Elena Alexandra Chirițescu, studentă la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a pornit o campanie de strângere de fonduri pentru tatăl ei, care a fost diagnosticat cu cancer rectal. Tânăra a creat și un blog cu toate informațiile medicale.

”Mă adresez vouă într-un moment dificil din viața mea și a familiei mele. În vara anului 2016, tatăl meu Eugen, în vârstă de doar 46 de ani, a fost diagnosticat cu cancer rectal, zonă joasă, o formă agresivă de tumoare malignă. Vestea bolii a zdruncinat puternic liniștea familiei noastre şi deoarece am descoperit boala într-un stadiu avansat, am făcut nenumărate investigații în țară și în străinătate și singurii care au putut să conceapă o schemă de tratament cu șanse de reușită au fost medicii Clinicii Anadolu din Turcia.
Schema de tratament propusă de medicii din Turcia cuprinde 28 de ședințe de radioterapie și chimioterapie, urmate de intervenția chirurgicală. Costul întregului tratament ajunge la 40.000 de euro, din care am achitat jumătate pentru a acoperi costurile procedurii pre-operatorii de radio și chimioterapie care s-au desfășurat cu succes. Cu toate acestea, pentru efectuarea operației, mai sunt necesari încă 20.000 de euro, sumă de care nu dispunem și care trebuie strânsă până în data de 2 februarie, în 7 februarie fiind programată operația.
Mă doare nespus să-mi văd tatăl bolnav, mă doare să-mi văd mama cuprinsă de neputință, mă doare să-mi privesc frățiorul de 10 ani în ochi fără să-i pot explica schimbările survenite recent în viețile noastre. Omul plin de energie și optimism, stâlpul familiei noastre – tatăl meu – se roagă acum pentru o șansă la o viață normală.
Deși complexitatea tratamentului și riscurile procedurilor sunt ridicate, medicii clinicii Anadolu sunt încrezători, șansele de însănătoșire fiind mari!
Apelez la generozitatea voastră, a tuturor!
Știu că suma de care avem nevoie pare mare, însă fiecare contribuție, oricât de mică, ne poate ajuta enorm. Puteți dona în contul deschis pe numele lui Eugen Chirițescu
Cont LEI:
- BCR
- cod IBAN: RO18RNCB0318020381010001
Cont LEI:
- BANCA TRANSILVANIA
- cod IBAN: RO42BTRL02201201267926XX
Cont EUR:
- BANCA TRANSILVANIA
- cod IBAN: RO69BTRLEURCRT0026792601
- cod SWIFT/BIC: BTRLRO22HDP
În numele tatălui meu și al familiei mele, vă mulțumesc pentru suport și generozitate!”, a scris Elena Alexandra Chirițescu.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


