Facultatea de Drept a depășit-o pe cea de Educație Fizică la finalul înscrierilor pentru cursurile de nivel licență din acest an. Astfel, la examenul care are loc astăzi vor concura aproape 4 candidați pe un loc bugetat.
Într-un articol anterior, am arătat că în 18 iulie cea mai mare concurență pe un loc în cadrul Unievrsității Babeș-Bolyai era la Facultărțile de Drept și de Educație Fizică și Sport. Atunci erau 3,63 pe un loc la Sport și 3,47 pe un loc la Drept. Numai că la Facultatea de Drept s-au mai făcut înscrieri și vineri, 18 iulie, astfel că, în final, aici este cea mai mare concurență din UBB Cluj. Potrivit statisticii universității, în total sunt înscriși la Drept 696 de candidați pentru cele 176 de locuri bugetate, astfel rezultă o concurență de 3,95 pe loc.
Astăzi la ora 15, candidații susțin proba scrisă, de verificare a raţionamentului logic, cu opondere de 50% din media de admitere. Restul este media generală obţinută la examenul de bacalaureat. Candidații la examen trebuie să se prezinte cu actul de identitate, legitimația de concurs și un pix cu pastă de culoare neagră.
Candidatii sunt
repartizati
în mai multe amfiteatre la:
– Facultatea
de
Științe
Economice
si
Gestiunea
Afacerilor,
str.
Teodor
Mihali
nr.
58-60,
salile
A1,A2,
022,
036
– Facultatea
de
Drept,
str.
Avram
Iancu
nr.11,
salile
A.Ionascu,
T.
Pop,
E.Sperantia.
Lista cu candidații care sustin testul la Drept poate fi consultată aici, iar repartizarea de la Științe Economice poate fi văzută aici.