admin

Avram Gal: ”rămân convins că există judecători care vor înțelege substratul politic al dosarului”

Președintele ALDE Diaspora, Avram Gal, fost consilier în cadrul Ministerului Apărării Naționale și fost consilier local în Câmpia Turzii, rupe tăcerea cu privire la dosarul penal de pe rolul Judecătoriei Turda, în care sunt acuzați mai mulți consilieri și în care, recent, judecătorul de cameră preliminară a respins excepțiile invocate, dar mai este calea contestației. ”Când am optat pentru politică mi-am asumat expunerea, expunerea în fața opiniei publice și expunerea la posibilitatea fabricării unor dosare politice care nu au nimic de-a face cu justiția. Cu toate că soluția dată de către judecătorul de cameră preliminară m-a surprins și dezamăgit, încrederea …

Citește mai mult

Sute de amenzi date în baza O.M nr.3 din starea de urgență, anulate de instanțe pe baza Deciziei CCR 152/2020

În timp ce proiectul de lege prin care se dorește anularea amenzilor date în baza Ordonanței Militare nr.3 în perioada stării de urgență este încă la comisii în Camera Deputaților, instanțele anulează pe bandă rulantă astfel de procese-verbale de contravenție, precum erau procesele cu taxa auto de poluare. Dăm exemplu mai jos câteva hotărâri de acest gen. Se poate observa că nici Poliția nu se opune la admiterea plângerilor contravenționale, astfel că oamenii nu primesc cheltuieli de judecată. SENTINȚA CIVILĂ Nr. 403/2020 – Judecătoria Dej Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei …

Citește mai mult

Motivare dezlegare de drept privind atacarea hotărârilor privind contracte administrative-achiziții publice

Motivare dezlegare de drept privind atacarea la complete sau secțiii specializate a hotărârilor pronunţate în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative: ”termenele şi soluţiile reglementate în procedura de drept comun din materie civilă nu pot fi considerate compatibile cu celelalte dispoziţii speciale ale Legii nr. 101/2016.” Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ÎCCJ a decis în 18 mai că ”Hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară – secţia …

Citește mai mult

Magistrații, avocații și juriștii își pot depune dosarele pentru funcția de judecător la CJUE. Vezi criteriile de evaluare

Pe site-ul Ministerului Justiției a fost publicat anunțul referitor la selecția candidatului României pentru funcția de judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene Potrivit art. 253 TFUE, judecătorii și avocații generali ai Curții de Justiție sunt aleși dintre personalitățile care oferă toate garanțiile de independență și care întrunesc condițiile cerute pentru exercitarea, în țările lor, a celor mai înalte funcții jurisdicționale, sau care sunt jurisconsulți ale căror competențe sunt recunoscute. Aceștia sunt numiți de comun acord de către guvernele statelor membre, după consultarea comitetului prevăzut la articolul 255 TFUE. Candidaturile se pot depune până la data de 25 octombrie …

Citește mai mult

Motivarea arestării preventive arată că tatăl acuzat de crimă și-a ucis fiul cu 2 zile înainte de a fi găsit

În motivarea judecătorului de drepturi și libertăți se arată că Takacs Gyorgy și-a ucis fiul de 8 ani cu două zile înainte ca micuțul să fie găsit în mașina abandonată pe marginea drumului. Extrase din ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.  519 /C/2020 a Tribunalului Cluj: ”Avocatul desemnat din oficiu pentru inculpatul T.G. arată că inițial a dorit să solicite judecătorului de drepturi și libertăți să analizeze posibilitatea luării unei măsuri preventive mai ușoare față de inculpat. Cu toate acestea, potrivit art. 218 C. proc. pen. măsura arestului la domiciliu este exclusă pentru că există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis o infracțiune …

Citește mai mult

DNA a reținut un fals procuror

Procurorii DNA au reținut un fals procuror, prins în flagrant când primea 6.000 de euro pentru a ajuta o persoană în două cauze în care era cercetată. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 iulie 2020, a unui inculpat, persoană fizică fără nicio calitate, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.  În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: ”În perioada mai – 30 iulie …

Citește mai mult

”Scamatorul” Onuc a scos din jobenul juridic plângeri împotriva avocatului din oficiu și o recuzare

După o cerere de strămutare inedită (respinsă ca inadmisibilă), inculpatul Traian Onuc a făcut din nou show la procesul pe fond. A găsit alte motive de amânare: plângere penală și sesizare la Barou împotriva avocatului din oficiu. A încercat și recuzarea judecătorului. La termenul de judecată de ieri, 30 iulie, țeparul imobiliar Traian Onuc și-a etalat abilitățile de scamator juridic, obținând din nou amânarea cauzei pe motive inventive, speculate abil și datorită avocatului desemnat din oficiu care, la termenul anterior, a adus la cunoștința instanței că ar exista un posibil conflict de interese în ceea ce îl privește. Onuc a …

Citește mai mult

Cele Zece porunci…în sala de judecată: ”În principiu, toţi furaţi”. De Radu Chiriță

Cunoscutul avocat Radu Chiriță a scris pe blogul lui un text despre un subiect mult discutat în Justiție: judecătorii care se cred Dumnezei. Avocatul prezintă și varianta de Decalog (Cele Zece porunci) pentru sala de judecată. ”M-am gândit mai bine şi, real vorbind, e greu, dacă nu cumva imposibil, să nu te crezi Dumnezeu când în fiecare zi de şedinţă ai zeci de oameni care te cred Dumnezeu şi se comportă cu tine ca atare. Mulţi scriu instanţei cu majuscula divinităţii. Toţi se străduie să nu îl supere pe Dzeu. Dacă atunci când trei oameni îţi spun că eşti beat, …

Citește mai mult

Motivarea arestării preventive a mamei din Dej care și-a ținut copilul de 9 ani cu suprainfecții

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Cluj, care dispus arestarea preventivă a mamei din Dej care și-a lăsat copilul de 9 ani să zacă cu suprainfecții, arată că această a manifestat ”o gravă lipsă de respect faţă de viaţa omului şi totodată, o lipsă acută de afecţiune şi empatie faţă de minor” Fuleki Erzsebet a fost arestată preventiv, în 25 iulie, pentru 30 de zile, fiind acuzată de tentativă de omor! Băiatul a ajuns la spital cu suprainfecții, având viermi și muște pe corp când a fost găsit în casă. Motivarea hotărârii de arestare: ”Reprezentanta Ministerului Public, având …

Citește mai mult

Prima decizie de la Cluj de desființare a unei sentințe pe motiv de complet nespecializat

Curtea de Apel Cluj a pronunțat prima decizie de desființare a sentinței Tribunalului Cluj într-un dosar DNA pe motiv de complet nespecializat pe corupție. Amintim că o altă sentință a fost desființată recent de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul fostului șef ISCTR Cluj, Rareș Pop. Instanța Curții a admis excepția nulității absolute a întregii faze de judecată în fond realizate de un complet nespecializat în judecarea infracțiunilor de corupție incriminate de Legea nr. 78/2000 Solutia pe scurt: ”Admite excepţia nulităţii absolute invocată de apărătorii aleşi ai inculpaţilor R. A. G. şi B. I. C., ale cărei efecte le …

Citește mai mult