fbpx

Bancă cu patru sucursale în Cluj, amendată pentru că a încasat ilegal comisioane. Clienții o pot da în judecată.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a amendat o bancă cu 40.000 de lei pentru încasarea ilegală de comisioane și a obligat-o să modifice 27.000 de contracte. Clienții se pot adresa instanțelor pentru recuperarea banilor încasați ilegal. Banca are patru sucursale în Cluj-Napoca.

banca romaneascaANPC a amendat Banca Românească cu 40.000 lei pentru încasare nelegală de comisioane și a obligat banca să modifice 27.000 contracte până pe 3 septembrie, a declarat luni, într-o conferință de presă, Marius Dunca, președintele ANPC, informează agenția de presă Agerpres. Acesta a spus că este vorba despre două tipuri de credite, respectiv unul ipotecar și unul de nevoi personale, pentru care banca a încasat unele comisioane, începând din 2010, modificând contractele originale din 2006.

“Vreau să anunț că am sancționat un operator financiar-bancar cu 40.000 de lei și am dispus și măsură complementară de aducere la conformitate a tuturor contractelor, în termen de 30 de zile. Vorbesc despre operatorul financiar Banca Românească”, a afirmat Marius Dunca.

Astfel, pentru un credit ipotecar din 2006 comisionul de analiză era zero iar comisionul de administrare a creditului era de 1% care se achită din credit la data primei utilizări. Cu toate acestea, banca a perceput din 21 iunie 2010 până la momentul analizării petițiilor și un comision de administrare cont curent, iar conform OG 50, aliniatul 36, pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision de analiză dosar, comision de administrare sau comision de administrare cont curent. ANPC a precizat că banca deține, la 30 iunie 2015, un număr de aproximativ 12.000 de contracte de credit ipotecar.

Șeful ANPC a declarat că, din acest moment, banca nu mai are voie să încaseze comisionul, iar consumatorii pot da în judecată operatorul financiar pentru recuperarea banilor încasați fără temei legal.

De asemenea, ANPC a mai analizat un credit de nevoi personale. În prima fază comisionul de analiză era zero, comisionul de administrare a creditului era zero, iar comisionul de monitorizare a creditului era de 0,3% care se achita lunar împreună cu rata de credit. Pe graficul de rambursare apare în 2010 o majorare a comisionului de administrare de la zero la 0,3%, deși în actul adițional se precizează că este zero. Banca are 15.000 de contracte în această situație.

Banca Românească are patru sucursale în Cluj-Napoca: una centrală pe strada Iașilor și în cartierele Mănăștur, Mărăști și Gheorgheni.

Comments

comentarii

Curtea Constituţională a decis vineri anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.... Citește mai mult
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat la Spitalul Fundeni din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de 10 ani cu cancerul.... Citește mai mult

Lasă un răspuns