Ministerul Justiției a publicat, după ce s-a aflat pe surse de ele, proiectele de Ordonanțe de Urgență pentru modificarea Codului penal și de procedură penală și pentru grațierea unor pedepse. La scurt timp, DNA a emis o poziție tăioasă în care desființează modificările propuse și grațierea. Comunicatul Ministerului Justiției: ”Proiectele de acte normative aflate în discuție, respectiv Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Codului Penal și a Codului de Procedură penală și Ordonanța de Urgență pentru grațierea unor pedepse, au fost elaborate de Ministerul Justiției și transmise tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu, pentru avizare și/sau transmiterea de puncte …
Citește mai multadmin
Studenta de la Drept în luptă cu leucemia a trecut prin două transplanturi: ”Mă simt bine”
Mădălina Nistor, studenta de la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj, a cărei poveste v-am relatat-o acum un an cu îndemnul de a o ajuta, a trecut prin două transplanturi medulare la Spitalul Santa Maria della Misericordia din Perugia, Italia, și ne-a spus recent că se simte bine. La sfârșitul anului 2016, care a pus-o la grea încercare, luptătoarea Mădălina a postat pe Facebook o scrisoare de mulțumire emoționantă pentru toți cei care ați ajutat-o moral sau material pentru a se trata de această boală nenorocită, leucemie. Mădălina Nistor, care este și mama unui băiețel de circa trei ani, a …
Citește mai multUn agent de poliție din Cluj a refuzat mita de 2.000 de lei și a sesizat DGA
Un agent de poliție din Cluj a refuzat o mită de 2.000 de lei pentru a închide ochii la o infracțiune rutieră și a sesizat Direcția Generală Anticorupție. Cel care a vrut să-l mituiască a fost trimis în judecată. Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. și ped. de art. 290 Cod Penal. Cauza a fost instrumentată de ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Cluj, delegați de procuror să efectueze acte de procedură penală. ”În fapt, în data …
Citește mai multUrmărit internațional acuzat de furt, lipsire de libertate, viol și omor, prins la Cluj
Poliţiştii din Cluj au prin un bărbat căutat de autorităţile din Portugalia pentru comiterea infracţiunilor de furt, lipsire de libertate în mod ilegal, viol şi omor calificat. Mihai Răzvan Oprea, în vârstă de 35 de ani, urmărit internațional, a fost depistat, pe raza municipiului Cluj-Napoca în 17 ianuarie. Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române. Bărbatul, originar din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, avea emis pe numele său un mandat european de arestare de autorităţile din Portugalia …
Citește mai multPrimăria Cluj-Napoca scapă, deocamdată, de plata despăgubirilor către romii evacuați în 2010
Primăria Cluj-Napoca scapă, deocamdată, de plata despăgubirilor către romii evacuați în iarna lui 2010 de pe strada Coastei, după ce acțiunea de chemare în judecată s-a perimat. Procesul începuse în 2011 și trebuia să înceapă rejudecarea, după ce prima dată au câștigat romii. 270 de romi au fost evacuți din barăcile de pe strada Coastei din Cluj-Napoca în iarna lui 2010. Aceștia au fost mutați lângă groapa de gunoi de la Pata Rât. Circa 230 dintre ei s-au adresat Tribunalului Cluj în 2011, iar în decembrie 2013 această instanță le-a dat dreptate și despăgubiri de 2.000 de euro la fiecare …
Citește mai multAccident rutier la Cluj între o șoferiță domiciliată în Norvegia și un șofer domiciliat în Italia
O șoferiță de 19 ani, domiciliată în Norvegia. nu a învățat încă să păstreze distanța față de mașina din față, astfel că a lovit un autoturism condus de un șofer domiciliat în Italia pe strada Bună Ziua din Cluj-Napoca Accidentul rutier a avut loc, ieri, 16 ianuarie, în jurul orei 15, și s-a soldat cu rănirea uşoară a trei persoane. ”Conform primelor verificări, o tânără, de 19 ani, cetăţean român, cu domiciliul în Norvegia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bună Ziua, pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă în mers, a intrat în coliziune cu un autovehiculul condus …
Citește mai multO studentă de la Drept din Cluj vrea să-și ajute tatăl. Haideți să-i dăm o mână de ajutor!
Elena Alexandra Chirițescu, studentă la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a pornit o campanie de strângere de fonduri pentru tatăl ei, care a fost diagnosticat cu cancer rectal. Tânăra a creat și un blog cu toate informațiile medicale. ”Mă adresez vouă într-un moment dificil din viața mea și a familiei mele. În vara anului 2016, tatăl meu Eugen, în vârstă de doar 46 de ani, a fost diagnosticat cu cancer rectal, zonă joasă, o formă agresivă de tumoare malignă. Vestea bolii a zdruncinat puternic liniștea familiei noastre şi deoarece am descoperit boala într-un stadiu avansat, am făcut …
Citește mai multInculpatii in cazul uciderii sefului de post din Viseu la Curtea de Apel Cluj
Inculpatii in cazul uciderii sefului de post din Viseu de Jos, fratii Marius si Adrian Tomoiaga, au comparut in fata unui judecator de la Curtea de Apel Cluj pentru judecarea contestatiei la masura arestarii preventive. Cei doi au fost adusi sub escorta la Curte. Nu au spus nimic jurnalistilor inainte de a intra in sala si nu si-au ascuns fetele. Inculpatii nu au dorit sa dea declaratii nici in fata judecatorului. Doar Marius Ovidiu Tomoiaga a spus doar ca doreste sa se respecte Constitutia si sa nu fie acuzat pe presupuneri. Prin urmare, cei doi neaga ca ar fi autorii …
Citește mai multO pensionară în luptă cu recuperatorii de creanțe. Executorul i-a restituit banii luați pe nedrept din pensie
O pensionară s-a trezit cu poprire pe contul în care primește pensia, poprire instituită de un executor judecătoresc la cererea recuperatorului de creanțe Kruk, în calitate ce cesionar al unei pretinse creanțe de la Raiffeisen Bank. Elisabeta Lupșan a aflat prea târziu de executare pentru a o putea contesta în instanță, dar a reclamat situația băncii și firmei de recuperări, știind că nu are nicio datorie. În cele din urmă, executorul i-a cerut numărul unui cont în care să-i vireze sumele încasate ”cu titlu de plată nedatorată”. Elisabeta Lupșan, pensionară domiciliată în Bistrița, dar care locuiește acum în Cluj, a …
Citește mai multDaniel Don a bănuit-o pe o angajată de la AJOFM că i-ar fi dat un ceai otrăvit
Un consilier de la AJOFM Cluj, audiat astăzi ca denunțător în procesul fostului director Daniel Don, a dezvăluit în instanță că acesta din urmă a bănuit-o pe o angajată, care a fost și purtător de cuvânt al instituției, că i-ar fi dat un ceai otrăvit și și-a făcut mai multe analize. ”Este adevărat că intr-o discutie la mine in birou, intre Don si Negrea, s-a vorbit despre o presupusă acțiune de otrăvire a inculpatului de către martora Bucur Adina, prin intermediul aparatului de făcut ceai si cafea din secretariatul Agentiei in care lucrez. În concret, i s-ar fi imputat martorei …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.