Deținutul student la Drept la UBB a câștigat proces pentru informaţii de interes public cu Penitenciarul Oradea

Erli Zsolt Csaba, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru escrocherii, student în anul II la Facultatea de Drept UBB Cluj – învățămând la distanță (ID), a câștigat definitiv, la Curtea de Apel Cluj, proces cu Penitenciarul Oradea pentru comunicarea de informații.

Solutia pe scurt: ”Respinge recursul declarat de pârâtul PO împotriva sentinţei civile nr. 1649 din 02.12.2021, pronunţată în dosarul nr. 3915/117/2019* al Tribunalului Maramureş pe care o menţine în întregime. Decizia este definitivă. Pronunţată în data de 18.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”

”La data de 20.09.2019 reclamantul, în calitatea sa de persoană privată de libertate în cadrul pârâtului Penitenciarul Oradea, s-a adresat locului de detenție cu cerere prin care a solicitat transmiterea programului aprobat destinat activităților de plimbare din Penitenciarul Oradea.

Cererea reclamantului a fost soluționată la data de 11.10.2019, prin adresa nr. __/POBH/10.10.2019, emisă de către directorul pârâtului și prin care s-a comunicat reclamnatului că secția a V-a, Tronson 2, pe care reclamantul este cazat, are planificată la plimbare ________ regim închis în următorul interval orar: Luni: 08,00 – 11,00; Marți: 14,30 – 17,30; Miercuri: 08,00 – 11,00; Joi: 14,30 – 17,30; Vineri: 14,30 – 17,30; Sâmbătă: 08,00 – 11,00 și Duminică: 14,30 – 17,30 (f.40 dosar Tribunalul Cluj).

Nemulțumit de răspunsul primit, reclamantul a formulat la data de 21.10.2019 petiția denumită „Reclamație administrativă”.

Pârâtul răspunde acestei ultime solicitări a reclamantului prin adresa nr. _____/POBH/25.10.2019 ( f.11 dosar Tribunalul Cluj), în cuprinsul căreia se constată că pârâtul i-a comunicat că a primit răspunsul dorit în limitele strict reglementate de Legea nr. 544/2001 și în conformitate cu Listele documentelor de interes public din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 544/2001 orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public. Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal.

Potrivit art. 2 lit. b) din același act normativ, prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației.

Pârâtul este instituție publică iar instanța mai constată că informațiile solicitate prin cererile reclamantului se încadrează în categoria informațiilor de interes public definită în art.2 lit.b) din Legea nr.544/2001.

În prezentul litigiu reclamantul a investit instanța pentru a constata refuzul nejustificat de a-i fi comunicate informațiile cu caracter public solicitate, iar în motivarea acțiunii a invocat vătămarea cauzată prin caracterul incomplet al datelor comunicate de către pârât.

În primul ciclu procesual cererea reclamantului a fost respinsă sub două aspecte care au fundamentat soluția de respingere a cererii reclamantului, decurgând din aprecierea neîndeplinirii în cauză a prevederilor Legii nr. 554/2004 referitoare la condiția interesului și a vătămării necesar a fi îndeplinite pentru formularea unei acțiuni în contencios administrativ.

Cauza este în rejudecare, după casarea cu trimitere dispusă de Curtea de Apel Cluj care a constatat că reclamantul Erli Zsolt Csaba a justificat interesul în baza căruia a solicitat comunicarea informațiilor referitoare la programul destinat activităților de plimbare în întreg Penitenciarul Oradea, precum și vătămarea concret cauzată prin omisiunea comunicării respectivelor informații.

Conform chestiunilor dezlegate de către instanța de recurs și în analiza pe fond a cauzei , instanța a constatat că este întemeiată cererea reclamantului și refuzul nejustificat al pârâtului de a-i comunica informațiile publice solicitate potrivit Legii nr. 544/2001.

Astfel , prin cererea înregistrată sub nr. ______/02.10.2019 reclamantul a solicitat tot în temeiul Legii nr.544/2001 să i se comunice „programul aprobat destinat activităților de plimbare din Penitenciarul Oradea”.

Instanța a constatat că prin răspunsul nr. ______/POBH/10.10.2019, emis de către directorul pârâtului i s-a comunicat reclamantului că secția a V-a, Tronson 2, pe care reclamantul este cazat, are planificată la plimbare ________ regim închis în următorul interval orar: Luni: 08,00 – 11,00; Marți: 14,30 – 17,30; Miercuri: 08,00 – 11,00; Joi: 14,30 – 17,30; Vineri: 14,30 – 17,30; Sâmbătă: 08,00 – 11,00 și Duminică: 14,30 – 17,30 (f.40 dosar Tribunalul Cluj).

Pârâtul nu a justificat refuzul de comunicare a celorlalte informații publice referitoare programul destinat activităților de plimbare aprobat în întregul Penitenciar Oradea, iar nu numai pe secția a V-a, Tronson 2, pe care reclamantul era cazat la data la care a solicitat aceste informații publice.

Instanța a constatat că este nejustificat refuzul pârâtului de comunicare a acestor date întrucât pârâtul nu a probat că se încadrează în categoria celor exceptate potrivit art.12 alin.1 lit.a) și b) din Legea nr.544/2001, respectiv în categoria informațiilor clasificate, potrivit legii întrucât constituie informații din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii publice,or informații privind deliberările autorităților, precum și cele care privesc interesele economice și politice ale României și nici în cadrul celorlalte categorii de informații publice exceptate potrivit aceluiași text de lege.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.22 din Legea nr.544/2001 instanța a admis cererea.”, se arată în motivare

Cine e Zsolt Erli

Ca administrator al unei firme de organizare de evenimente, a înşelat zeci de societăţi comerciale de la care a cumpărat mărfuri plătind cu file cec fără acoperire, a luat credite bancare pe care nu le-a achitat niciodată şi nici n-a plătit vreodată dările către stat. Una dintre escrocheriile epice a fost „ţeapa” dată primarului din Rădăuţi, care în 2008 i-a plătit 20.000 euro ca să-i aducă trupa Boney M şi pe Fuego în centrul oraşului, de Revelion. Erli a luat banii, însă artiştii nu au mai apărut, motiv pentru care a ajuns şi pentru acest lucru pe mâna procurorilor.    În final, după terminarea tuturor proceselor, Erli a primit o pedeapsă de 44 de ani şi 6 luni de închisoare, mai mult ca pentru o crimă. Norocul lui a fost că a fost judecat în baza vechiului Cod penal, care stabilea că pedeapsa maximă e de 30 de ani de detenţie, motiv pentru care băimăreanului i-au fost tăiaţi 14 ani din condamnare, scrie Adevărul.ro

După ce a fost încarcerat, Erli a deschis procese împotriva tuturor Penitenciarelor în care a fost închis, Aiud, Gherla, Miercurea Ciuc, Spitalul Penitenciar Dej, ultimele împotriva celui din Oradea, reclamând încălcări ale drepturilor deţinuţilor. Şi pentru că a început să-i placă studiul, s-a înscris la Facultatea de Psihologie şi la Facultatea de Drept, la distanță, ambele din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj Napoca, la cea din urmă obţinând chiar bursă de performanţă.

În paralel, a lansat şi două bloguri pe care este extrem de activ: detentia.ro, lansat în septembrie 2021, care îşi propune “să micşoreze diferenţele considerabile dintre doctrina incidentă şi jurisprudenţa divergentă în materia executării pedepselor privative de libertate”, respectiv epenitenciare.ro, proiect media pornit în februarie 2022, “menit să transparentizeze nu doar sistemul penitenciar, cât şi noţiunea complexă a privării de libertate”, după cum explică Erli în descrierile făcute.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns