Acasă » PROCESE » Apărarea BCR într-un proces pentru comisioane: ”Educația financiar-contabilă nu intră în obligația băncii”

Apărarea BCR într-un proces pentru comisioane: ”Educația financiar-contabilă nu intră în obligația băncii”

Într-un proces în care doi soți din Cluj au dat în judecată BCR pentru restituirea comisioanelor abuzive la un contract de credit, apărarea băncii, asigurată de avocați de la NNDKP, a fost că ”clienții nu sunt interesați de definiții teoretice și de seminarii economice” și că ”educația financiar – contabilă nu intră în obligația băncii, ci ține de opțiunea fiecărei persoane în parte”. Procesul a fost pierdut de BCR.

Mai întâi, Judecătoria Dej a admis în parte acțiunea reclamanților, dispunând restituirea către aceștia a sumei de 7.344 lei percepută cu titlu de comision de urmărire riscuri la un credit de nevoi personale de 36.000 lei. Împotriva acestei sentinței, au declarat apel atât reprezentanții băncii, cât și reclamanții.

Din motivarea Deciziei civile nr.296/A/2017 a Tribunalului Specializat Cluj, am extras o parte din poziția apărării BCR, care ne-a frapat:

”Instanța de fond, analizând clauzele privitoare la dobândă, a optat pentru însușirea unui punct de vedere nelegal și netemeinic, caracterizând drept ambiguă, sintagma „dobânda de referință revizuibilă semestrial, în funcție de costul resurselor de creditare.” Raportat la sintagma „dezechilibru semnificativ” apelanta-intimată S.C. Banca Comercială Română S.A.  a contestat vehement existența acestui dezechilibru, deoarece nu s-a produs vreo probă în acest sens. Dezechilibru semnificativ este, în opinia acesteia, o obligație excesiv de oneroasă care să antreneze consecințe economice negative majore (ex:posibil faliment al reclamanților-intimați). Printr-un dezechilibru semnificativ trebuie afectată însăși utilitatea contractului, atât la nivel individual cât și la nivel social.

Reclamanții-intimați au declanșat acest proces, nu ca urmare a intervenției unui dezechilibru    semnificativ, dovadă    că    au    rambursat    integral creditul, ci datorită faptului că au aflat de la cunoștințe că există procese câștigate cu banca (răspunsul la una dintre întrebările interogatoriului administrat reclamantului-intimat O. F A).

Se menționează că în această speță, prin interogatoriul administrat s-a răsturnat prezumția instituită, respectiv s-a făcut dovada negocierii  clauzelor contractuale. Mai  mult din răspunsurile oferite de ambii reclamanți-intimați rezultă cu certitudine că aceștia au citit contractul de credit, au știut că vor exista fluctuații de dobândă, au adresat întrebări ofițerului de credit, au primit răspunsuri. Activitățile desfășurate de aceștia, de zi cu zi, asistent medical și informatician, ajută și la creionarea personalității acestora raportat la nivelul de înțelegere a tuturor prevederilor contractuale

Argumentele instanței de fond cu privire la inexistența unor definiții clare în contractul de credit analizat vin în contradicție cu mediul economic, social și democratic în care instituțiile bancare își desfășoară activitatea. Clienții băncii care accesează un credit accesează un produs financiar, care le este oferit de bancă în funcție de anumiți parametri și cu costuri suplimentare (dobândă, comisioane) etc. Clienții nu sunt interesați de definiții teoretice și de seminarii economice, care în opinia instanței de fond, ar trebui să fie oferite de reprezentanții bănci în raport cu fiecare client și solicitare de credit. Se arată că educația financiar – contabilă nu intră în obligația apelantei, ci ține de opțiunea fiecărei persoane în parte.

Instanța de fond, adoptând același mecanism de protecție socială decât rațiuni economice și legale a desființat comisionul de urmărire riscuri, prevăzut la art. 9 lit. f din contract și art. 4.2.a din condițiile generale de creditare.

Argumentul central cu privire la această operațiune de lipsire a contractului de credit de una dintre componentele sale de cost, respectiv comisionul de urmărire riscuri s-a centrat pe ideea că „banca a indus în eroare consumatorii cu privire la natura și explicația comisionului de risc, în contextul în care acesta nu este definit în convenția de credit încheiată.”

Faptul că cuantumul comisioanelor diferă, și faptul că în urma operațiunilor de adunare efectuate de instanța fondului rezultă o anumită sumă, nu se poate prefigura dovada existenței dezechilibrului semnificativ. Creditul în sine este un produs financiar care vizează atât persoanele juridice cât și persoanele fizice. Fiind un produs financiar, se livrează cu anumite costuri (dobândă și comisioane), costuri care au fost,  și sunt întotdeauna aduse la cunoștința persoanelor care se interesează de acest produs financiar.

Se menționează că în opinia instanței de fond, datorită faptului că, s-au nesocotit cerințele bunei credințe, instituția dezechilibrului și-a făcut apariția. Acest argument folosit de instanța fondului este pur teoretic și nu trebuia folosit în condițiile în care  răspunsurile  oferite  prin  intermediul  interogatoriului  au demonstrat faptul  că  s-a citit contractul de credit și s-a semnat după parcurgerea tuturor clauzelor contractuale. Valoarea efectivă a comisioanelor diferă de la un contract la altul, de la un tip de produs bancar la altul cu privire la care consumatorii împrumutați au posibilitatea de a-și manifesta libera opțiune. Clienții săi prin alegerea lor cu privire la moneda creditului, suma solicitată și o serie de alți factori, influențează cuantumul comisioanelor. De asemenea,  solicitarea  reclamanților-intimați de  diminuare  retroactiv a costurilor contractuale asumate liber este o dovadă de rea-credință raportat și la durata de timp semnificativă scursă între momentul încheierii convenției de credit (2006) și cel al formulării pretențiilor pe calea justiției (2016),executarea voluntară a obligațiilor contractuale perioade îndelungate de timp, fără a pune în discuție caracterul abuziv al clauzelor contractuale.

În soluționarea prezentului litigiu, instanța de control trebuie să aibă în vedere și faptul că aceste contracte tip sunt rezultatul activităților practice îndelung exersate, iar uzanțele comerciale le-au reținut ca utile pentru că asigură rapiditatea operațiunilor.

Domeniile în care sunt folosite le creează un grad mai mare sau mai mic de sofisticare, dar asta nu înseamnă că prin întocmirea lor se urmărește fraudarea drepturilor celor care devin cocontractanți și, implicit, că aceste contracte conțin per se clauze abuzive.

Mai mult, se poate constata că pentru a crește gradul de conștientizare a clientului cu privire la obligațiile pe care acesta și le asumă prin încheierea convenției de credit, condițiile speciale de creditare sunt redactate separat de condițiile generale tocmai pentru a ușura parcurgerea și înțelegerea acestora de către client.

În soluționarea prezentului litigiu, instanța de control trebuie să țină cont și de răspunsurile oferite de reclamanții-intimați prin interogatoriu.  Rezultă faptul că reclamanții-intimați au avut inițiativa solicitării creditului respectiv.

Reclamanții-intimați au fost cei care au ales cuantumul sumei împrumutate, moneda creditului și perioada de rambursare. Din restul  interogatoriului administrat  se   mai   desprinde și o altă concluzie:  clauzele contractuale referitoare la existența și cuantumul comisioanelor de administrare și urmărire, au fost clare și redactate într-un limbaj care nu au ridicat reclamanților-intimați   probleme  de înțelegere, mai  mult știau de perceperea comisioanelor, le-au achitat integral.”

Judecătorii Tribunalului Specializat Cluj au respins apelul băncii și au admis apelul reclamanților, cărora le-a restituit și comisionul de administrare în valoare de 2.160 lei.

Culmea că în toamna lui 2017, BCR a demarat o serie de workshop-uri de educație financiară în facultăți.

NNDKP s-a lăudat în apel că e ”societatea de avocatură numărul unu în litigii și arbitraj”

Instanța de fond a redus onorariul avocaților BCR de la 3200 la 1200 lei și l-a compensat cu cel al avocatului reclamanților. Nemulțumiți de asta, cei de la NNDKP nu au ratat ocazia să se laude în apel că ar fi societatea de avocatură numărul 1 în litigii.

”Avocatul angajat de apelanta-intimată S.C. Banca Comercială Română S.A.  pentru a-i reprezenta interesele s-a prezentat în fața instanței la toate termenele de judecată pentru a susține poziția procesuală, indisponibilizându-și activitatea în ziua cu termenul. Onorariul avocațial include și cheltuielile de transport care s-au efectuat pentru prezentarea în fața instanței (deplasare cu autoturismul pe ruta Cluj-Napoca – Dej, precum și TVA-ul, în concret, avocatul angajat de societatea bancară a efectuat următoarele demersuri: a redactat întâmpinare, a formulat cereri în probațiune,a căutat și depus practică judiciară în susținerea apărărilor formulate. Toate aceste activități întreprinse de avocat au fost utile instanței de judecată în soluționarea cauzei, având în vedere că motivarea soluției instanței se grefează pe apărările formulate și probele administrate.

Motivele reținute de instanța de fond pentru reducerea cheltuielilor de judecată sunt neîntemeiate. Prezentul litigiu  are  un   caracter  complex,   intimații-reclamanți solicitând instanței anularea modului de calcul al dobânzii variabile și stabilirea unui nou algoritm, respectiv eliminarea comisioanelor.

De asemenea, durata redusă a litigiului nu trebuie să determine o diminuare a cheltuielilor de judecată efectuate de părți, cât timp soluționarea cu celeritate a cauzei se datorează în mare parte avocaților părților, care au invocat apărările, au formulat cererile în probațiune și au administrat probele cu respectarea termenelor legale, conformându-se totodată cu strictețe dispozițiilor instanței.

În concluzie, complexitatea și circumstanțele cauzei nu justifică reducerea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește caracterul real al  cheltuielilor de judecată se menționează că referitor la cerința caracterului real al cheltuielilor de judecată, arată instanței de apel faptul că dovada acestor cheltuieli se face cu chitanța în original, iar în cazul în care plata s-a făcut prin virament sunt necesare (i) prezentarea facturii și (ii) a unui extras de cont al avocatului care să confirme realitatea plății. În cazul de față, caracterul real al cheltuielilor de judecată rezultă cu prisosință din faptul că reprezentanții convenționali ai apelantei-intimate S.C. Banca Comercială Română S.A.  au depus la dosar dovezile privind efectuarea de către apelantă a plății onorariului stabilit.

Prin urmare, față de faptul că între BCR S.A. și NNDKP există contract de asistență juridică, respectiv faptul că la dosar există dovezile privind plata de către Bancă a onorariului stabilit, este evident faptul că onorariul de avocat/cheltuielile de judecată sunt reale.

În ceea ce privește caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată, se arată că trebuie să se aprecieze în baza următoarelor criterii: (a) valoarea pricinii, (b) munca depusă de avocat și (c) pregătirea profesională a avocatului, cu alte cuvinte, stabilirea caracterului rezonabil al onorariului de avocat are la bază atât criterii obiective (valoarea pricinii și munca depusă de avocat) cât și criterii subiective (pregătirea profesională a avocatului/prestanța/notorietatea).

În cazul dedus judecății, criteriile mai sus menționate au fost avute în vedere de părți la momentul stabilirii cuantumului onorariului de avocat.

Referitor la criteriul  subiectiv  de  stabilire a  onorariului    de   avocat    – notorietatea /prestanța/pregătirea profesională a avocatului, trebuie avut în vedere și faptul că Bannca a fost reprezentată de NNDKP, Societate de avocatură clasificată de către firmele de evaluare a avocaților ca fiind societatea de avocatură numărul unu în ceea ce privește litigiile și arbitrajul. Cu alte cuvinte, stabilirea onorariului a avut în vedere cu  prisosință și  pregătirea profesională a  avocaților.”, se arată în motivarea deciziei Tribunalului Specializat Cluj.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați!