George Visu, psiholog la Curtea de Apel Cluj și cadru universitar, a vorbit într-un interviu pentru impact.ro despre introducerea în România a tehnicii EVD (Evaluarea Validității Declarațiilor), dezvoltată în Germania și Belgia.
George Visu e psiholog la Curtea de Apel Cluj, formator colaborator la Institutul Național al Magistraturii pe proiecte care țin de justiția pentru minori și tehnici de audiere ale minorilor și lector universitar – cadru didactic asociat la masteratul de Psihologie Judiciară din cadrul Facultății de Psihologie – Univeristatea Babeș – Bolyai Cluj. Împreună cu procurorul Marian Trușcă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, coordonează introducerea în premieră în sistemul judiciar românesc a unui protocol special în materie de audiere a minorilor, o tehnică intitulată ”Evaluarea Validității Declarațiilor”
George Visu: ”E o tehnică prin care psihologii caută să evalueze credibilitatea mărturiei unui minor analizând conținutul mesajului verbal, nu comportamentul nonverbal, de tip mișcări, gestică sau alți indicatori de acest gen. Se bazează pe o premisă principală, anume că, sub aspectul calității și cantității de informații, relatarea fundamentată pe o memorie reală e diferită de o depoziție inventată. Distincția se face prin folosirea a 19 criterii, care, cu o mai mare probabilitate, se regăsesc mai degrabă în mărturiile reale decât în cele fabricate. Iar elementul esențial e interviul cu copilul, calitatea lui, fiind extrem de important ca și acesta să urmeze un anumit protocol.”
Se va forma un ”task force” de 12 psihologi din București, Oradea, Cluj și Constanța, chemați să pună în practică expertize de specialitate pe un nou concept adus în România.
”Trebuie să fim siguri că, atunci când oferim instanțelor sau Parchetelor aceste evaluări, ele au calitatea științifică necesară. Cel puțin în faza inițială, experții germani vor superviza practica noastră și modul în care lucrăm. Sunt psihologi din Oradea, București, Cluj și Constanța, dar vom face demersuri ulterioare să lărgim acest grup profesional.”, spune Visu
Despre colaborarea cu procurorii și judecătorii, acesta a precizat: ”Din fericire, în alte proiecte INM am avut activități multiple de formare pe domeniul intervievării copiilor în context judiciar. Sunt mulți procurori din București și Cluj care au beneficiat de training și sunt pregătiți să realizeze aceste audieri atunci când nu găsesc o persoană specializată. Dar și pot recunoaște atunci când o audiere a unui minor e realizată după un protocol sau într-un fel mai puțin riguros. Iar pentru judecători nu e o noutate. Se întâlnesc cu aceste expertize psihologice și în civil, și în penal. Acum va fi vorba despre un tip particular de expertiză psihologică și mă aștept ca această tehnică să fie primită bine în sistem, fiindcă va aduce un ajutor consistent în soluționarea dosarelor.”
Psihologul Visu a menționat și unele greșeli pe care le fac investigatorii: ”Din fericire, psihologia furnizează cunoștințe consistente, care ne spun clar ce pot și ce nu pot face copiii la diferite vârste. Noi am învățat să evaluăm, să ne raportăm la copii și să obținem informații corecte de la ei prin utilizarea acestor protocoale de intervievare. În plus, tehnica EVD are și o componentă educațională pentru practicienii din România, psihologi din DGASPC, polițiști, procurori, judecători. Se aduc lămuriri și precizări clare cu privire la modul în care funcționează memoria, ce înseamnă sugestibilitate, când e un pericol mare sau scăzut pentru ca un copil să fi fost influențat. Astfel, vedem, de exemplu, ce înseamnă retragerea unei mărturii.
Un copil care-și retrage mărturia e perceput în general mai puțin credibil și e suspectat că, foarte probabil, face o declarație falsă. Dar literatura de specialitate nu arată o legătură între retragere și valoarea de adevăr sau credibilitatea respectivei mărturii. Și copiii care fac declarații false, și cei cu declarații adevărate își pot retrage mărturia, fără să fie vorba despre un indicator al invalidității declarației. Avem, de asemenea, ideea prototipului de victimă.
Unii investigatori, dacă minorul nu relatează un episod de abuz într-un anumit fel, de exemplu vizibil afectați, îl discreditează pe copil, ceea ce influențează tot procesul decizional din dosar. Asta e o prejudecată în neconcordanță cu literatura de specialitate. Copiii mici se comportă foarte diferit. Au moduri de relatare eterogene și nu există un tipar de victimă, pe care, dacă nu-l respectă, să devenim circumspecți cu privire la autenticitatea declarațiilor lor.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



Nişte ghicitori, tip horoscop, tarot, etc. Pe care “somnul” societăţii îşi întemeiază neclintitul, inamovibilul confort. Fiind subordonate cel puţin profesional unor personaje precum Delcea, cumpărate procedural, ar trebui uitate în tomberonul “ştiinţei”! #nunemaifacembine