fbpx

Av. Vladimir Mătușan: ”Vom milita pentru respectarea principiului legalității hotărârilor CJ Cluj”

Vladimir Mătușan, în vârstă de 33 de ani, de profesie avocat, asistent universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Crestine “Dimitrie Cantemir”, candidează la Consiliul Judetean Cluj pe listele PSD, pe poziția 9.

Vladimir Mătușan a absolvit Facultatea de Drept din Cadrul Universitatii” Babes-Bolyai”, in 2004, pentru ca mai apoi, in anul 2005, sa absolve masterul in Institutii de Drept Privat din cadrul aceleaisi facultati iar in 2014 am obtinut titlul de doctor in istorie al aceleiasi universitati. A intrat în Baroul Cluj in 2005, devenind avocat stagiar, iar in anul 2007 si-a dat definitivatul.

In politica a intrat in primul an de facultate, respectiv in 2001, la varsta de 18 ani  iar de atunci a inceput cu munca de jos, de la lipit afise, pentru ca mai apoi sa parcurgă toate etapele, pas cu pas, iar in prezent este presedinte TSD Cluj, vicepresedinte PSD Cluj, coordonatorul Departamentului Juridic PSD Cluj.

Interviu

matusanDe ce ați ales profesia de avocat? V-ați gândit si la alte profesii inainte?

Nu m-am gandit la alte profesii intrucat mi-am dorit dintotdeauna sa am o profesie care sa-mi ofere mai multa libertate de miscare,  dar sa si pot intreprinde si alte activitati care sa nu fie incompatibile cu acea profesie, iar inca din liceu mi-am dorit sa devin avocat. Am simtit ca aceasta profesie ma reprezinta cel mai bine si intotdeauna m-a pasionat ideea de a veghea la respectarea legii si la aplicarea legii, fiind si arbitru de fotbal de la varsta de 15 ani pana la 25 de ani. Astfel ca atat ca arbitru de fotbal, cat si ca avocat, am urmarit sa respect si sa aplic legea, iar ceea ce am invatat ca si arbitru de fotbal m-a ajutat si in cariera de avocat dar si in politica intrucat in arbitraj am fost desemnat cel mai bun arbitru asistent al judetului Cluj, la nivel de Divizia “D”, trei ani consecutiv, nu pentru ca am luat cele mai bune decizii ci pentru ca “am gresit cel mai putin”. Dupa acest principiu m-am ghidat si in politica dar si in cariera profesionala.

Ce calități credeți că trebuie să aibă un avocat pentru a reuși?

Cred ca raspunsul la aceasta intrebare este unul subiectiv si depinde mult de cum priveste fiecare avocat in parte aceasta profesie, insa din punctul meu de vedere pentru a putea reusi in acest domeniu, in primul rand, trebuie sa-ti placa, sa exerciti cu pasiune aceasta profesie, sa nu renunti usor, sa nu te descurajezi atunci cand afli ca ai pierdut un proces, dar nici sa nu te bucuri prea tare cand castigi un proces. Cu alte cuvinte sa fi echilibrat, sa crezi in tine si in calitatile tale   si nu in ultimul rand sa accepti idea ca in aceasta profesie  nu exista titlul de  cel mai bun avocat  tocmai pentru ca sunt mai multe criterii in functie de care poate fi evaluat un avocat, insa acest lucru nu inseamna ca nu poti fi un avocat de succes.

În ce domenii ale dreptului lucrați (civil, penal, comercial, litigii de muncă… etc)?

In prezent lucrez mai mult pe domeniul penal, contraventional si comercial insa dintre toate domeniile dreptului cel mai mult imi place domeniul penal intrucat cazurile pe care le sustin reprezinta, de cele mai multe ori, o provocare pentru mine iar de cele mai multe ori in acest domeniu conteaza foarte mult procedura penala, procedura ce trebuie respectata de catre organele de ancheta, in caz contrar faptuitorul sau acuzatul poate fi pus in liberate sau chiar achitat, indiferent de fondul cauzei.

vladimir matusan (1)De ce ați intrat în politică?

Am decis sa intru in politica la varsta de doar 18 ani intrucat inca de cand eram student mi-am dorit sa ma implic activ in viata politica si nu numai, din dorinta de a schimba ceva dar si din dorinta de a ma implica activ in viata publica a Clujului. Inca din facutlate m-am implicat si in cadrul societatii civile, fiind membru al organizatiei studentilor de la Facultatea de Drept din cadrul UBB, denumita ELSA, dar si membru al Consortiului Organizatiilor Studentesti din Cluj, detinand si calitatea onorifica de Consilier al Prefectului Judetului Cluj pe probleme de studenti, din partea acestei organizatii.

Avand in vedere trecutul recent din Consiliul Județean Cluj, credeți că ar fi mai bine să fie mai mulți avoca’i în consiliu?

Intotdeauna este si va fi nevoie de juristi sau avocati in cadrul oricarui for legislativ, executiv,  indiferent ca este vorba despre Consiliul Local, Consiliul Judetean, Parlamentul Romaniei sau Guvernul Romaniei, intrucat trebuie sa existe specialisti in domeniul dreptului care sa vegheze la respectarea principiului Legalitatii actului juridic, ceea ce nu prea s-a intamplat  in Consiliul Judetean Cluj, in ultima perioada de timp, acest principiu fiind  infrant, de cele mai multe ori, de principiul majoritatii, principiu ce sta la baza adoptarii hotararilor Consiliului Judetean Cluj, potrivit Regulamentului de organizare si functionare al CJ. Iata deci cum  prin votul majoritatii consilierilor judeteni s-a infrant principiul legalitatii, acesta din urma fiind cel care trebuie sa primeze in fata primului, in caz contrar hotararile CJ putand fi anulate de catre instantele de judecata competente, iar un exemplu in acest sens il reprezinta chiar destituirea abuziva si nelegala a fostului vicepresedinte CJ, dl.Ioan Oleleu, care a si castigat in instanta procesul cu CJ Cluj.

Daca in actuala legislatura, in cadrul Consiliului Judetean Cluj, PSD Cluj nu a avut nici un consilier judetean care sa fie avocat sau jurist, in prezent, ca si candidati la Consiliul Judetean Cluj din partea PSD, pe locuri eligibile ma situez atat subsemnatul cat si colega mea, dna. Av. Laura Chiorean-Pop, avand convingerea ca amandoi vom milita pentru respectarea principiului legalitatii hotararilor CJ, iar impreuna cu ceilalti colegi vom readuce normalitatea in Consiliul Judetean Cluj.

Ce priorități aveți dacă intrați în Consiliu?

Asa cum v-am raspuns si la intrebarea anterioara, imi doresc ca impreuna cu colegii mei sa readucem normalitatea, echilibrul, bunul simt in relatiile dintre Consiliul Judetean Cluj si institutiile sau societatile comerciale din subordinea CJ si, astfel, sa redam credibilitatea acestei institutii, credibilitate ce a avut mult de suferit in ultima perioada de timp si sunt convins ca impreuna cu dl. Deputat Cornel Itu ca si Presedinte al CJ Cluj vom reusi acest lucru precum si sa implementam proiectele pe care le sustinem si care trebuiau realizate de mult.

Ce vă nemulțumește în județ și ce vreți să schimbați?

Sunt multe lucruri ce ma nemultumesc in judet ce ar trebui schimbate si cred ca pe fiecare locuitor in parte al acestui judet il nemultmesc. As incepe cu problema drumurilor judetene, intrucat problema infrastructurii din judet afeteaza si alte domenii de activitate precum turismul, indiferent daca vorbim despre turismul ecumenic sau agroturismul si nu numai. Mai este si problema stadionului Cluj Arena, care este administrat de o societate comerciala din subordinea CJ, care in prezent este in insolventa datorita impozitului pe constructie ce-l are de achitat, problema Spitalului Regional de Urgenta si multe alte probleme ce exista la nivelul judetului Cluj, probelama Centrului de Management Integrat al Deseurilor.

Pe langa rezolvarea problemelor mai sus mentionate doresc ca, in mandatul  de consilier judetean, sa sustin proiectele colegilor mei si a d-lui. deputat Itu Cornel, candidat la Presedintia Consiliului Judetean Cluj, iar aici as enumera, cu titlu exemplificativ  doar cateva proiecte ce trebuiau deja demarcate si anume: Centru de Colectare al Legumelor, Fructelor si Zarvzavaturilor din Campia Turzii, Abatorul de la Iclod, Parcul Industrial Tetrapolis in cadrul Tetarom I, dezvoltarea Aeroportului International “Avram Iancu” precum si multe alte proiecte.

Pe cine admirați în domeniul dreptului si inafara lui?

Daca este sa mentionez o personalitate care m-a impresionat inca de pe bancile facultatii l-as numi pe dl.prof. univ. dr. avocat Gheorghita Mateut, cel care m-a determinat sa ma axez mai mult pe domeniul penal, tot el fiind cel care m-a invatat cat de mult conteaza procedura penala in cadrul  procesului penal si de la care am avut foarte multe de invatat, inca din facultate.

Daca este sa mentionez o personalitate din  domeniul politic, de la noi din tara, l-as nominaliza pe actualul presedinte al PSD  dl.Liviu Dragnea, datorita experientei politice si administrative a domniei sale dar si datorita calitatilor dansului, iar pe plan extern l-as nominaliza pe Vladimir Putin.

(Produs de PFA Golban Ionut Alin, la comanda PSD Cluj, Cod mandatar: 21160002)

Comments

comentarii

„Day-trips” sau excursiile de o zi, extrem de populare în țările occidentale, au început să câștige teren și în România.... Citește mai mult
Odată cu răcirea vremii, creșterea numărului de viroze și de îmbolnăviri de gripă este o chestiune de timp. Dacă în cazul virozelor nu există vaccin, pentru gripă există un vaccin care ne poate proteja de îmbolnăvire.... Citește mai mult

Lasă un răspuns