fbpx

Aplicarea ordonanței CJUE privind termenul contestației la executare într-o cauză din România

Ordonanța CJUE emisă la începutul anului  privind termenul contestației la executare când e vorba de contracte de credit a început să fie invocată în instanțele din România. Vă prezentăm o sentință recentă, în care se arată că, potrivit Ordonanței C-75/2019, ”se impune înlăturarea de la aplicare , în prezenta cauză, a dispozițiilor art. 715 C.proc.civ.”

La articolul 715 din CPC se prevede că ”dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:

1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă;

2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;

3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.”

Într-o sentință a Judecătoriei Sectorului 2 București se arată efectul Ordonanței CJUE, numai că, în final, contestația la executare a fost respinsă pentru că nu s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit.

”În fapt, între contestatori, în calitate de împrumutați /garanți personali , respectiv intimată, în calitate de împrumutător, a fost încheiat contractul de credit pentru nevoi personale cu garanție reală imobiliară nr. 1186/11.11.2016 , având ca obiect acordarea unui credit pentru nevoi personale în cuantum de …lei, pentru o durată de 60 luni .

Intimata CLARET EURO CREDIT IFN SA a formulat cerere de executare silită la 05.06.2018, fiind astfel deschis dosarul de executare silită 1818/2018 aflat pe rolul BEJ G, P. și Asociații.

Cu titlu prealabil, referitor la calificarea primului capăt de cerere, instanța reține că într-adevăr, astfel cum susține intimata, invocarea caracterului abuziv al clauzei 2.1.1 lit. b din contract constituie un motiv de contestație la executare propriu-zisă, iar nu la titlu, câtă vreme prin acest mecanism procesual se invocă motive de drept referitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu.

Cu toate acestea, instanța apreciază că acestui motiv de contestație la executare nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 715 C.proc.civ., câtă vreme prin ordonanța C-75/2019, MF împotriva BNP Paribas Personal Finance Paris SA Sucursala București, Secapital Sàrl , CJUE a stabilit că Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive.

Așadar, pentru asigurarea principiului interpretării conforme a dreptului UE se impune înlăturarea de la aplicare , în prezenta cauză, a dispozițiilor art. 715 C.proc.civ., instanța urmând a analiza în continuare temeinicia susținerii contestatorilor.

În drept, pentru a constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 2.1.1 lit. b ) din contractul de credit este necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori , potrivit căruia o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, o clauză contractuală fiind considerată ca nenegociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

O primă condiție necesară pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei în discuție este cea referitoare la caracterul nenegociat.

Or, instanța observă că intimata a depus la dosarul cauzei, odată cu întâmpinarea, procesul verbal de negociere încheiat la 03.11.2016 cu debitorii contestatori. Din acest înscris rezultă, potrivit mențiunii olografe făcute de debitori, că aceștia au avut posibilitatea negocierii clauzelor contractuale, inclusiv a clauzei privind comisionul de administrare, acceptând expres un cuantum al acestuia de 4%, în condițiile în care comisionul perceput potrivit condițiilor standard este de 8%.

În raport cu aceste împrejurări, instanța observă că nu este îndeplinită o condiție necesară pentru constatarea caracterului abuziv al acestei clauze contractuale, motiv pentru care devine superfluă analiza în continuare și a celorlalte condiții necesare.

Cu privire la apărarea referitoare la nelegalitatea acestui comision, în raport cu dispozițiile Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare instanța reține că nici aceasta nu se susține , câtă vreme acest act normativ este aplicabil doar creditelor ipotecare pentru investiții imobiliare. Or, contractul de credit încheiat de contestatori este unul de nevoi personale, așadar nu face obiectul de aplicare al acestui act normativ.

Referitor la capătul de cerere privind anularea încheierii de încuviințare a executării silite, instanța observă că acesta este accesoriu primului capăt de cerere. Câtă vreme instanța a reținut ca neîntemeiat acest capăt de cerere, se impune respingerea cu aceeași soluție și a capătului 2 de cerere.

Prin urmare, instanța va respinge ca neîntemeiată prezenta contestație la executare”, se arată în motivarea sentinței.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns