Un proces pentru despăgubiri ca urmare a unui accident de muncă început în 2014 a avut recent a treia decizie la Curtea de Apel Cluj și mai are recurs la ÎCCJ. Reclamantul a decedat demult, preluând procesul moștenitorii. În iulie 2005, reclamantul, angajat al S.C. Lapp Insulators S.A., a suferit un accident de muncă grav, în urma căruia a rămas cu o invaliditate de gradul I. Incidentul s-a produs când un calup ceramic cu o greutate de aproximativ o tonă s-a prăbușit peste acesta, provocându-i leziuni ireversibile. Diagnosticul a inclus paraplegie completă, anestezie cu nivel D12 și incontinență urinară și …
Citește mai multadmin
În dosarul lui Georgescu este cercetat și un magistrat pentru sprijinirea activităților infracționale
Ministerul Public a emis lămuriri cu privire la competența Parchetului de pe lângă ÎCCJ în instrumentarea dosarului în care a fost pus sub acuzare Călin Georgescu. ”Precizări privind competența de instrumentare a dosarului penal privind punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false ș.a. În continuarea comunicatului de presă din cursul zilei de astăzi și având în vedere interpretările vehiculate în spațiul public referitoare la competența de soluționare, facem următoarele precizări: În cadrul dosarului care face obiectul comunicatului de presă menționat anterior, se efectuează …
Citește mai multTânărul din Câmpia Turzii care a ucis cu mașina mama a doi copii mici a fost arestat preventiv
Tânărul Dan Andrei Gheorghieș, fiul patronului unei firme de transport din Câmpia Turzii, a fost arestat preventiv la 5 zile după ce a intrat cu SUV-ul, cu viteză foarte mare, în mașina condusă de Diana Crișan, mama a doi copii de 2 și 8 ani, care a murit la scurt timp după impact în brațele soțului. ”Astăzi, 26 februarie a.c., tânărul de 19 ani, din municipiul Câmpia Turzii, reținut în urma accidentului rutier produs la data de 21 februarie a.c., a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda, cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis …
Citește mai multGeorgescu este urmărit penal pentru mai multe infracțiuni, între care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale
Parchetul de pe lângă ICCJ a anunţat punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu, printre acuzaţii aflându-se instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere. “Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană fizică sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: – instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, …
Citește mai multCălin Georgescu către polițistul care i-a înmânat mandatul de aducere: ”Sunteți sigur că o faceți ca la carte?”
În momentul în care i s-a înmânat mandatul de aducere la parchet, Călin Georgescu l-a întrebat pe polițist dacă e sigur că își face treaba ca la carte și dacă a fost la școală. Ulterior a cerut să meargă la toaletă. Dialogul a fost filmat de șoferul lui Georgescu, despre care polițiștii s-au avertizat între ei că are armă la el. Redăm dialogul: Polițist: Îmi scrieți vă rog frumos ”am primit un exemplar”. Și dacă reduzați, e același lucru, vi s-a comunicat procedura, dar am zis să o facem.. Georgescu: S-o facem cu? Polițist: Ca la carte. Georgescu: Ca la …
Citește mai multCum desființează judecătorii Udroiu și Ninu referatul DIICOT și motivarea CAB în cazul Nordis
Judecătoriii Mihai Udroiu și Luminița Criștiu Ninu de la ÎCCJ, care au admis contestațiile inculpaților din dosarul Nordis, critică dur referatul procurorilor DIICOT cu propunerea de arestare preventivă și motivarea judecătoarei Irina Raluca Manu de la Curtea de Apel București, care îi arestase pe soții Ciorbă-Vico și pe frații Poștoacă. ÎCCJ i-a pus în libertate, Ciorbă și frații fiind sub control judiciar, iar avocata Laura Vicol nu are nicio măsură. ”Procedând la evaluarea holistică a cauzei Înalta Curte reține următoarele aspecte ce prezintă relevanță cu privire la soluționarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive formulate de parchet: 1. Referatul …
Citește mai multSenatorul AUR de Cluj Cristian Șipoș l-a întrebat pe ministrul Energiei despre proiectului hidroenergetic Tarnița-Lăpuștești
Senatorul AUR Cristian Șipoș a adresat o întrebare publică ministrului Energiei despre finalizarea proiectului hidroenergetic Tarnița-Lăpuștești. ”Astăzi, am pus o întrebare domnului ministru Sebastian Burduja, întrebare ce vizează marele proiect promis și nerealizat din judetul Cluj. Obiectiv strategic de o deosebită importanță pentru România și pentru județul Cluj!”, a postat senatorul. ”Obiectul întrebării – finalizarea proiectului hidroenergetic Tarnița-Lăpuștești. Stimate domnule ministru, proiectul hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești reprezintă un pas important pentru dezvoltarea energetică a României. Aceasta ar aduce numeroase avantaje inclusiv îmbunătățirea regimului de funcționare a centralei nucleare de la Cernavodă în special în contextul construirii unităților 3 și 4, precum și …
Citește mai multCălin Georgescu, oprit în trafic și dus la audieri în calitate de suspect
Călin Georgescu a fost oprit în trafic și condus la audieri, la Parchetul General din București. Procurorii îl acuză de implicare într-o organizație cu caracter fascist și promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate precum mareșalul Antonescu. Potrivit surselor Antena 3 CNN, Călin Georgescu este acuzat de implicare într-o organizație cu caracter fascist și promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate. Decizia a fost luată în urma reunirii a două dosare penale ce vizează activități extremiste desfășurate la nivel național. Se confirmă astfel implicarea activă lui Georgescu în sprijinirea și aderarea la …
Citește mai multDe ce a fost pusă în libertate Laura Vicol. Motivarea ÎCCJ
Judecătorii ÎCCJ care au decis punerea în libertate după arestarea preventivă a Laurei Vicol arată în motivare că există ”indicii care pun în discuție încălcarea principiului loialității” și care ”sunt de natură la acest moment procesual să vulnerabilizeze baza probatorie propusă de parchet a fi evaluată pentru dispunerea unei măsuri preventive împotriva inculpatei Vicol Ciorbă Laura Cătălina” ”În cazul inculpatei VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA, care nu figura în niciuna dintre societățile considerate de procuror ca fiind „grupul Nordis”, acuzația a fost realizată exclusiv prin folosirea unor prezumții judiciare care nu sunt apte sa satisfacă suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea unor …
Citește mai mult47 de percheziții în Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și Cluj la membrii unei organizații cu caracter fascist
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Poliția Română efectuează 47 de percheziții domiciliare într-o amplă operațiune. ”Activitățile sunt derulate în județele Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și Cluj, fiind vizate 27 de persoane și 4 sedii aparținând unor persoane juridice, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.