Fostul judecător și profesor, actual avocat și cercetător Gheorghe Buta a fost năpădit de amintiri în amfiteatrul A. Ionașcu de la Facultatea de Drept a UBB Cluj.
Vorbitor la Conferința Națională de Drept Comercial, Gheorghe Buta, a făcut o mărturisire înainte a a-și începe prezentarea:
”Mă bucură venirea aici, mi-a provocat deja amintiri plăcute. Nu știu câți dintre dumneavoastră știți că ne aflăm în cantină de fapt. Cantina Avram Iancu, unde la 4 și jumătate începeam ziua cărând legume și curățind legume pentru cantină pentru a avea cartela de supist, întrucât cea de bursier o vândusem. Nu mai este nici administratorul cantinei, domnul Moldovan, nu mai este nici ASC-ul care să mă sancționeze, așa că pot face această mărturisire”, a spus Buta, care în anii 2000-2004 a fost președintele Curții de Apel Cluj.
Acesta a sugerat conducerii facultății să marcheze cumva faptul că aici a predat marele profesor Ion Deleanu.
A doua amintire legată de acest spațiu este susținerea cu mulți ani în urmă a tezei de doctorat, îndrumată de profesorul Ion Deleanu. Dumnezeu să-l odihnească și să-i poarte sufletul printre stele!. Profesorul și acum ne urmărește, este aproape de facultate. Încă o dată am simțit cât de mult îmi lipsește profesorul și mai ales prietenul Ion Deleanu. Sper ca facultatea, conducerea ei, și universitatea să găsească o modalitate de a concretiza de o manieră evidentă trecerea profesorului – o trecere profundă, nu ca un zvon – prin facultate, cu urme adânci în facultate și în miile de studenți pe care i-a format. Sper ca în acest fel să-l onoreze încă o dată așa cum el a onorat facultatea cu asupra de măsură ”
Ion Deleanu s-a stins din viață în 1 iunie 2014, la vârsta de 77 de ani. Mărturie a personalității remarcabile, a pasiunii neobosite și extraordinarului simț al datoriei stau cele două lucrari fundamentale de procedura civilă: Tratat de procedura civila, 3 volume (in colaborare cu Sergiu Deleanu și Valentin Mitea), si Noul Cod de procedura civilă. Comentarii pe articole, 2 volume (in colaborare cu Sergiu Deleanu si Valentin Mitea), ambele apărute în 2013 la Editura Universul Juridic. Acestea pecetluiesc testamentul juridic de peste zece lucrări de drept constituțional și drept civil, lăsat tuturor românilor de marele profesor.