Cu o avere impresionantă, medicul Nelu Tătaru ar fi luat mită inclusiv carne și ouă

Fostul ministru al Sănătății, actual deputat PNL Nelu Tătaru, este acuzat că a luat mită de la zeci de pacienți în calitate de medic chirurg. Mita ar fi constat în sume de bani, dar și în bunuri alimentare, precum carne și ouă.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Tătaru Nelu, medic specialist în cadrul Blocului Operator al Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși (jud. Vaslui) și deputat în Parlamentul României, acesta dobândind calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (57 de acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși, suspectul Tătaru Nelu ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se mai efectuează urmărirea penală și privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.”, a transmis DNA.

Potrivit declarației sale de avere din aprilie 2024, Nelu Tătaru deține, împreună cu soția, un apartament din 2017 cu suprafață de 97 de metri pătrați, în București, și alt apartament în Iași cumpărat în 2018, de 83 de metri pătrați. Mai are patru conturi bancare cu aproximativ un milion de lei, dar a și împrumutat 150.000 de lei SC.Crataegus Pharma S.R.L. Mai are de dat și suma de 578.000, credit ipotecar pentru dobândirea imobilelor. Nelu Tătaru câștigă din salariul de deputat, cumulat cu cel de medic, 160,073 lei pe an, și obține chirii de 44.400 de lei.

„Sunt nevinovat, nu am văzut probe, nu am condiţionat şi nu am cerut niciodată (…). Las justiţia să îşi facă cercetările şi apoi să vedem ce va fi. Din punctul meu de vedere, trebuie să ne punem întrebări de ce nu a existat un flagrant (…). Nu am cerut şi nu am condiţionat niciodată actul medical. (…) Nu ştiu de unde au apărut aceste acuzaţii. Vă spun în continuare: sunt nevinovat, mi-am făcut doar meseria de medic, sunt cel care nu a condiţionat şi nu a solicitat niciodată”, a declarat Nelu Tătaru, citat de Agerpres.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns