Judecător de la Tribunalul București, retrogradat profesional și mutat la Judecătoria Cornetu

Un judecător de la Tribunalul București a fost sancționat cu retrogradarea profesională pentru nerespectarea deciziilor administrative al conducerii instanței și exercitarea funcției cu gravă neglijență.

Hotărârea Secției pentru judecători în materie disciplinară din CSM:

”Cu majoritate,

Respinge excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru lipsa sesizării în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit. m) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, ca neîntemeiată.

Cu majoritate,

Respinge excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru încălcarea dreptului la apărare al pârâtului judecător Stegaru Mitu în cadrul etapei cercetării disciplinare la Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Cu majoritate,

Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Stegaru Mitu – judecător în cadrul Tribunalului București.

În baza art.100 lit.d1) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Stegaru Mitu – judecător în cadrul Tribunalului București sancţiunea disciplinară constând în „retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie” și continuarea activității în cadrul Judecătoriei Cornetu pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit. m) și t) teza a II a din acelaşi act normativ.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

Prevederile încălcate:

m) nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Judecătorii din secția CSM nu au fost toți de acord cu sancțiunea dispusă:

”Cu opinie separată în sensul admiterii excepției nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru lipsa sesizării în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzute de art. 99 lit.m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Cu opinie separată în sensul calificării motivului de nulitate absolută privind încălcarea dreptului la apărare în cadrul etapei cercetării disciplinare la Inspecția Judiciară, ca fiind o apărare de fond.

Cu opinie separată în sensul admiterii în parte a acțiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Stegaru Mitu – judecător în cadrul Tribunalului București doar pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.t) teza a II a din Legea nr. nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată și aplicării pârâtului a sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. b) din același act normativ constând în „diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 2 luni”, precum și în sensul anulării acțiunii disciplinare pentru abaterea disciplinară prevăzute de art. 99 lit.m) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Cu opinie separată în sensul respingerii acţiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Stegaru Mitu – judecător în cadrul Tribunalului București pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit. m) și t) teza a II a din Legea nr. nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, ca neîntemeiată.”, se arată pe ordinea de zi soluționată.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns