Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru uciderea adolescentelor din Caracal, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. Dincă trebuie să plătească 700.000 de euro pentru familiile victimelor. Sentința Tribunalului Olt nu este definitivă. Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru omor, trafic de persoane şi alte infracţiuni în cazul dispariţiei adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu. Dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, în locul detenţiunii pe viaţă i se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata …
Citește mai multadmin
Scutea le cere procurorilor să muncească mai mult: „Să vedem parcăriule de la sedii ocupate și după ora 16”
Procurorul general Gabriela Scutea a declarat că, din memoriile şi plângerile pe care le primeşte de la cetăţeni, rezultă că există întârzieri semnificative în efectuarea urmăririi penale şi i-a îndemnat pe procurori să muncească şi după program pentru a soluţiona dosarele mai vechi. În activitatea de urmărire penală proprie au rămas de soluţionat 7.952 cauze cu vechimea între şase luni şi un an de la sesizare (în creştere cu 5,1%) şi 21.299 cauze mai vechi de un an de la sesizare (în creştere cu 2,3%), iar la organele de cercetare penală au rămas în lucru 113.325 cauze cu vechimea între …
Citește mai multSenatul a votat ca ratele magistraților pentru locuințe să fie achitate de stat. „Nu există prevedere mai grețoasă”
Senatul a votat o propunere legislativă potrivit căreia suma acordată cu titlu de chirie magistraţilor să poată fi folosită de aceştia şi pentru achitarea unei rate pentru achiziţionarea unei locuinţe. Au fost înregistrate un număr de 77 de voturi „pentru”, 35 „împotrivă” şi două abţineri. Deputatul liberal Alexandru Muraru a fost inițiatorul acestei legi, în aprilie 2022. În expunerea de motive, Muraru susține că scopul acestei ordonanțe de urgență este loializarea magistraților. El dorește, mai precis, ca suma acordată cu titlu de chirie magistraţilor să poată fi folosită de către aceştia şi pentru achitarea unei rate sau părţi din rate …
Citește mai multUnele curți blochează ieșirile provizorii din penitenciare pe calea contestației în anulare
Unele curți invocă o sesizare a CA Brașov către Înalta Curte pentru a bloca ieșirile provizorii din penitenciare în cazul admiterii în pruncipiu a contestațiilor în anulare ca urmare a invocării deciziilor CCR pe prescripție. ”În înțelepciunea si ingeniozitatea lor, ambele desăvârșite, instanțele au găsit o metodă de a bloca ieșirile provizorii din penitenciare pe calea contestației în anulare prin care se invoca prescriptia potrivit Decizilor 297/2018 si 358/2022 ale CCR. Până acum, în marea majoritate a cazurilor, odată cu admiterea în principiu a contestației în anulare se dispunea și suspendarea executării pedepsei, cel puțin până la soluționarea pe fond …
Citește mai multAlba-neagra cu aplicarea deciziilor CCR privind prescripția
Alba-neagra sau loz in plic in justiție cu aplicarea celor două decizii ale Curții Constituționale privind prescripția. Deciziile CCR au ajuns să fie aplicate in funcție de completul de judecată, iar în Bucuresti și Brasoș cum le va spune completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ÎCCJ, pe care l-au sesizat. Totuși, trendul la curțile din țară este încetarea proceselor în baza celor două decizii Potrivit unei analize a celor de la Luju.ro, cele mai multe curti de apel au ales respectarea deciziilor CCR| 297/2018 si 358/2022 pe prescriptie. Doar in perioada 15 iunie – 15 septembrie 2022, …
Citește mai multCe arsenal aveau niște traficanți de droguri din Mureș!
Procurorii DIICOT au gasit la niste traficanti de droguri din Mures 62 de arme albe si doua pistoale, din care unul letal! “La data de 21.09.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizatei Târgu-Mureș au pus în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Mureş, în cadrul a două dosare în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate aproximativ 10,2 …
Citește mai multPCA Cluj atacă cu recurs în casație decizii prin care au fost admise contestații în anulare pe motiv de prescripție
Parchetul Curții de Apel Cluj atacă decizii prin care s-au admis contestații în anulare și s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a deciziei Curții Constituționale din mai 2022 privind prescripția. Mai jos aveți un exemplu de astfel de recurs în casație înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție. CONSIDERENTE: 1. Admisibilitatea formală în principiu: Soluţia definitivă dată de Curtea de Apel Cluj în cauza de faţă, conformă cu art. 434 alin.1 C.pr.pen., respectiv decizia nr. …./A/2022 a pronunţată la data de 15.09.2022, iar recursul în casaţie declarat în 16.09.2022, anterior comunicării deciziei, in termen legal, astfel că dispoziţiile privind …
Citește mai multProgram „Sărbătoarea Castanelor” – ediția a XXVIII-a
Program „Sărbătoarea Castanelor” – ediția a XXVIII-a – 23 – 25 septembrie 2022 – Baia Mare Vineri, 23 Septembrie 2022 09:00 Expoziția permanentă de Mineralogie – Petrografie, Mineralogie, Minereuri și Flori de mină Expoziții temporare: „Mineralele în filatelia românească” „Zestrea minerală a României” „În văzul lumii – Colecții și colecționari” Organizator: Consiliul Județean Maramureș, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Locație: Muzeul Județean de Mineralogie Victor Gorduza, b-dul Traian nr. 8 Program de vizitare: 09:00-17:00 Expoziții în cadrul circuitului Complexului Astronomic Baia Mare: Observații Astronomice la Soare Organizator: Consiliul Județean Maramureș, Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare Locație: Planetariu și …
Citește mai multO procuroare pornită pe violatorii de copii, “ucigașii de suflete”: “Într-un an am deja 4 cazuri de violatori in serie”
O procuroare din Bucuresti a luat atitudine față de abuzurile sexuale înpotriva minorilor, pe care unii colegi procurori nu i-au crezut. “Salut! Numele meu este Alexandra Sorina Tomescu şi sunt procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. De aproximativ un an am început să mă specializez, aproape ca un autodidact, în ceea ce însemnă abuzul sexual comis asupra minorilor. Deşi pare un alt domeniu de care ne ocupăm în cursul urmăririi penale, în realitate, investigarea unor astfel de infracţiuni presupune mult mai mult decat o simplă cunoaştere a legilor. Poate părea că sunt cuvinte mari, dar de …
Citește mai multPolițiștii din Câmpia Turzii au pornit de la o femeie înșelată și au ajuns la 33 de victime și 10 persoane reținute
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au dus la capăt un dosar complex de înșelăciune demarat de la un caz singular de acum un an și jumătate. La data de 18 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, în cooperare cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj, Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, Biroului de Investigații Criminale Turda, au pus în aplicare 16 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a 11 persoane bănuite de infracțiuni de înșelăciune și complicitate …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.