admin

Judecătoare de la CAB, sancționată cu avertisment pentru că s-a opus schimbării din complet

Judecătoarea Cristina Craiu de la Curtea de Apel București, care a fost schimbată dintr-un complet care urma să se pronunțe într-un dosar al lui Liviu Dragnea, a fost sacționată acum cu avertisment pentru că s-a opus la acea vreme. De asemenea, Inspecția Judiciară a acuzat-o că s-a pronunțat într-un caz, fără deliberare colegială. Secția pentru judecători în materie disciplinară din CSM a decis: ”Admite acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei Craiu Cristina Carmen – judecător în cadrul Curții de Apel București. În baza art.273 alin.(1) lit.a) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aplică pârâtei Craiu Cristina …

Citește mai mult

Nordis a dat în judecată o clientă din Cluj care vrea să renunțe la apartamentul din Mamaia

O femeie din Cluj care a trimis către Nordis notificare de rezoluționare a promisiunii de vânzare-cumpărare pentru un apartament în complexul din Mamaia a fost chemată în judeacată de companie. Potrivit replicaonline.ro, în data de 14 august 2023, Lenuţa Popovici, profesoară la Colegiul Naţional Emil Racoviţă din Cluj-Naoca, a încheiat o promisiune de vânzare cumpărare pentru un apartament. Problema a apărit însă în momentul în care societatea Nordis Mamaia SRL nu a mai ținut cont de termenul de vânzare stabilit din data de 27 august 2024. Astfel, clienta nemulțumită a reziliat contractul de vânzare-cumpărare pentru nerespectarea termenului de vânzare. În …

Citește mai mult

Scandal pe bani la Curtea de Apel Cluj între grefieri și managerul economic

Sindicatul Național al Grefei Judiciare (SNGJ) acuză managerul economic Curții de Apel Cluj că le refuză plata integrală a drepturilor salariale restante, dar el a primit dintr-un foc sumele provenind din aceleași drepturi pe cinci ani. ”Se pare că pentru unii există plată instant, iar pentru alții doar procese interminabile. Conform Hotărârea nr. 1-2025 a Comisiei de Analiză, managerul economic și-a aprobat fără nicio ezitare plata drepturilor salariale restante, însumând 274.796 lei, într-o singură tranșă, sub pretextul unei decizii interne. În schimb, grefierii, care au aceleași drepturi și decizii interne similare, trebuie să se lupte prin mii de procese aflate pe rolul …

Citește mai mult

DIICOT arată că patru inspectori de la ANAF au ascuns nereguli de la Nordis

Patru inspectori de la Fisc ar putea fi puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, după ce nu au luat niciun fel de măsuri față de grupul de firme Nordis, deși constataseră încă de acum trei ani că acolo sunt nereguli, scrie Agerpres. Conduita inspectorilor a ieșit la iveală abia după ce DIICOT a cerut informații de la ANAF cu privire la controalele efectuate la firmele din grupul Nordis, detalii despre acest caz fiind menționate în referatul prin care procurorii au solicitat arestarea preventivă a cuplului Laura Vicol – Vladimir Ciorbă. ”La solicitarea DIICOT, Direcția Generală Antifraudă …

Citește mai mult

100.000 de persoane au ales să investească în Pensia Mea de la BT Pensii

BT Pensii marchează o cifră rotundă, 100.000 de participanți la fondul de pensii facultative Pensia Mea. În 2024, numărul de participanți la acest fond de pensii a fost cu 86% mai mare față de 2023, marcând cea mai mare creștere de pe piață. Valoarea contribuțiilor lunare la fondul Pensia Mea s-a dublat în cursul anului trecut și a ajuns la 9 milioane de lei în decembrie 2024, față de 4,45 milioane de lei în decembrie 2023. Activele BT Pensii au ajuns la 290 milioane de lei, +33% în 2024 față de 2023. “2024 a fost cel mai bun an din …

Citește mai mult

Tânăr din Cluj, bătut de mai multe persoane mascate, la ordinul unui interlop. A fost dat în urmărire

IPJ Cluj a transmis, astăzi, informații despre un caz desprins parcă din filmele cu mafioți. Un tânăr din Cluj-Napoca a fost agresat de mai mulți ”mascați”, într-o zonă limitrofă a orașului. Un interlop, care este acuzat că i-a instigat pe agresori, este dat în urmărire generală, după ce s-a emis mandat de arestare pe numele lui. ”La data de 18 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați despre o stare conflictuală spontană care s-ar fi desfășurat pe strada Colonia Breaza din municipiul Cluj-Napoca, în urma căreia un tânăr de 24 de ani ar fi fost …

Citește mai mult

Vladimir Ciorbă: ”Fiecare client își va lua apartamentul. Dacă vrea să-și ia banii înapoi, o să dureze”

Vladimir Ciorbă, asociat Nordis și soțul Laurei Vicol, susține în continuare că vrea să continue proiectele imobiliare și că sutele de oameni care au plătit avansuri își vor primi apartamentele. Ciorbă a dat declarații în fața secției de poliție, în miez de noapte, pentru creatorul de conținut Marian Ceaușescu. ”Forma agravantă a acestor fapte e dispusă de domnii de la DIICOT raportat la sumele de bani. Suntem un grup de firme deschis din 2010, am făcut tranzacții imobiliare măricele pentru unii, micuțe pentru alții și ulterior mari pentru majoritatea. Am dezvoltat în București, am finalizat Primăverii, Nordului..  Sinaia este un …

Citește mai mult

Vicol, în așteptarea hotărârii privind propunerea de arestare: ”sunt tot nevinovată, pentru a doua oară”

Pe holul Curții de Apel Bucureșit, avocata fostă deputată PSD Laura Vicol a rememorat noaptea petrecută în arest în 2016, într-un dosar DNA în care a fost apoi achitată. Judecătorul de drepturi și libertăți de la CAB se va pronunța, astăzi, la ora 15, cu privire la propunerea DIICOT de arestare preventivă a 11 inculpați din dosarul Nordis. Întrebată dacă l-a denunţat pe premierul Marcel Ciolacu, Vicol a afirmat: ”Eu nu am făcut niciun denunţ”. De asemenea, întrebată cum a fost noaptea petrecută în arest, Laura Vicol a afirmat: ”A fost ca acum zece ani, dacă vă aduceţi aminte, în …

Citește mai mult

Proiect de lege: Beneficiarul promisiunii de vânzare a unui imobil să fie asistat de avocat

Proiect de lege: Beneficiarul promisiunii de vânzare a unui imobil va fi asistat de avocat, în mod obligatorie, la încheierea convenției. ”Marți, 4 februarie 2025 a fost înregistrată la Senat, ca primă cameră sesizată, propunerea legislativă privind responsabilitatea contractuală și răspunderea financiară în promisiunile de vânzare încheiate cu dezvoltatori imobiliari și pentru modificarea și completarea Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale.”, a anunțat UNBR. Potrivit art 3, alin (2) din proiectul de lege, (2) „Asistența juridică, prin avocat sau consilier juridic, a beneficiarului promisiunii de vânzare la încheierea convenției este obligatorie și va fi verificată de …

Citește mai mult

DIICOT: Vicol a cheltuit 90.000 euro în 2 zile pe produse Audemars Piguet, Hermes, Gucci, Chanel, Loro Piana, Louis Vuitton

În referatul procurorilor DIICOT se arată că fosta deputată Laura Vicol a cheltuit circa 90.000 de euro în două zile la shopping în Dubai. Procurorii susțin în referatul de arestare consultat de G4Media.ro că Laura Vicol a avut cheltuieli de peste 90 de mii de euro în două zile pe bunuri de lux. „În perioada 06.01.2020 – 08.01.2020, VICOL CIORBĂ LAURA CĂTĂLINA a efectuat un număr 45 tranzacții utilizând cardul bancar la diverși comercianți din Dubai, în suma totală de 453.986,37 lei (aprox 90 de mii de euro nota redacției), inclusiv AUDEMARS PIGUET (firmă elvețiană scumpă de ceasuri – n.red). …

Citește mai mult