Brățări electronice la glezna agresorilor și nu numai-Proiect de lege pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, camera decizională

Victimele violenței în familie vor fi protejate suplimentar prin monitorizarea electronică a agresorilor.

Camera Deputaților va supune astăzi la vot Proiectul de Lege privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale.

Conform proiectului de lege, în cadrul monitorizării electronice se pot utiliza dispozitive electronice de supraveghere mobile sau fixe.

Monitorizarea electronică în cadrul procedurilor judiciare și execuțional penale se realizează, în primă fază, în sistem pilot.

Dacă va fi adoptată, legea va aduce modificări Codului penal, Codului  de procedură penală, precum și Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Care persoane pot fi supravegheate prin brățările electronice sau dispozitive fixe de supraveghere:

SIME (Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică ) se utilizează în scopul monitorizării electronice, cu ocazia:

a) executării măsurii controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauțiune, potrivit Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare;

b) executării măsurii arestului la domiciliu, potrivit Legii nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare;

c) aplicării ordinului de protecție provizoriu și ordinului de protecție, potrivit Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) aplicării ordinului european de protecție, în cazul în care România este stat emitent;

e) supravegherii la distanță a deținuților, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare;

Proiectul prevede că monitorizarea electronică realizată în condițiile prezentei legi vizează exclusiv dispozitive de supraveghere electronică localizate pe teritoriul României și că nu se aplică procedurilor judiciare ce privesc persoane condamnate aflate, potrivit legii, în supravegherea serviciului de probațiune. Monitorizarea electronică în cazul acestor persoane se realizează în condițiile prevăzute de legea specială.

Câte tipuri de dispozitive electronice de supraveghere vor fi și care sunt condițiile de montare:

Dispozitivele electronice de supraveghere mobile trebuie să asigure informarea persoanei supravegheate cu privire la emiterea unei alerte.

Montarea, demontarea, precum și orice operațiuni de întreținere a dispozitivelor electronice de supraveghere se realizează de către operatorul tehnic.

Persoana supravegheată este obligată să mențină dispozitivul electronic de supraveghere în stare de funcționare, potrivit instrucțiunilor tehnice primite.

Persoana protejată sau, după caz, reprezentantul legal, este responsabil de menținerea dispozitivelor electronice de supraveghere în stare de funcționare, potrivit instrucțiunilor tehnice primite.

Dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe glezna persoanei supravegheate. Prin excepție, dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe brațul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical.

Dispozitivele electronice de supraveghere fixe se montează în imobilul în care se execută măsura arestului la domiciliu sau în imobilul de care persoana supravegheată nu are voie să se apropie. Din rațiuni tehnice sau de securitate, dispozitivul electronic de supraveghere fix poate fi montat și în proximitatea imobilului.

În scopul verificării cu operativitate de către organele competente a alertelor SIME, persoana supravegheată este supusă fotografierii, cu ocazia montării dispozitivului electronic de supraveghere. Fotografierea se face fără consimțământul persoanei.

Organul de supraveghere și/sau operatorul tehnic instruiește persoana supravegheată cu privire la modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere, precum și cu privire la obligațiile pe care le are în cazul primirii unei alerte.

Persoanei protejate i se pune la dispoziție un dispozitiv electronic de supraveghere, destinat generării unor alerte privind apropierea sub distanța prestabilită a dispozitivului electronic de supraveghere mobil purtat de persoana supravegheată.

Categorii de alerte:

  • alertă de părăsire a imobilului, generată ca urmare a constatării prezenței dispozitivului electronic de supraveghere purtat de persoana supravegheată, în afara imobilului;
  • alertă de depășire a perimetrului, generată ca urmare a constatării prezenței dispozitivului electronic de supraveghere purtat de persoana supravegheată, în afara itinerariului sau limitei teritoriale stabilite;
  • alertă de apropiere, generată ca urmare a constatării prezen ței dispozitivului electronic de supraveghere purtat de persoana supravegheată, în proximitatea dispozitivului electronic de supraveghere deținut de pers oana protejată, sub distanța prestabilită;
  • alertă de defecțiune, generată ca urmare a pierderii semnalului dispozitivului electronic de supraveghere sau constatării oricăror alte defecțiuni în legătură cu funcționarea optimă a acestuia;
  • alertă de testare, generată în cadrul procedurii de montare a dispozitivului electronic de supraveghere, pentru a verifica funcționarea optimă a acestuia.

Atașăm proiectul de lege în forma atașată de Senat. bratara electronică formă senat

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns