ÎCCJ a admis recursul în interesul legii (RIL) formulat de Curtea de Apel Cluj privind suspendarea facultativă a cauzelor civile până la pronunțarea unei hotărâri CJUE.
𝐃𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐚 𝐧𝐫. 𝟐: ”𝐴𝑑𝑚𝑖𝑡𝑒 recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul suspendării facultative, dispuse de instanță în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă până la pronunțarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a unei hotărâri preliminare, ca urmare a solicitării unei alte instanțe naționale sau a unei instanțe dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu intervine perimarea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în ipoteza în care partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol în termen de 6 luni de la data pronunțării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, instanța de judecată fiind obligată să dispună din oficiu reluarea judecării procesului.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

