei care mă susțineau erau doar cei care au tăcut. Azi îi reprezint și pe cei care m-au votat și pe cei care atunci nu au rezonat cu persoana mea și cu ideile mele, ca și pe cei care nu …
Citește mai multOPINII-ANALIZĂ
Inovația ”președintelui ad interim” al Consiliului Superior al Magistraturii – de la seducția salvării la eșecul și decăderea instituțională
Subsemnatele, judecător Gabriela Baltag şi judecător Evelina Oprina, înţelegem să aducem la cunoştinţă publică opinia noastră cu referire la recenta situaţie juridică generată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin vacantarea funcţiei de preşedinte al CSM. Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 211/16 decembrie 2021 s-a decis ca, în raport de soluţia Secţiei pentru Judecători prin care nu s-a desemnat niciun candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, funcţia de preşedinte să se exercite ad interim, până la alegerea unui nou preşedinte, de către preşedintele în funcţie, dacă, până la data de 06.01.2022 inclusiv, nu se alege un …
Citește mai multÎncă o opinie tăioasă a judecătoarei Stoicescu despre incultura din România: “Ardeți, naibii, cărțile!”
Judecatoarea Adriana Stoicescu de la Tribunalul Timis “recidivrază” cu o opinie dură despre incultura din România: “Scoateți, mă, limba română și istoria din școli! Definitiv! Nu vă opriți la olimpiade, un mizilic. Ce nevoie avem de ele? Într-o țară plină de ”academicieni” analfabeți și doctori în hoție, ne încurcă de-a dreptul. E plină patria de ”expertiza” lor, întru prostirea poporului care se uită tâmp în gura intelectualilor, colegi ai Elenei Ceaușescu. Ce nevoie avem de Tolstoi și Eminescu? Ardeți, naibii, cărțile, că ocupă loc și adună praf. Dărâmați statuile și ridicați cârciumi, căci mațul nostru, stăpânul nostru. Faceți din …
Citește mai multRomania la CEDO in 2021. Bilanț de Iulia Moțoc
Judecătoarea Iulia Moțoc a postat pe Facebook un scurt bilanț al cauzelor românești la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. ”România la CEDO în 2021. Cauzele românești pe rolul Cedo au scăzut de la 7500, la începutul anului la sub 5000 de cauze. Dacă urmam acest ritm în 2022 putem spera ca România să nu mai fie a patra tara ca număr de cauze la Cedo. Cauzele soluționate s-au referit la subiecte foarte diferite: cele mai multe cauze pe rolul Cedo rămân cele legate de condițiile de detenție. Cedo a soluționat o cauza care referea la carantina pe durata stării de …
Citește mai multJudecătoarea Stoicescu, jignită grosolan pentru că a îndrăznit să scrie despre Dumnezeu de Crăciun
”Babă penibila si siropoasă, sclerozată, coruptă sau proastă”, sunt doar câteva dintre reacțiile primite pe Facebook de cunoscuta judecătoare Adriana Stoicescu după ce a scris în ajun de Crăciun un text despre o întâlnire imaginară cu Dumnezeu. Chiar judecătoarea Stoicescu de la secția penală a Tribunalului Timiș a dezvăluit ce comentarii urâte a primit de la unii utlizatori anonimi de pe rețeaua de socializare: ”Stiti unde vedem adevarata fata a oamenilor? In comentariile anonimilor. Asa cum, pe vremuri, securitatea ridica oamenii din case in urma unei scrisori anonime, azi aruncam anatema prin banalele comentarii. La adapostul lui “John Stone” sau …
Citește mai multJudecător Dana Gîrbovan: ”Isus s-a născut pentru libertatea noastră, a fiecăruia dintre noi”
Judecătorul Dana Gîrbovan, președinte al Curții de Apel Cluj, a postat în Ajunul Crăciunului un text despre Nașterea Domnului și libertatea fiecărui individ, în aceste vremuri complicate. ”Isus s-a născut pentru libertatea noastră, a fiecăruia dintre noi. E important să înțelegem acest lucru, că Isus nu a venit “pentru toți”, ci “pentru fiecare”. Diferența dintre individ și colectiv e esențială, pentru că libertatea tuturor există doar dacă e respectată libertatea fiecăruia. Vechiul Testament ne învață că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Noul Testament ne învață ca omul, căzut în păcat, a fost răscumpărat de Isus …
Citește mai multDanileț despre efectele hotărârii CJUE din 21 decembrie în dosarele de corupție
Judecătorul proaspăt exclus Cristi Danileț a scris pe site-ul asociației VeDem Just despre hotărârea CJUE din 21 decembrie privind neaplicarea deciziilor CCR de către judecători. ”Deși rolul său este de a stabili dacă o lege respectă Constituția, de câțiva ani CCR a depășit competența sa tradițională. Astfel, prin mai multe decizii a intervenit de-a dreptul în actul de judecată, stabilind cu efect obligatoriu pentru judecătorii români ce componență să aibă anumite complete de judecată, cum să se aplice legea în anumite cauze, ce probe să se înlăture sau să fie păstrate, ce acte să fie considere nelegale. Or, aceste aspecte …
Citește mai multJurnalistul Dan Tăpălagă: ”Vremea protestelor pe scările instanțelor a apus, buzduganele politicienilor și-au făcut datoria”
Jurnalistul Dan Tăpălagă, cu o vastă experiență în presă, care a fost în 2005 consilier al ministrului de atunci al Justiției, Monica Macovei, scrie pe G4media.ro un editorial intitulat ”Restaurația. Ce tăcere cumplită se lasă peste România”, din care am extras partea de mai jos, care ar trebui să dea de gândit societății și sistemului judiciar. ”Asistăm la o restaurație nu doar de tip pesedist, ci la restaurația unei lumi de anii post-comunismului pe care o credeam dispărută, o lume a micilor nomenclaturi de partid care fac legea în țară, taie și spânzură după bunul plac. În magistratură se întâmplă …
Citește mai multJud. Sonia Deaconescu de la CA Târgu Mures: ”Am avut un coleg care a sacrificat oameni pentru a fi popular”
După excluderea lui Cristi Danileț din magistratură, judecătoarea Sonia Deaconescu de la secția penală a Curții de Apel Târgu Mureș a postat un text dur despre un coleg exclus, fără a-i da numele, dar e clar la cine se referă. Amintim că Danileț a fost membru CSM, la un pas de revocare. ”Am avut un coleg care a fost ales membru CSM, candidand pe un proiect comun cu alti doi colegi care ii erau prieteni foarte buni Am avut un coleg care a fost revocat din CSM prin votul celor care l au ales ( exprimat in Adunarile generale ale …
Citește mai multAvocat din Cluj despre cartea lui Maticiuc cu Cămătaru: “Poate că acest incident cultural este un semn de care aveam nevoie”
Avocatul clujean Ciprian Păun, consumator de literatură, arată intr-o analiză bine închegată de ce e importantă cartea lui Codin Maticiuc despre Nuțu Cămătaru pentru zona culturală și ce ar trebui să învețe de aici culturnicii care se revoltă acum. “Azi comemorăm 34 de ani de la moartea lui Constantin Noica, dar noi dezbatem teme sterile ale literaturii contemporane. Tocmai în acest context, le recomand criticilor fini ai contextului cultural național, care își definesc necruțătoarele analize despre cărți, din seva teoriilor maioresciene, cartea publicată postum “Despre Lăurărism” a lui Noica. Văd zilnic în dezbaterea literară , analize și comentarii pline de …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.