Avocatul Sebastian Felecanu din Iași, acuzat că și-a aruncat iubita de la etaj, a ieșit din arest preventiv după 1 an și 7 luni!
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația împotriva încheierii din 29 ianuarie a judecătorului de la Curtea de Apel Iași, unde se judecă pe fond dosarul de omor.
Soluția ÎCCJ : ”Admite contestaţia formulată de inculpatul Felecanu Sebastian împotriva încheierii penale din 29 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 613/45/2022/a12. În baza art. 218 C.proc.pen., dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul Felecanu Sebastian pe o durată de 30 de zile de la 06 februarie 2024 la 06 martie 2024, inclusiv. ”
La dosar se așteaptă raportul de expertiză de la Institutul Național de Expertize Criminalistice cu privire la urmele găsite în apartamentul de unde a căzut victima și care să stabilească şi dacă a fost vorba de o cădere voluntară sau involuntară.
Amintim că inculpatul a fost arestat preventiv în iulie 2022, la mai bine de un an de la incident.
Sebastian Felecanu este acuzat că și-a ucis iubita în vârstă de 26 de ani, tot avocată. Aceasta ar fi fost aruncată de la etajul 6 al blocului în care locuiau.
Inculpatul este apărat de avocații Mihai Giurgea și Traian Laszlo din Baroul Cluj. Puteți vedea aici un interviu video recent cu cei doi despre caz.