A incercat să violeze o minoră la ea in casă și a fost arestat la domiciliu

Procurorii DIICOT au propus arestarea preventiva a unui barbat acuzat ca a incercat sa violeze o minora, iar instanta Tribunalului Salaj a dispus arest la domiciliu.

In 11 octombrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de viol, pornografie infantilă și violare de domiciliu.

“În cauză s-a reținut faptul că, inculpatul a pătruns, fără drept, în incinta unui imobil, în care locuia o persoană vătămată minoră și, prin constrângere, a încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta, ocazie cu care a produs și două materiale video cu caracter pornografic.

La data de 11.10.2021, Tribunalul Sălaj a dispus măsura arestului la domiciliu a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul SCCO Sălaj.

În cadrul audierilor, persoanele vătămate au beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.”, a transmis DIIICOT

Comments

comentarii

Rezidenții ar putea susține examenul de obținere a titlului de medic în oricare dintre centrele universitare în care au efectuat minimum 6 luni de pregătire de bază.... Citește mai mult
Compania maghiară MVM ar putea prelua E.ON Energie România în vara acestui an. Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe în legătură cu posibila tranzacţie.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns