admin

Cu o avere impresionantă, medicul Nelu Tătaru ar fi luat mită inclusiv carne și ouă

Fostul ministru al Sănătății, actual deputat PNL Nelu Tătaru, este acuzat că a luat mită de la zeci de pacienți în calitate de medic chirurg. Mita ar fi constat în sume de bani, dar și în bunuri alimentare, precum carne și ouă. ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Tătaru Nelu, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși (jud. Vaslui) și deputat în Parlamentul României, acesta dobândind calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (57 de …

Citește mai mult

Universitatea București organizează concurs pentru un post de consilier juridic

Universitatea București caută consilier juridic. Dosarele de concurs se pot depune până în 17 octombrie ora 15.30. Concursul constă în susținerea unei probe scrise și a unui interviu, în vederea verificării cunoștințelor teoretice și a aptitudinilor candidaților. Universitatea din Bucureşti organizează, potrivit prevederilor H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice; O.U.G. nr. 107/2024 și Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Ministrului Sănătăţii nr. 4060/1502/ 2024, concurs pentru ocuparea pe durată nedeterminată, a unui post contractual vacant de consilier juridic în cadrul Direcția Juridică. Condiţii generale pentru participarea …

Citește mai mult

Harley Quinn de Cluj a spart ușa unui autobuz. Poliția o caută VIDEO

Scenă parcă desprinsă din filmul Joker într-un autobuz CTP Cluj-Napoca. O tânără a fost surprinsă de camerele de supraveghere din mijlocul de transport cum sparge cu piciorul geamul unei uși a autovehiculului. Polițiștii fac verificări pentru pentru a o identifica și trage la răspundere. ”La data de 9 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați prin plângere de către un bărbat, de 30 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea un mijloc de transport în comun, cu privire la faptul că la aceeași data, în jurul orei 09.20, o persoană necunoscută ar fi spart ușa de sticlă …

Citește mai mult

ÎCCJ sesizeacă CCR cu privire la legea care dă dreptul PFA-urilor să se transforme în societăți

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituționalității, înainte de promulgare, a legii pentru completarea OUG 44/2008 privind persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. ”La data de 10 octombrie 2024, ora 14:30, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art.27 lit.b) din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară, În temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, Cu participarea unui număr de 80 judecători, cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis …

Citește mai mult

UNTOLD X: 7-10 august 2025 – O ediție aniversară legendară. Abonamente disponibile din 10 octombrie

UNTOLD, festivalul care ocupă locul 3 în topul celor mai mari evenimente muzicale din lume, se pregătește să scrie istorie în 2025 cu o ediție aniversară memorabilă, care va avea loc în perioada 7-10 august. Anul viitor, festivalul UNTOLD își invită fanii să celebreze cea mai spectaculoasă ediție de până acum – 10 ani de experiențe unice, libertate, respect și diversitate. Încă de la prima ediție din 2015, UNTOLD a reușit să creeze un univers care atrage zeci de mii de fani din toate colțurile lumii. Cu sute de artiști care performează la scenele amplasate în festival, UNTOLD este evenimentul …

Citește mai mult

Tăriceanu, achitat de acuzația că ar fi luat mită 800.000 de euro

Fostul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost achitat de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care era acuzat că ar fi luat mită 800.000 de dolari. Instanța a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilelor sale. Sentința poate fi atacată cu apel. Soluția pe scurt: ”În baza art. 396 alin. 5 din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală achită pe inculpatul Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu pentru comiterea infractiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 din Codul penal, rap. la …

Citește mai mult

O femeie din Cluj a plătit 12.000 de euro unui bărbat care o șantaja cu imagini compromițătoare

Un bărbat a fost arestat preventiv la Judecătoria Cluj-Napoca sub acuzația că a șantajat o femeie cu publicarea mai multor imagini compromițătoare. A obținut astfel de la ea circa 12.000 de euro. Femeia nu a mai suportat, mai ales că a fost și agresată, și a alertat autoritățile. ”Față de inculpat, în cursul zilei de 08.10.2024, s-a dispus prin ordonanță punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj in formă continuată (20 acte materiale), prev. de art. 207 alin.(1)-(3) C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen., violarea vietii private in formă continuată (10 acte materiale), prev. de …

Citește mai mult

ÎCCJ a sesizat CEDO într-un caz în care o judecătoare contestă eliberarea din funcție pe motiv de neprezentare la expertiza psihiatrică

Judecătorii ÎCCJ întreabă CEDO dacă se aduce atingere dreptului la viata privată al unei persoane, ca urmare a eliberarii sale din functia de judecator din cauza neprezentării la o expertiză de specialitate. Sesizarea a fost trimisa in dosarul in care judecatoarea Mihaela Lazau de la Judecatoria Sannicolau Mare (judetul Timis) cere anularea hotararii prin care CSM a propus eliberarea ei din functie pe motiv de neprezentare la expertiza psihiatrica „Sesizeaza din oficiu Curtea Europeana a Drepturilor Omului cu o solicitare pentru emiterea unui aviz consulativ in legatura cu urmatoarele probleme de drept: (a) daca se aplica art. 8 din Conventia pentru apararea …

Citește mai mult

Avocat Camelia Tofan-Stanica: de ce apelul împotriva deciziei de concediere este o soluție corectă

Contestarea deciziei de concediere în România depinde de statutul persoanei care o contestă. În țară funcționează două sisteme juridice: Codul Muncii (Legea nr. 53/2003) pentru sectorul privat și raporturile de muncă obișnuite, precum și Codul Administrativ (OUG nr. 57/2019) pentru funcționarii publici. Avocat Camelia Tofan-Stanica despre un proces real Instanțele române tratează procedura de concediere cu multă strictețe. Deseori, angajații câștigă cauzele nu pentru că și-au demonstrat activitatea impecabilă, ci pentru că angajatorul a greșit la întocmirea actelor. Instanța va verifica obligatoriu faptele. Dacă salariatul a fost concediat „disciplinar” pentru o abatere, dar înainte nu a fost constituită comisia, salariatul …

Citește mai mult

Clujean condamnat la 7 ani și 8 luni pentru racolarea și șantajarea unei minore. Daune morale de 150.000 lei

Curtea de Apel Cluj l-a condamnat definitiv, în 9 octombrie, pe un bărbat la 7 ani și 8 luni închisoare pentru racolarea unei minore în scopuri sexuale și șantajarea acesteia. De asemenea, judecătorii l-au obligat pe inculpat la plata către victimă a 150.000 de lei ca daune morale pentru suferința îndurată. Instanța a reţinut că ”în cursul lunii decembrie 2022, persoana vătămată, în vârstă de 14 ani la acel moment, a fost abordată de către inculpat prin intermediul aplicației Snapchat. Acesta nu și-a declinat identitatea reală și i-a spus că se numește .., că are 19 ani și este din …

Citește mai mult