După deciziea CCR nr. 405/2016, fosta angajată a unei case de amanet, condamnată la închisoare pentru abuz în serviciu pe motiv că a primit alte metale pe post de aur, a încercat să desființeze pedeapsa atât prin reviziuire, cât și, recent, prin contestație la executare. Instanța Tribunalului Cluj a hotărât definitiv că ”decizia CCR nu poate produce efecte şi în cauzele soluţionate definitiv”, dar că ”în situaţia în care Parlamentul ar elimina din Codul penal aceste infracţiuni, sau ar sancţiona mai uşor aceste infracţiuni, sau ar limita răspunderea penală doar la anumite încălcări ale legii (evident, cu respectarea deciziilor CCR nr. 405/2016 şi mai nou apărutei decizii nr. 392/2017), noile dispoziţii ar reprezenta o lege mai favorabilă. Numai atunci ele ar produce efecte retroactive”

Prin decizia penală nr.582 din 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, inculpata a fost condamnată la 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani. 

”S-a reținut în actul de inculpare și sesizare a instanței că, în perioada februarie – martie 2011, având calitatea de lucrător comercial în cadrul unei case de amanet, cu sediul în Huedin,…, jud. Cluj, cu știință, inculpata a încheiat un număr de 91 de contracte de amanet, cu 29 de persoane diferite, primind ca obiecte ale contractelor de amanet, obiecte din metal comun și nu din aur, neverificând sau verificând superficial obiectele primite, cauzând prin aceasta S.C.„ MARY/DIXI ” SRL un prejudiciu de 54.700 lei.”, se arată în sentința de condamnare.

Inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei, apreciind că nu se face vinovată de vreo infracțiune.

După decizia Curții Constituționale a României nr.405 din 2016 privind abuzul în serviciu, inculpata a cerut revizuirea sentinței de condamnare.  În motivarea cererii de revizuire, a susținut în esență că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 405 a CCR întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu a încălcat nici o dispoziție legală.

Revizuenta a mai arătat că ”a fost angajata a SC MARY/DIXI ” cu contract de munca in perioada noiembrie 2010 – martie 2011 și a avut ca atribuțiuni încheierea de contracte de amanet, sarcini ce i-au fost transmise de către D-na B.M si D-na P. D și pe care le-a executat cu buna credința.”

 

Judecătoria Huedin i-a respins cererea de revizuire pe motiv că ”pentru a putea uza de calea extraordinară de atac a revizuirii în condițiile art. 453 alin. 1 lit. f CPP, revizuienta trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a mai multor condiții  după cum urmează: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală, decizie publicată ulterior rămânerii definitive a hotărârii ce se cere a fi revizuită, excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cauză, hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Analizând cauza prin prisma condițiilor de admisibilitate mai sus menționate, instanța constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză, respectiv excepția de neconstituționalitate nu a fost invocată în dosarul … al Judecătoriei Huedin. Pentru considerentele expuse, instanța apreciază că în cauză nu poate fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin.1 lit. f CPP, motiv pentru care, în baza art. 459 alin. 5 CPP raportat la art. 459 alin. 3 lit.  c CPP, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată.  ”

Ultima încercare a condamnatei a fost contestația de executare. Și aceasta i-a fost respinsă, atât de prima instanță, cât și de Tribunalul Cluj. Interesantă este motivarea deciziei penale nr.312/2017, pronunțată în 8 decembrie 2017 de către judecătorul Cristi Danileț, care a publicat-o pe blogul lui.

”D-na PAA (fost Z. n.red) a fost condamnată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Hotărârea de condamnare a d-nei PAA era definitivă la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei CCR nr. 405/2016, dată de la care aceasta a devenit obligatorie. Ea a susținut că i s-ar putea aplica această decizie în mod retroactiv și a invocat ca argument jurisprudențial decizia nr. 110/A din 4.04.2017 a ICCJ dată într-un caz pe care l-a soluționat în mod definitiv.

Verificând această decizie, Tribunalul constantă că instanța supremă susține două aspecte. Primul aspect: decizia CCR prin care norma de incriminare este declarată neconstituțională ar avea același efect cu o lege de dezincriminare (fapta incriminând abuzul de încredere fiind parțial dezincriminată) și, ca urmare, ea ar putea fi invocată de oricine, chiar din oficiu și oricând. Al doilea aspect: pe calea contestației la executare reglementată de art. 598 C.prc.pen nu se poate modifica o hotărâre aducându-se atingere autorității de lucru judecat ce ține de incriminare, ci se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nicidecum legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărăra se face executarea. Ca urmare, conchide instanța supremă, incidența deciziei CCR nr. 405/2016 poate fi invocată în temeiul art. 595 C.proc.pen.

Cât privește temeiul legal ce se poate invoca în speță, cele stabilite de instanța supremă sunt împărtășite de Tribunal. Astfel,  se constată că petenta condamnată și-a întemeiat contestația la executare atât pe art. 595 alin. (1) C.pr.pen, cât și pe  art. 598 alin. (1) lit. d) C.pr.pen.  Însă contestaţia la executare reglementată în art. 598 C.pr.pen. are ca obiect regimul de executare a unei hotărâri penale. Deci, această cale nu poate constitui un remediu procedural care să vizeze aplicarea retroactivă a unui tratament penal mai favorabil. Practic, ceea ce urmăreşte contestatoarea prin prezenta cerere este restrângerea ilicitului penal, ceea ce ar presupune efectuarea de către instanţa de executare a unei noi evaluări a situaţiei de fapt sub două aspecte: pe de o parte prin rediscutarea încadrării juridice urmare a publicării deciziei CCR, pe de altă parte prin rediscutarea formei de vinovăție a faptei imputate. Or, acest lucru nu ar putea avea loc pe calea contestaţiei la executare, ci numai pe calea revizuirii în condiţiile art. 453 C.pr.pen. –  dar Tribunalul constată că această cale este închisă pentru contestatoare ca urmare a apariţiei Deciziei CCR nr. 126/2016.

Cât privește chestiunea asimilării deciziei CCR 405/2016 cu o lege de dezincriminare, cele decise de instanța supremă nu pot fi însușite de Tribunal, care se va distanța de această interpretare dată de ICCJ într-o speță izolată, pentru motivele care vor fi expuse mai jos.

4.3.  Decizia nr. 405/2016 a CCR este una de interpretare pe viitor a textului de lege contestat, nu de eliminare a infracțiunii din Codul penal. Infracțiunea este în continuare în codul penal, având același conținut legal ca înainte de pronunțarea deciziei CCR. Prin urmare, nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii legale supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al dispoziției respective, așa cum statuează paragraful nr. 57 din Decizia 265/2014 a CCR.

Tribunalul constată că, într-adevăr, doar autoritatea care incriminează (stabileşte că o faptă este infracţiune) poate să dezincrimineze (să elimine fapta din rândul infracţiunilor), și acestea numai prin lege. Or, art. 595 alin. 1 C.pr.pen. se referă în mod expres la „legea penală nouă mai favorabilă”. Tribunalul constată însă că CCR nu emite legi, ci adoptă acte jurisdicţionale care fac parte din ordinea normativă, nu acte normative de reglementare primară. Deci, cele două tipuri de acte nu sunt echivalente cu privire la momentul şi consecinţele juridice ale aplicării lor. De aceea, regula comună a aplicării lor pentru viitor, cunoaşte o excepţie care este de strictă interpretare şi care vizează – conform voinței exprese a legiuitorului constituant – strict legea penală mai favorabilă, nu şi decizia Curţii Constituţionale.

4.4. De altfel, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituţie, deciziile CCR produc efecte doar pentru viitor. Aceasta înseamnă că, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, o decizie CCR se va aplica în două categorii de cauze:

1. mai întâi, în cauza în care a fost invocată – astfel statuează chiar CCR în paragraful 30 al Deciziei nr. 866/2015 potrivit căruia constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege (şi, pentru identitate de raţiune, Tribunalul consideră că aceasta se aplică şi deciziilor interpretative) ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia;
2. apoi, ea se va aplica în cauzele aflate pe rol: astfel se statuează la punctul 4 din Decizia CCR nr. 319/2012, potrivit căruia instanţele judecătoreşti vor aplica deciziile Curţii Constituţionale numai în cauzele pendinte, la momentul publicării acestora, cauze în care dispoziţiile vizate de Curte sunt aplicabile. 

4.5. Rezultă, din cele expuse mai sus, că decizia CCR nr. 405/2016 nu poate produce efecte şi în cauzele soluţionate definitiv la data publicării în care nu s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

De altfel, însăşi CCR a stabilit prin cele menţionate în paragrafele 33-34 ale Deciziei nr. 126/2016, că posibilitatea de a beneficia de efectele unei decizii de admitere (şi, pentru identitate de raţiune, Tribunalul consideră că se aplică şi deciziilor interpretative) este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat controlul de constituţionalitate anterior momentului publicării deciziei, adică pentru două categorii de persoane:

– mai întâi, autorului excepţiei de neconstituţionalitate în cauza în care a fost admisă excepţia;

– apoi, autorilor aceleiaşi excepţii invocate anterior publicării deciziei curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv.

Tribunalul constată așadar că însăși CCR a decis că deciziile sale nu se aplică în cazul unei facta praeterita, adică atunci când cauza este definitiv soluţionată. Aceasta pentru că din momentul demarării procesului şi până la data soluţionării definitive a cauzei norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv soarta litigiului. Incidenţa deciziei Curţii Constituţionale într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii. Așadar, dacă decizia Curţii Constituţionale ar produce efecte retroactive s-ar încălca într-un mod nepermis autoritatea de lucru judecat, ceea ce ar afecta principiul securităţii raporturilor juridice – element fundamental al supremaţiei dreptului.

4.6. Nimic nu opreşte legiuitorul să modifice conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, fără a exista vreo obligație în acest sens sub aspectul termenului în care aceasta ar trebui făcută sau conținutului textului cum ar trebui modificat.

În situaţia în care Parlamentul ar elimina din Codul penal aceste infracţiuni, sau ar sancţiona mai uşor aceste infracţiuni, sau ar limita răspunderea penală doar la anumite încălcări ale legii (evident, cu respectarea deciziilor CCR nr. 405/2016 şi mai nou apărutei decizii nr. 392/2017), noile dispoziţii ar reprezenta o lege mai favorabilă. Numai atunci ele ar produce efecte retroactive, impunând reanalizarea situaţiei persoanelor condamnate definitiv pentru abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, pe temeiul legal al art. 595 alin. 1 C.pr.pen.”, se arată în motivarea instanței Tribunalului Cluj.

Comments

comentarii