Prima la INM în 2022: ”Sunt conștientă că adevăratele provocări se află dincolo de concursul de admitere în profesie”

CLUJUST continuă tradiția interviurilor cu candidații care au intrat cu cea mai mare medie la Institutul Național al Magistraturii. Anul acesta este Cristiana Petre, absolventă a Facultății de Drept UBB Cluj, care are media 9.35 la concursul pentru INM (al doilea a avut 9,06). Tânăra a absolvit facultatea în 2020, an în care nu s-a organizat concurs de admitere la INM, astfel că a urmat masterul de științe penale și criminalistică.

CLUJUST: Toți cei care visează să intre la INM cred că vor să știe cum te-ai pregătit? Care e cheia succesului?

Cristiana Petre: În ceea ce privește probele de verificare a cunoștințelor juridice, nu cred că există o altă cheie a succesului decât studiul individual, practicat în mod constant, încă din timpul facultății. Pe de altă parte, deși nu vreau să pară că minimalizez reușita la un astfel de concurs, cred totuși că, în general, examenele de admitere în profesie ar trebui să fie privite doar ca obiective pe termen scurt. Finalmente, reușita nu constă în a promova un examen, ci în a fi un bun jurist, care performează în domeniul său de activitate. Tocmai de aceea, studiul de pe parcursul facultății nu ar trebui să se concentreze neapărat în jurul ideii de a trece cu brio un anumit examen. Sunt conștientă că adevăratele provocări se află dincolo de concursul de admitere în profesie. 

Din perspectiva metodei și a ritmului de învățare, cu siguranță, nu există o unică rețetă a reușitei. Cred că fiecare ar trebui să-și conceapă o strategie proprie de învățare. În ceea ce mă privește, am preferat ca, în cele două luni care au precedat prima probă a concursului, să recapitulez materia alternând disciplinele. Astfel, într-o zi, învățam la penal și procedură penală; în următoarea zi, la civil și procedură civilă. La finalul recapitulării, am rezolvat subiectele de la concursurile din anii precedenți.

În ceea ce privește interviul, specificul și probabil dificultatea acestei probe constă tocmai în faptul că nu există o anumită modalitate prin care să te pregătești. În lunile anterioare acestei probe, am citit legea privind statului statului judecătorilor si procurorilor, legea privind organizarea judiciară, codul deontologic și cartea „Etica profesiilor juridice” scrisă de domnul judecător Cristinel Ghigheci. Am realizat și câteva eseuri argumentative pe marginea unor citate având ca temă dreptatea, adevărul, libertatea etc. Totodată, m-au ajutat foarte mult și discuțiile cu persoane care au trecut prin această experiență, întrucât mi-au arătat faptul că multe dintre temerile mele legate de proba interviului erau nejustificate.

CLUJUST: Faptul că nu s-a organizat concurs în 2020 te-a frustrat sau ambiționat mai tare?

Cristiana Petre: Probabil că m-a frustrat puțin. Generația mea a fost într-o situație atipică și nu doar din perspectiva concursului de admitere la INM. A fost și pandemia care ne-a scos din „matca” noastră (am fost nevoiți să ne adaptăm într-o perioadă relaltiv scurtă de timp activității academice din mediul virtual, am susținut online inclusiv examenul de licență). Deci, probabil că au existat anumite frustrări. Am încercat să le depășesc și să profit de acea perioadă de timp pentru a urma cursurile de master și a mă pregăti mai bine pentru concursul de admitere.

Cum ți s-a părut concursul? Ce probă a fost mai dificilă?

Cristiana Petre:Privit în ansamblu, concursul de admitere la INM este unul dificil, solicitant. Dificultatea rezidă în faptul că se prelungește pe parcursul mai multor luni și testează, printre altele, și capacitatea de autocontrol și de gestionare a emoțiilor în situații stresante. Până la urmă, concursul de admitere la INM este și un test de anduranță. 

Privite în mod indiviual, probele în sine nu sunt foarte complicate. Spre exemplu, subiectele de la probele de verificare a cunoștințelor nu sunt mai dificile decât subiectele pe care le primeam la examenele din timpul facultății.

Îmi este greu să fac o ierarhie a dificultății probelor. Până la urmă, fiecare probă a avut specificul și provocările ei. Emoțiile au fost aceleași înaintea fiecărei etape a concursului.

CLUJUST: Ce crezi că se urmărește la proba interviului?

Cristiana Petre: Interviul este proba în jurul căreia gravitează cele mai multe discuții. Știu că este descris adesea ca fiind o modalitate mult prea subiectivă sau impredictibilă de evaluare a candidaților. Există însă anumite criterii de evaluare pe care comisia le are în vedere și care se regăsesc în mod explicit în grila de notare a interviului, și anume motivația de accedere în profesia de magistrat, utilizarea corectă a limbii române, compatibilitatea cu valorile specifice profesiei etc. Această grilă de evaluare este publică, deci nu cred că există vreun secret în privința așteptărilor pe care membrii comisiei le-ar avea de la candidatul intervievat. 

Din experiența mea, dar și a altor persoane care au fost admise la Institut în anii precedenți și mi-au împărtășit impresiile lor legate de această etapă a concursului, pot spune că interviul este o probă a onestității și a echilibrului. În esență, cred că se așteaptă de la candidați răspunsuri autentice și personale. 

De ce crezi că nu s-au ocupat toate locurile?

Cristiana Petre: Și eu mi-am pus la un moment dat această întrebare cu referire la concursurile din anii 2018 și 2019, când nu s-a ocupat aproape o treime din numărul de locuri. Nu pot să ofer un răspuns cert și nu cred că sunt în măsură să fac aprecieri cu privire la nivelul de pregătire al candidaților. Oricum, se poate observa că, spre deosebire de concursurile precedente, anul acesta s-au ocupat destul de multe locuri.

De ce INM și nu altă profesie juridică?

Cristiana Petre: Eu am intrat la facultate cu gândul de a fi judecător. Sigur, la acel moment, nu aveam o imagine foarte bine conturată asupra acestei profesii, intuiam doar ce ar însemna, în linii generale, să fii judecător. 

Pe parcursul facultății, am luat în considerare și alte opțiuni. Tocmai de aceea, am efectuat stagii de practică în cadrul unor birouri și societăți de avocatură. Pe lângă faptul că m-au ajutat să ma familiarizez cu profesia de avocat, stagiile de practică au fost o experiență foarte utilă și pentru că mi-au oferit șansa de a pune în aplicare cunoștințele de drept dobândite în timpul facultății. Pe de altă parte, am constatat faptul că nu mă identificam cu profesia de avocat. Îmi doream ca viitoarea profesie să îmi permită să am o perspectivă echidistantă asupra situației juridice, să analizez problema de drept din toate punctele de vedere și ulterior să identific soluția legală, fără a fi limitată de interesul uneia dintre părți.

Ce latură a dreptului te pasionează?

Dreptul penal. Cred că este greu să fii absolvent al Facultății de Drept din cadrul UBB și să nu îndrăgești (și) dreptul penal. 😊

Pe cine admiri din domeniul juridic?

Cristiana Petre: Sunt foarte mulți profesioniști ai dreptului pe care îi apreciez. Deși ezit în a-mi căuta anumite modele în viață, la interviu am fost întrebată cine este modelul meu profesional. I-am amintit pe doi dintre profesorii mei pe care îi admir foarte mult și pe care îi consider un exemplu de profesionalism și dedicare – doamna Diana Ionescu și domnul Daniel Nițu. 

Cum crezi că trebuie să fie un magistrat în sala de judecată și în afara ei?

Eu nu aș face o distincție între ceea ce este magistratul în sala de judecată și ceea ce este în afara ei. Cred că în general magistratul trebuie să dea dovadă de echilibru, integritate, respect față de cei din jur, decență, Aceste calități ar trebui să se manifeste în toate aspectele vieții sale.

Ai un motto după care te ghidezi sau o filosofie de viață?

Cristiana Petre: Nu am un motto în viață. Îmi vin însă în minte cuvintele lui Evgheni Vodolazkin care, întrebat fiind care este sensul vieții, a răspuns în felul următor: „Văd sensul vieții într-o continuă perfecționare, în creșterea cantității de bine în mine și în jurul meu”. Poate părea prozaic, dar astfel aș rezuma și crezul meu de viață. Cred că profesia de magistrat îmi va permite să contribui, într-o manieră semnificativă, la binele comunității din care fac parte.

Clujust: Ce hobby-uri ai?

Cristiana Petre: În timpul liber, obișnuiesc să citesc beletristică, să merg în drumeții montane, să fotografiez natura și să vizionez filme.

Cum o caracterizează profesorii pe care îi admiră de la Drept UBB Cluj

Lector dr. Diana Ionescu: ”A termina procedura de admitere la INM pe primul loc este, fără îndoială, o reușită importantă. Gândurile mele bune se îndreaptă însă către Cristiana nu pentru această reușită în primul rând. Dincolo de acest prim loc într-un clasament, admirația mea pentru ea își găsește argumentele în faptul că Cristiana este un om care iubește cărțile și care iubește să citească. Nu doar drept. Ci și (sau mai ales) literatură, istorie, filozofie. Cred, așadar, că Cristiana va fi un bun judecător. Nu pentru că a obținut primul loc la admiterea la INM, ci pentru că este un profesionist al dreptului care va încerca să înțeleagă lumea în care este chemat să aducă dreptate.

Pentru mine, Cristiana este speranța unei lumi mai bune, inclusiv în ceea ce privește rolul pe care puterea judecătorească îl are în societatea noastră. E foarte important să putem privi spre viitor cu speranță. Acest lucru ne dă putere să continuăm munca în profesiile noastre, mai ales în ceea ce privește educația în drept. Mă bucur mult, așadar, pentru Cristiana și pentru toți ceilalți absolvenți ai facultății noastre care și-au găsit calea potrivită în viață. Îmi vin în minte și alte nume, Cristina, Patricia, Alexandra, Darius, precum și mulți alții la care mă gândesc cu drag. Tuturor le doresc să le fie bine și să simtă împlinire și împăcare sufletească în profesiile pe care și le-au ales.”

Conferențiar dr. Daniel Nițu: ”Cristiana Petre e dovada pentru colegii ei mai tineri că în viață poți să reușești și pe forțele proprii. Trebuie doar multă muncă, răbdare și, fără falsă modestie, să te ducă mintea.

A intrat prima la facultate (e olimpică națională sau internațională), a fost un student de nota 10 și la nivel licență și la nivel master. Așa că succesul ei nu miră pe nimeni, încă o dată, e o dovadă că (unele) lucruri (mai) funcționează corect în țara asta!

Dincolo de inteligență și pregătire, a fost mereu modestă și echilibrată, sper să își păstreze aceste din urmă calități mai ales și odată ce va începe să profeseze.

Sistemul are nevoie de oameni ca aceștia, le urez felicitări și baftă! Sunt mulți absolvenți de la UBB admiși anul acesta, prilej de mândrie pentru noi!”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns