Achitați la recurs în casație de contrabandă cu miez de nucă după condamnări de 5 ani la CA Cluj

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 304/09.12.2020 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-au dispus următoarele:

I. În temeiul art. 238 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de abuz de încredere.

În temeiul art. 245 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune privind asigurările.

În temeiul art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia de administrator a unei persoane juridice, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a constatat că infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat în prezenta cauză sunt săvârşite în concurs real cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, pronunţată în dosarul x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 1345/A/2017 a Curţii de Apel Cluj, la data de 24.10.2017.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei în cele 2 pedepse componente de: 1 an închisoare şi 1 an închisoare şi a fost înlăturat sporul de 4 luni închisoare aplicat.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 40, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare, 1 an şi 3 luni închisoare şi 5 ani închisoare aplicate inculpatului A. în prezenta cauză cu pedepsele de 1 an închisoare şi 1 an închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, a fost stabilită pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an şi 5 luni închisoare (ce reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse), iar în final, s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 5 luni închisoare cu executare în regim de detenţie.

II. În temeiul art. 238 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul B. , nr. 186, judeţul Sălaj, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de abuz de încredere.

În temeiul art. 245 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune privind asigurările.

În temeiul art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare, 1 an şi 3 luni închisoare şi 5 ani închisoare aplicate inculpatului B. în prezenta cauză, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 9 luni închisoare (ce reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse), iar în final s-a stabilit în sarcina inculpatului B. pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani şi 9 (nouă) luni închisoare cu executare în regim de detenţie.

III. În baza art. 19 C. proc. pen.. raportat la art. 23 şi art. 397 C. proc. pen.. coroborat cu art. 1349 şi art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă C. S.A. şi s-au admis în totalitate acţiunile civile formulate în cauză de părţile civile S.C. “D.” S.A şi E. S.A.

Au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., în solidar, la plata următoarelor sume: 540 RON către partea civilă C. S.A., cu titlu de despăgubiri materiale; 187.204 RON către partea civilă E. S.A. cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând suma achitată cu titlu de datorie vamală, respectiv taxe vamale şi T.V.A.; 109.032 euro către partea civilă S.C. “D.” S.A cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea mărfii însuşite de către inculpaţi.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat fiecare inculpat în parte la plata către stat a sumei de câte 1400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul emis în data de 03.05.2019, în dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere, înşelăciune privind asigurările şi contrabandă, fapte prev. de art. 238 alin. (1) C. pen., art. 245 alin. (1) C. pen., art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Potrivit rechizitoriului, în esenţă, s-a reţinut că inculpaţii A. şi B., în perioada 30.11.2014-07.01.2015, au înstrăinat pe nedrept marfa în valoare de 109.032 euro aparţinând persoanei vătămate S.C. “D.” S.A, ce le fusese încredinţată în data de 29.11.2014 pentru a o transporta în Franţa, marfă aflată în tranzit vamal conform declaraţiei de tranzit vamal cu seria x /30.11.2014, cauzând astfel un prejudiciu persoanei vătămate S.C. E. S.A., care în calitate de principal obligat a plătit taxele vamale, T.V.A., precum şi dobânzi şi penalităţi, în cuantum total de 187.204 RON; de asemenea marfa fiind asigurată cu poliţa de asigurare nr. x/02.12.2014, emisă de persoana vătămată S.C. C. S.A., după care, inculpaţii au deschis un dosar de daună cu scopul de a obţine pentru ei suma asigurată.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpaţi, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluţionată pe baza probelor administrate în cursul urmării penale.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În fapt, persoana vătămată S.C. “D.” S.A. este o societatea comercială cu sediul în Chişinău, Republica Moldova, care desfăşoară activităţi de comerţ cu diferiţi parteneri din Uniunea Europeană, astfel că mărfurile livrate din Moldova sunt supuse regimurilor vamale în momentul în care intră pe teritoriul Uniunii Europene.

În data de 26.11.2014, persoana vătămată a lansat o comandă de transport către S.C. F. S.R.L., administrată de martorul G., pentru livrarea a 20 de tone de miez de nucă din localitatea Petricani (Republica Moldova) în Franţa. Încărcarea trebuia să se facă pe 29.11.2014, iar descărcarea mărfii în perioada 4-5.12.2014 .

Martorul G. a intrat în legătură cu inculpatul A., administrator al S.C. H. S.R.L., care s-a oferit să efectueze transportul, încheindu-se astfel contractul de expediere-transportare a mărfurilor nr. 311 din 26.11.2014, între S.C. F. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L. .

În data de 29.11.2014, inculpatul B., care era angajat al S.C. H. S.R.L. în calitate de conducător auto, s-a deplasat la Chişinău, cu ansamblul rutier format din capul tractor marca x, având numărul de înmatriculare x şi semiremorca frigorifică marca x, având numărul de înmatriculare x . A ieşit din România spre Moldova la ora 09:50, ansamblul rutier având greutatea de 15 tone la cântarul situat în punctul vamal Albiţa, conform datelor înregistrate de C.N.A.I.R. . În data de 29.11.2014, a fost încărcată cantitatea de 20 de tone de miez de nucă, ambalată în 1848 de cutii, aşezate pe 33 de paleţi. Valoarea încărcăturii era de 109.032 euro, conform facturii nr. x din 27.11.2014 emisă de persoana vătămată S.C. D. S.A., şi trebuia transportată în Franţa, localitatea Bagnolet, la societatea “Jarden Jus de Fruit” . Cu această ocazie s-a întocmit şi scrisoarea de transport internaţional (CMR) cu aceste menţiuni .

Inculpatul B. a apelat la serviciile persoanei vătămate S.C. E. S.A., pentru a îndeplini toate formalităţile vamale în legătură cu acest transport. Acest fapt rezultă din comanda şi împuternicirea semnate şi ştampilate de inculpat în data de 29.11.2014, în localitatea Albiţa, dar şi din Declaraţia de angajament semnate cu aceeaşi ocazie, prin care inculpatul se obliga să prezinte bunurile transportate în stare intactă şi fără modificări, în termenul prevăzut, la biroul vamal de destinaţie . Conform instrucţiunilor aferente, orice eveniment care împiedică efectuarea normală a transportului şi prezentarea mărfurilor către autorităţile vamale trebuia anunţat expeditorului principal.

Ansamblul rutier condus de inculpatul B. a intrat în România pe la punctul de trecere a frontierei Albiţa. La cântărirea efectuată în momentul intrării în România, în data de 29.11.2014, ora 23:22, a rezultat că ansamblul rutier x avea masa totală de 37,56 tone, conform adresei nr. x/01.07.2015 emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. . Rezultă astfel că masa totală a încărcăturii era mai mare decât 20 de tone, cu cât figura în documente (37,56-15 = 22,56 tone).

Marfa a fost declarată la vamă, fiind întocmit certificatul seria x . S-a deschis astfel operaţiunea de tranzit vamal, fiind întocmită declaraţia de tranzit vamal cu seria x din 30.11.2014. Conform acesteia, ansamblul format din capul tractor/semiremorca având numerele de înmatriculare x a intrat în România în data de 30.11.2014, fiind stabilită destinaţia, respectiv Biroul Vamal din Strasbourg, Franţa, iar data limită pentru prezentarea mărfii şi încheierea operaţiunii vamale, 08.12.2014 . Şi această declaraţie vamală a confirmat că persoana vătămată S.C. E. S.A. a fost stabilită ca principal obligat, iar potrivit art. 114-115 din Legea nr. 86/2006, obligaţiile acestuia se consideră îndeplinite doar când mărfurile plasate sub acest regim vamal sunt prezentate biroului vamal de destinaţie. Tot în acest moment, potrivit art. 223 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 s-a născut datoria vamală pentru acest transport.

În data de 02.12.2014, reprezentanţii S.C. H. S.R.L. au încheiat prin I. S.R.L. poliţa de asigurare nr. x/02.12.2014 cu asiguratorul C. S.A., pentru mărfurile transportate cu semiremorca x, în limita sumei de 150.000 de euro, achitând prima de asigurare scadentă în aceeaşi zi .

Camionul condus de inculpatul B. a ajuns la Zalău în data de 30.11.2014. Acesta a achiziţionat o rovinietă pentru capul tractor x în data de 30.11.2014, ora 20:24, de la Staţia J. din Zalău . Ansamblul rutier a pornit mai departe din Zalău doar în data de 03.12.2014. Astfel, în data de 03.12.2014, la ora 00:56 a fost achiziţionată următoarea rovinietă din localitatea Episcopia Bihor, în apropiere de graniţa cu Ungaria .

În data de 03.12.2014, la ora 01:29, camionul condus de inculpat a părăsit România, intrând în Ungaria pe la punctul de trecere al frontierei de la Artand. Fiind cântărit, a rezultat că vehiculul avea o greutate totală de 32.440 kg .

Având în vedere că pe data de 29.11.2014, autotrenul a intrat în ţară având o greutate de 37.560 kg, rezultă că în intervalul 30.11-03.12.2014, pe teritoriul României, inculpaţii au dispus fără drept de cantitatea de aproximativ 5000 kg de miez de nucă, marfă care le-a fost încredinţată pentru a o transporta şi în acel moment se afla în regim de tranzit vamal. Faptul că marfa a fost vândută de cei doi inculpaţi rezultă şi din interceptarea convorbirilor telefonice efectuate de martorul K., care în data de 09.12.2014 a fost contactat de martorul L., care i-a relatat că inculpatul A. are de vânzare nucă, dar şi că astfel de marfă a şi vândut, făcând referire la perioada 3-4.12.2014, deoarece a avut nevoie urgent de bani .

Inculpatul B. a condus ansamblul rutier spre Italia. În seara zilei de 04.12.2018, în jurul orei 22:30, pe raza localităţii Bassette (Ravenna), într-un sens giratoriu aflat sub un pod, din cauza vitezei inculpatul a ieşit cu capul tractor de pe carosabil.

Au fost anunţate organele de poliţie care s-au deplasat la faţa locului şi au constatat producerea accidentului. Din procesul-verbal de audiere în camera de consiliu a martorului M., care în calitate de agent de poliţie a constatat accidentul, a rezultat că autotrenul era pur şi simplu ieşit de pe carosabil, nu era răsturnat, semiremorca nu avea avarii, decât nişte zgârieturi, şi acelea produse când şoferul a încercat să repună camionul pe drum, dar a lovit cu partea anterioară grilajul podului. A precizat şi că cei doi şoferi au spus că camionul era încărcat, dar că marfa nu a căzut pe jos, nu a existat niciun fel de pierdere de marfă, nici parţială, nici totală, neexistând daune care să prejudicieze transportul în sine . Acelaşi martor, văzând fotografiile depuse la dosar de inculpatul A., reprezentând o semiremorcă avariată (poze care au fost trimise odată cu comisia rogatorie internaţională autorităţilor italiene), a afirmat că în mod sigur acestea nu reprezintă semiremorca care a fost implicată în accident, deoarece aceea avea doar nişte zgârieturi şi lovituri, în timp ce aceasta este aproape demolată .

S-a reţinut că declaraţia martorului este concordantă cu cele consemnate în Ghidul pentru recuperarea accidentului, în care daunele produse vehiculului sunt indicate doar în partea dreaptă-faţă a capului tractor .

În declaraţia martorului N., responsabil al biroului de accidente, s-a mai precizat că dacă, chiar şi în faza de recuperare a camionului. s-ar fi produs răsturnarea vehiculului sau alte daune, el ar fi fost informat şi s-ar fi completat un alt raport scris .

Ulterior, a fost solicitată societatea O. pentru a ajuta la repunerea pe carosabil a autotrenului.

Aspectele relatate de agenţii de poliţie şi consemnate în actele întocmite sunt confirmate şi prin declaraţiile lucrătorilor care au efectuat această operaţiune. Astfel, martorul P. a confirmat că camionul era parţial în afara drumului, în imposibilitatea de a-şi relua independent mersul pe stradă, dar acesta nu era răsturnat, iar semiremorca a suferit avarii la partea posterioară dreaptă şi la plafon. Acelaşi martor a declarat că nu cunoştea ce marfă era în camion, dar ca şi martorul N., a indicat că în pozele ce i-au fost prezentate, în mod cert nu este semiremorca implicată în accident, deoarece în fotografii daunele sunt mai mari decât cele văzute de el la semiremorca recuperată .

Camionul a fost depozitat la societatea Q. până în data de 09.12.204, când a fost ridicat de către inculpatul B., aspect care rezultă din declaraţia aceluiaşi martor P., dar şi din factura emisă de O. către S.C. H. S.R.L. .

Şi martorul R., angajat al S.C. O., a confirmat că semiremorca avea o tăietură pe partea laterală dreapta, de la mijloc spre spate, dar uşile erau intacte, camionul era încărcat – ceea ce se vedea după aspectul pneurilor – dar şi că, în mod cert, în pozele ce i-au fost prezentate nu este semiremorca recuperată din accident .

Cu toate acestea, în data de 06.12.2014, inculpatul A. l-a anunţat pe martorul G. că camionul a fost implicat într-un accident pe teritoriul Italiei, în urma căruia marfa a fost distrusă complet. Martorul G. a dorit să vorbească cu conducătorul auto care a efectuat cursa, primind de la inculpatul A. numărul de telefon al inculpatului B.. Martorul G. l-a contactat telefonic pe acesta din urmă, care i-a comunicat că, în urma accidentului, toată marfa a căzut în apă, iar el a fost dus la spital. Aceste aspecte rezultă din declaraţia martorului G. .

Instanţa de fond a reţinut că este evidentă nesinceritatea inculpatului B., deoarece din actele de constatare întocmite de organele de poliţie rezultă că nu au fost raportate persoane rănite, doar daune materiale .

În ziua următoare accidentului, inculpatul A. s-a deplasat în Italia, iar în data de 09.12.2014 cei doi inculpaţi au ridicat autotrenul avariat şi încărcat şi au pornit spre România. Acest aspect rezultă din factura eliberată de S.C. O. către S.C. H. S.R.L., confirmată de declaraţia martorului P., dar şi cu a inculpatului B. .

Tot în aceeaşi zi, martorul L., care a aflat de la inculpatul A. că ar avea miez de nucă de vânzare, l-a contactat pe martorul K., relatându-i acest aspect .

În data de 12.12.2014, la ora 15:19, deci după ce camionul cu nucă a ajuns înapoi în ţară, martorul K. l-a contactat pe inculpatul A., a arătat că este prieten cu martorul L. şi se interesează de marfă, inculpatul relatând că are de vânzare cam 15 tone şi jumătate. Cantitatea de 15 tone oferită spre vânzare de inculpatul A. arată că acesta cunoştea exact faptul că din încărcătura iniţială de 20 de tone a fost vândută cantitatea de aproximativ 5 tone. Inculpatul A. a mai spus că are un băiat din Şimleu – referindu-se la inculpatul B. – pe care îl trimite cu o cutie de marfă, ca martorul să poată vedea cum arată .

În aceeaşi zi, la orele 15:29, respectiv 16:21, inculpatul B. l-a sunat pe martorul K., cei doi înţelegându-se să se întâlnească pentru ca martorul să vadă marfa . Atât martorul K., cât şi inculpatul B. au confirmat că s-au întâlnit în autogara din Şimleu-Silvaniei, unde inculpatul i-a prezentat martorului o mostră din marfă, o cutie de nucă pentru a i-o prezenta martorului, aspect confirmat nu doar de martor, dar rezultat şi din interceptările telefonice.

Astfel, la ora 16:57, deci la scurt timp după ce B. s-a întâlnit cu martorul K., acesta din urmă a avut din nou o convorbire cu inculpatul A., i-a confirmat că a văzut “mâncarea” şi a negociat cu privire la preţul de vânzare al mărfii. . O altă convorbire a avut loc şi la ora 17:45 între cei doi, martorul confirmând încă o dată că inculpatul B. este cu el, iar întrucât nu se înţelege cu A. la preţ, acesta i-a spus să dea înapoi cutia inculpatului B., că va vinde nuca în altă parte .

Într-o convorbire ulterioară, la ora 18:47, inculpatul A. a arătat că are cantitatea de 15.850 kg de miez de nucă, ceea ce din nou demonstrează că acesta cunoştea exact că aproximativ 5 tone din cantitatea iniţială a fost vândută .

În final, tot în data de 12.12.2014, la ora 19:40, inculpatul B., la rândul lui, a vorbit cu martorul K., pe care întâmplător îl cunoştea anterior, cei doi înţelegându-se cu privire la vânzarea cantităţii de nucă . Marfa a fost dusă de inculpatul B. până în localitatea Huseni, comuna Crasna, unde a vândut-o martorului S., pentru suma de 220.000 RON.

Acest aspect a rezultat atât din declaraţiile martorului S., dar şi din cele ale inculpaţilor B. şi A. . Banii au fot împărţiţi între cei doi inculpaţi, A. afirmând că i-a dat lui B. suma de aproximativ 10.000 de euro, acesta din urmă recunoscând că a primit doar 10.000 de RON .

În data de 07.01.2015, inculpatul A. a avizat societatea de asigurare C. S.A. cu privire la faptul că ansamblul auto format din capul tractor cu nr. x şi semiremorca cu nr. x, condus de inculpatul B., a avut un accident rutier în Italia şi că marfa transportată şi care era asigurată la C. s-a pierdut integral . Acest aspect a rezultat şi din declaraţia martorului T., care era inspector de daune la S.C. C. S.A., dar şi a martorului U., inspector antifraudă la aceeaşi societate .

În baza declaraţiei inculpatului A. s-a deschis dosarul de daună cu nr. x, care a fost trimis pentru a fi instrumentat la sediul central al societăţii de asigurări. Inculpatul A. a dat o declaraţie olografă în care a precizat că a vorbit telefonic cu şeful echipei care a repus camionul pe drum (acesta ar fi martorul P.) şi care i-a spus că ar trebui chemată şi o firmă de curăţenie pentru marfa de pe jos, dar că el a refuzat acest la lucru, nedorind să achite acest serviciu . Instanţade fond a reţinut că este evidentă contradicţia dintre cele declarate de inculpatul A. şi martorii audiaţi prin comisia rogatorie.

Pentru dosarul de daună a fost necesară şi o declaraţie olografă a şoferului care a condus vehiculul. Astfel, martorul a confirmat că inculpatul B. a dat o declaraţie, prin care a susţinut faptul că, în urma accidentului, camionul s-a răsturnat, iar marfa s-a deteriorat. Declaraţia dată de inculpatul B. este depusă la dosarul de daună .

Tot la solicitarea societăţii de asigurări, inculpatul A. a depus o serie de fotografii, în care afirma că este surprinsă semiremorca cu nr. x, în starea în care s-a aflat după accident .

Din declaraţiile date de cei doi inculpaţi în faza de urmărire penală a rezultat că ei s-au înţeles cu privire la ce să declare la firma de asigurări şi că au dorit să îi inducă în eroare pentru a obţine asigurarea pentru marfa transportată, în acest scop declarând că toată marfa a fost deteriorată, recunoscând ulterior că semiremorca cu care a fost transportată nuca nu era în starea în care rezulta din pozele depuse la asigurări, însă ambii inculpaţi au negat că ar avea vreo implicare în distrugerea camionului după ce marfa a fost descărcată.

Autorităţile vamale au constatat că operaţiunea de tranzit vamal efectuată în baza Declaraţiei vamale de tranzit cu nr. x/30.11.2014 nu a fost încheiată, conform art. 114 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, astfel că au emis decizia pentru regularizarea situaţiei nr. x din 06.10.2016, în baza căreia s-a stabilit în sarcina persoanei vătămate S.C. E. S.A., în calitate de principal obligat, să plătească taxe vamale în cuantum de 24.559 RON, T.V.A. în valoare de 121.466 RON, precum şi dobânzi şi penalităţi, în cuantum total de 187.204 RON .

În drept, s-a stabilit că:

1. Fapta inculpaţilor A. şi B. care, în perioada 30.11.2014-07.01.2015, au înstrăinat pe nedrept marfa în valoare de 109.032 euro aparţinând persoanei vătămate S.C. “D.” S.A., ce le fusese încredinţată în data de 29.11.2014 pentru a o transporta în Franţa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, prev. de art. 238 alin. (1) C. pen.

2. Fapta inculpaţilor A. şi B. care, în perioada 30.11.2014-07.01.2015, au înstrăinat marfa în valoare de 109.032 euro, asigurată cu poliţa de asigurare nr. x/02.12.2014, emisă de persoana vătămată S.C. C. S.A., după care au deschis un dosar de daună cu scopul de a obţine pentru ei suma asigurată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune privind asigurările, prev. de art. 245 alin. (1) C. pen.

3. Fapta inculpaţilor A. şi B. care, în perioada 30.11.2014-07.01.2015, au înstrăinat marfa în valoare de 109.032 euro aflată în tranzit vamal, conform declaraţiei de tranzit vamal nr. x din 30.11.2014, cauzând astfel un prejudiciu persoanei vătămate S.C. E. S.A., care în calitate de principal obligat a plătit taxele vamale, T.V.A., precum şi dobânzi şi penalităţi, în cuantum total de 187.204 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006. Agravanta prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 s-a reţinut deoarece infracţiunea a fost săvârşită de cei doi inculpaţi împreună.

Cele trei infracţiuni au fost săvârşite în concurs real, prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen.

Instanţa de fond a reţinut că rezultă din probe, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpaţii A. şi B., în perioada 30.11.2014-07.01.2015, au înstrăinat pe nedrept marfa în valoare de 109.032 euro aparţinând persoanei vătămate S.C. “D.” S.A., ce le fusese încredinţată în data de 29.11.2014 pentru a o transporta în Franţa, având în vedere că inculpatul A. a administrat o societate comercială, care a avut obiectul de activitate transportul rutier de mărfuri, iar inculpatul B. era angajat al S.C. H. S.R.L., în calitate de conducător auto, iar peste contextul contractual s-a suprapus voinţa exclusivă a inculpaţilor exprimată prin activitatea de însuşire a bunurilor preluate cu scopul transportării, iar această conduită este o faptă tipică de abuz de încredere, prev. de art. 238 C. pen., săvârşită cu intenţie directă premeditată raportat la circumstanţele faptelor în scopul însuşirii pe nedrept, concretizată în dispunerea de această marfă prin vânzarea ei şi obţinerea de foloase materiale.

Potrivit art. 245 alin. (1) C. pen. distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Obiectul juridic principal al acestei infracţiuni constă în relaţiile sociale cu caracter patrimonial, relaţii care trebuie să se bazeze pe încredere şi bună credinţă.

Elementul material al laturii obiective a constat în fapta inculpaţilor A. şi B. care, în perioada 30.11.2014-07.01.2015, au înstrăinat marfa în valoare de 109.032 euro, asigurată cu poliţa de asigurare nr. x/02.12.2014, emisă de persoana vătămată S.C. C. S.A., după care au deschis un dosar de daună cu scopul de a obţine pentru ei suma asigurată,

Urmarea imediată a infracţiunii de înşelăciune privind asigurările a constat în producerea unei stări de pericol pentru patrimoniul societăţii de asigurare care s-ar fi concretizat într-un rezultat dacă scopul de a obţine suma asigurată s-ar fi realizat, dar şi în paguba materială produsă persoanei vătămate S.C. C. S.A., constând în cheltuielile efectuate de societatea de asigurare pentru efectuarea unei anchete privind realizarea riscului asigurat şi invocat de inculpaţi. Elementul subiectiv în cazul acestei infracţiuni constă în intenţie directă, urmarea păguboasă fiind urmărită în vederea realizării unui folos material injust (intenţie calificată prin scop). Nu interesează, pentru realizarea infracţiunii, mobilul de care este animat inculpatul.

Având în vedere argumentele de mai sus, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepsele principale, complementare şi accesorii, menţionate în dispozitivul hotărârii, cu modalitatea de executare în regimd de detenţie, urmare a efectuării operaţiunilor de cazier judiciar.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reţinut că persoana vătămată S.C. “D.” S.A, prin adresa nr. x/20.10.2015, a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 109.032 euro, reprezentând contravaloarea mărfii însuşite de către inculpaţi .

Persoana vătămată S.C. E. S.A., prin adresa nr. x/29.09.2016 a declarat că se constituie parte civilă pentru daunele suferite, constând în faptul că a fost obligată să achite datoria vamală aferentă mărfurilor transportate de inculpaţi, fără a preciza însă care a fost această sumă . Ulterior, prin adresa nr. x/24.04.2017, a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 187.204 RON, reprezentând suma achitată cu titlu de datorie vamală, respectiv taxe vamale şi T.V.A. .

În baza art. 19 C. proc. pen.. raportat la art. 23 şi art. 397 C. proc. pen.. coroborat cu art. 1349 şi art. 1357 C. civ., instanţa a admis, în parte, acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă C. S.A. şi a admis în totalitate acţiunile civile formulate în cauză de părţile civile S.C. “D.” S.A şi E. S.A.

Au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., în solidar, la plata următoarelor sume:

– 540 RON către partea civilă C. S.A., cu titlu de despăgubiri materiale – doar aceste pretenţii fiind probate cu înscrisurile depuse la dosar, celelalte pretenţii materiale solicitate cu titlu de cheltuieli pentru ancheta efectuată la cererea acestei părţi civile nu rezultă din înscrisurile de la dosar;

– 187.204 RON către partea civilă E. S.A., cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând suma achitată cu titlu de datorie vamală, respectiv taxe vamale şi T.V.A. conform înscrisurilor de la filele x şi răspunsului comunicat de Biroul Vamal de Frontieră Albiţa, care a confirmat achitarea acestei sume de către această parte civilă – filele x;

– 109.032 euro către partea civilă S.C. “D.” S.A., cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea mărfii însuşite de către inculpaţi, prejudiciu care rezultă din probatoriul cu înscrisuri administrat şi nerecuperat de către această parte civilă .

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpaţii A. şi B., precum şi partea civilă C. S.A.

Verificând hotărârea apelată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate şi a reglementărilor în materie, în virtutea dispozoziţiilor art. 420 alin. (8) şi art. 417 alin. (2) C. proc. pen.., instanţa de apel a constatat nefondate apelurile formulate în cauză.

I. În primul rând, instanţa de apel a constatat că ambii inculpaţi apelanţi au solicitat ca judecata să aibă loc în condiţiile prev. de art. 374 alin. (4) C. proc. pen.. (declaraţii inculpaţi – filele x instanţă), iar instanţa de fond a admis cererea lor în acest sens şi a procedat la judecarea cauzei în condiţiile art. 375 C. proc. pen.., cu reţinerea incidenţei dispozoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Aşadar, ambii inculpaţi au recunoscut, în materialitatea lor, faptele pentru care au fost trimişi în judecată, aşa cum au fost reţinute şi descrise în actul de sesizare a instanţei, apărările invocate în apel vizând doar aspecte procedurale sau de încadrare juridică ori de interpretate a unor texte legale aplicabile în speţă.

Aşa fiind, instanţa de apel nu a reluat întreaga motivarea a instanţei de fond, cu care a fost întrutotul de acord, atât sub aspectele factuale reţinute, cât şi în privinţa circumscrierii acestora la anumite texte legale de incriminare, ci a arătat, punctual, considerentele pentru care criticile apelanţilor sunt apreciate ca fiind neîntemeiate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, ambii inculpaţi au apreciat că aceasta nu este prevăzută de legea penală şi, ca atare, se impune achitarea lor, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Cu referire la infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că, în perioada 30.11.2014-07.01.2015, au înstrăinat pe nedrept marfă în valoare de 109.032 euro aflată în tranzit vamal, conform declaraţiei de tranzit vamal nr. x/30.11.2014, cauzând astfel un prejudiciu persoanei vătămate S.C. E. S.A., care în calitate de principal obligat a plătit taxele vamale, T.V.A., precum şi dobânzi şi penalităţi, în cuantum total de 187.204 RON.

Astfel, s-a invocat, de către inculpaţi, că:

a) lipseşte situaţia premisă, respectiv, “mărfurile aflate în tranzit vamal”, pe de o parte pentru că dispoziţiile art. 113 – 117 din Legea nr. 86/2006, referitoare la tranzitul vamal – în vigoare la data comiterii faptelor – sunt abrogate în prezent (au fost abrogate prin O.U.G. nr. 96/2020), iar, pe de altă parte, pentru că inculpaţii şi-au însuşit, iniţial, acele bunuri aflate în tranzit vamal, astfel că acestea au ieşit din circuitul fiscal şi, ulterior acestui moment, marfa a fost înstrăinată de către inculpaţi, deci, înstrăinarea nu mai priveşte bunuri care au ajuns în mod legal în posesia inculpaţilor, ci bunuri dobândite în mod fraudulos.

Instanţa de apel a observat că, într-adevăr, prin O.U.G. nr. 96/2020 au fost abrogate, printre altele, şi dispoziţiile din Codul vamal privind regimul de tranzit vamal, însă nu se poate susţine că dispoziţiile art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006 nu şi-ar mai găsi aplicabilitatea, pentru că textul ar fi lipsit de conţinut, câtă vreme această materie – a regimului de tranzit a mărfurilor unionale – este reglementată în Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 – Numit Codul vamal al Uniunii (art. 210-215, art. 226 şi următoarele), regulament care, ca orice regulament UE, conform art. 228 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, este obligatoriu şi direct aplicabil într-un stat membru.

Din cealaltă perspectivă invocată – aceea că mărfurile au fost înstrăinate după ce, în prealabil, au fost însuşite de inculpaţi, deci părăsiseră circuitul fiscal şi, nefiind de provenienţă licită, nu fac parte din categoria celor care trebuie suspuse regimului de tranzit vamal – de asemenea, instanţa de apel a constatat că nu poate fi primită această aserţiune.

Aceasta, deoarece, faptic, nu se identifică situaţia învederată de inculpatul B., în senul că a avut loc o însuşire efectivă a mărfii (mărfurile au intrat în posesia inculpaţilor în virtutea relaţiei contractuale cu persoana vătămată S.C. D. S.A., deci, în scopul transportului şi, nicidecum, nu au fost însuşite fraudulos de către inculpaţi, anterior înstrăinării).

Chiar aşa fiind, legea nu face distincţie în privinţa mărfurilor tranzitate care trebuie supuse unui anumit regim vamal, după cum sunt sau nu deţinute licit sau fraudulos, esenţial pentru existenţa infracţiunii fiind ca ele să fie în timpul tranzitului vamal şi să fie sustrase în această perioadă.

Mărfurile în discuţie erau în tranzit vamal, atât timp cât nu au fost prezentate biroului vamal de destinaţie conform legislaţiei vamale şi, deci, nu a avut loc o descărcare/încheiere a regimului de tranzit sub care erau plasate (art. 215, art. 233 din Regulament).

b) lipsa calităţii inculpaţilor de subiect activ al infracţiunii de contrabandă, motivat de faptul că titularul regimului de tranzit a fost S.C. E. S.A., entitate la care a apelat inculpatul B. pentru a îndeplini formalităţile vamale cu privire la transportul mărfii, astfel că această societate este cea care trebuia să răspundă atât de prezentarea mărfurilor intacte la biroul de destinaţie (Biroul Vamal din Strasbourg) în termenul prevăzut, cât şi de respectarea dispoziţiilor referitoare la regimul de tranzit. Inculpaţii, în calitate de reprezentanţi ai transportatorului, răspund doar pentru prezentarea mărfurilor, intacte, la biroul vamal de destinaţie.

Instanţa de apel a reţinut că nu poate fi primită nici această aserţiune a inculpaţilor pentru că, se pare, aceştia fac o confuzie între elementele constitutive ale infracţiunii şi responsabilităţile – sub aspect vamal – ale titularului regimului de tranzit vamal. Acestea sunt două chestiuni distincte – responsabilităţile titularului de tranzit, prevăzute şi reglementate de Codul vamal al Uniunii şi, respectiv, acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii – înstrăinarea mărfurilor aflate în tranzit vamal, pentru care legea nu cere o calitate specială a celui care o comite, oricine putând fi subiect activ al acestei infracţiuni, în virtutea textului legal în vigoare în prezent.

c) lipsa calităţii de subiect pasiv al infracţiunii de contrabandă a S.C. E. S.A. – pe motiv că prin infracţiunea de contrabandă sunt lezate interesele financiare ale statului, prejudiciat trebuind, deci, să fie bugetul consolidat al statului, nicidecum patrimoniul unei societăţi comerciale, cum este S.C. E. S.A.

Instanţa de apel a reţinut că, şi sub acest aspect, se face o confuzie de termeni/instituţii, pentru că nici nu s-a reţinut de acuzare că această societate este subiect pasiv al infracţiunii de contrabandă. Această societate – ca titular al regimului de tranzit vamal – a fost cea care a plătit taxele vamale aferente operaţiunii de transport a mărfii pe teritoriul Uniunii, operaţiune ce nu a fost închisă/descărcată, conform legislaţiei vamale.

Faptul că persoana care a plătit taxele vamale s-a întors împotriva inculpaţilor şi a solicitat obligarea acestora la contravaloarea sumei achitate cu acest titlu la bugetul statului este o chestiune ce ţine de latura civilă a cauzei (asupra căreia instanţa se va referi în continuare), însă nu are nicio legătură cu subzistenţa infracţiunii de contrabandă, al cărei subiect pasiv, este, într-adevăr, statul.

Într-adevăr, S.C. E. S.A. a achitat suma totală de 187.204 RON, cu titlu de taxe vamale, TVA, plus dobânzi şi penalităţi aferente la data de 11.02.2016 în baza Deciziei de Regularizarea Situaţiei nr. BVAB/4068/TZ/ZA/06.10.2016 întocmite de Biroul Vamal Albiţa.

Inculpaţii, la rândul lor, în calitate de reprezentanţi ai transportatorului, sunt, în acest context, de asemenea, responsabili pentru prezentarea mărfurilor intacte la biroul vamal de destinaţie în termenul prevăzut şi de a îndeplini măsurile de identificare luate de către autorităţile vamale – art. 233 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013.

Cum aceste taxe vamale au fost achitate de obligatul principal, cu titlu de prejudiciu creat la bugetul statului, doar pentru că operaţiunea de tranzit nu a fost încheiată corespunzător legislaţiei vamale, urmare directă a acţiunii frauduloase a inculpaţilor – de înstrăinare a mărfurilor – el are drept de regres împotriva inculpaţilor în temeiul art. 19 alin. (4), (5) C. proc. pen.. raportat la art. 1384 C. civ.

Aşa încât, în mod corect a soluţionat instanţa de fond şi acţiunea civilă exercitată, cu titlu de regres, de către S.C. E. S.A. împotriva inculpaţilor.

d) inculpaţii au invocat şi lipsa laturii subiective a infracţiunii (intitulată, eronat, o cerinţă esenţială a elementului material, ca şi condiţie de tipicitate), constând în aceea că fapta nu a avut ca scop eludarea unor taxe vamale, ci doar intrarea în posesia mărfurilor, pentru a le valorifica, deci obţinerea unui folos injust prin comiterea infracţiunii de abuz de încredere, prin prejudicierea S.C. D. S.A. Chişinău, nicidecum a bugetului consolidat al statului, prin comiterea infracţiunii de contrabandă.

Instanţa de apel a reţinut că este greşit şi acest raţionament, întrucât la infracţiunea de contrabandă dedusă judecăţii nu vorbim despre comiterea faptei cu intenţie directă, intenţie calificată prin scop, în sensul că trebuie comisă cu scopul prevăzut de lege, de a se sustrage de la plata taxelor vamale (ca în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, de ex.). Infracţiunea este una de pericol, nu neapărat (sau, nu întotdeauna), de rezultat, ea consumându-se prin simpla înstrăinare a mărfurilor aflate în tranzit vamal, fără a se cere ca fapta să fie comisă într-un anume scop ori ca să producă un prejudiciu.

Curtea a apreciat nefondate şi criticile formulate cu privire la infracţiunea de înşelăciune privind asigurările, precum şi cele referitoare la tardivitatea plângerii prealabile în cazul infracţiunii de abuz de încredere.

Pentru toate aceste considerente, prin decizia penală nr. 415/A din data de 22 martie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de către partea civilă S.C. C. S.A. şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 304 din 09.12.2020 a Judecătoriei Zalău.

Împotriva acestei deciziii penale au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B..

Prin încheierea din data de 29 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019, au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 415/A din data de 22 martie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Examinând cererile de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, instanţa a constatat că hotărârea recurată a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluţiile enumerate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen.. Deopotrivă, s-a constatat că cererile de recurs în casaţie au fost formulate în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. şi îndeplinesc condiţiile prevăzute art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.. Referitor la îndeplinirea condiţiei impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a constatat că recurenţii inculpaţi au invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Instanţa a reţinut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Recurentul inculpat A. a formulat critici cu privire la lipsa calităţii de subiect pasiv al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, arătând în acest sens că S.C. E. S.A. nu poate avea calitatea de subiect pasiv, o astfel de calitate putând-o avea numai statul, având în vedere că prin infracţiunea de contrabandă sunt lezate interesele financiare ale statului, prejudiciat trebuind să fie bugetul consolidat al statului, nicidecum patrimoniul unei societăţi comerciale. Indicarea unei alte persoane vătămate decât cea prevăzută în textul incriminator şi formularea acuzaţiei prin raportare la o altă persoană vătămată decât cea prevăzută de lege conduce la lipsa tipicităţii faptei şi la imposibilitatea instanţei de a modifica fapta de care a fost acuzat inculpatul.

Un alt aspect invocat de recurent este reprezentat de lipsa situaţiei premise – element de tipicitate al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006. În acest sens, s-a arătat că dispoziţiile art. 113-117 din Legea nr. 86/2006, referitoare la tranzitul vamal, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 96/2020, iar singurele prevederi referitoare la tranzitul vamal sunt cele cuprinse în titlul II, capitolul 1 din Regulamentul din 2006 de aplicarea a Codului vamal al României, art. 262 alin. (2) din acest Regulament prevăzând patru situaţii de tranzit vamal. Or, Regulamentul din 2006 (normă secundară) a fost emis în vederea aplicării Legii nr. 86/2006 (normă primară). Întrucât dispoziţiile din Legea nr. 86/2006 privitoare la tranzitul vamal au fost abrogate, nici normele secundare, din Regulament, nu mai rămân în vigoare, atâta timp cât sunt contrare normei abrogatoare, respectiv O.U.G. nr. 96/2020. Consecinţa abrogării normelor care reglementau tranzitul vamal constă în dispariţia situaţiei premise (condiţie de tipicitate) a infracţiunii de contrabandă, în forma prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, situaţie premisă care consta în existenţa unor mărfuri aflate în regim de tranzit vamal.

Recurentul inculpat a formulat critici şi cu privire la lipsa cerinţelor esenţiale ale elementului material al infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi lipsa calităţii de subiect activ.

Astfel, s-a susţinut că din economia textului art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006 rezultă că, pentru a fi tipică, fapta trebuie să constea în înstrăinarea unor mărfuri aflate într-o stare legală de tranzit vamal, or, în momentul înstrăinării, respectivele mărfuri erau deja scoase din tranzitul vamal de către inculpat, tranzit vamal care începuse prin preluarea mărfurilor în detenţia precară a inculpatului, prin efectul contractului cu S.C. D. S.A., deci, în scopul transportului, ajungând în posesia de rea credinţă a inculpatului, prin comiterea infracţiunii de abuz de încredere, acesta comportându-se ca proprietar al mărfurilor în momentul înstrăinării, astfel încât mărfurile, în momentul înstrăinării, nu se mai aflau în tranzit vamal.

Referitor la subiectul activ s-a susţinut că, în cazul infracţiunii de contrabandă, în forma prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, acesta este calificat, trebuind să aibă calitatea de titular de tranzit vamal, spre deosebire de celelalte infracţiuni de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 86/2006, respectiv spre deosebire de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în cazul cărora subiectul activ este unul general.

Recurentul inculpat B. a susţinut că “înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal” are ca premisă o activitate licită de înstrăinare şi nu se poate referi la bunuri care au ajuns în posesia inculpatului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni. Recurentul a arătat că şi-a însuşit acele bunuri aflate în tranzit vamal, astfel încât bunul se consideră ca fiind ieşit din circuit fiscal. Ulterior acestui moment, marfa a fost înstrăinată, însă în această ipoteză nu mai există situaţia premisă, respectiv ca “mărfurile să se afle în tranzit vamal”. Prin urmare, s-a apreciat că fapta de a înstrăina o marfa care nu mai este supusă normelor privitoare la tranzitul vamal, nu este prevăzută de legea penală.

Un alt argument se referă la lipsa situaţiei premise (mărfurile să se afle în tranzit vamal) din perspectiva faptului că prin O.U.G. nr. 96/2020 au fost abrogate dispoziţiile art. 113 – 117 din Legea nr. 86/2006 privind tranzitul vamal. S-a apreciat că nu se poate susţine că un act unional (Regulament) poate reglementa latura obiectivă a infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, întrucât nu are caracter de lege.

Mai mult, trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut în considerarea săvârşirii infracţiunii de contrabandă, constând în sustragerea unor bunuri aflate în tranzitul vamal, având ca situaţie premisă art. 113 – 117 din Legea nr. 86/2006. În actul de învestire al instanţei nu se regăseşte acuzaţia privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006 în modalitatea de sustragere a bunurilor aflate sub tranzit vamal, tranzit vamal reglementat prin Regulamentul UE 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 – numit Codul Vamal al Uniunii. Extinderea cadrului legal, cu impact asupra laturii obiective pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, echivalează cu o condamnare a inculpatului pentru o faptă pentru care nu a fost trimis în judecată.

Recurentul a susţinut şi faptul că subiectul pasiv principal al infracţiunii de contrabandă este statul şi nu obligatul principal, cel din urmă putând promova o acţiune civilă faţă de transportatorul vinovat, pentru recuperarea pagubei.

S-a solicitat să fie avută în vedere modalitatea greşită în care s-a reţinut calitatea de subiectiv pasiv la infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, admiţându-se acţiunea civilă formulată. În măsura în care se socoteşte că au fost încălcate dispoziţiile referitoare la obligaţiile fiscale pe care le are o persoană faţă de stat, doar acesta din urmă poate solicita repararea eventualului prejudiciu. Ar putea exista un subiect pasiv secundar, însă la infracţiunea de contrabandă singurul subiect pasiv este statul, nefiind susceptibilă de a prezenta un subiect pasiv secundar.

În considerarea aspectelor mai sus prezentate, instanţa a constatat că recursurile în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. sunt admisibile pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problemele de drept invocate referitor la infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006.

Astfel cum s-a menţionat anterior, analiza motivelor formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. se realizează strict în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de recurentul inculpat B., instanţa a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 441 alin. (1) C. proc. pen.., rezultă că suspendarea executării hotărârii recurate este o măsură de excepţie, care poate fi dispusă de instanţă, după admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi în timpul judecării acesteia, prin care se suspendă temporar punerea în executare a hotărârii împotriva căreia s-a exercitat recursul în casaţie, până la judecarea pe fond a căii de atac. La momentul analizării oportunităţii suspendării executării hotărârii recurate, instanţa, în raport de cadrul procesual al recursului în casaţie şi caracterul excepţional al unei astfel de măsuri, evaluează dacă argumentele prezentate în susţinerea cererii de suspendare relevă necesitatea unei astfel de măsuri pentru preîntâmpinarea potenţialelor efecte negative, uneori ireparabile, cauzate de continuarea executării unei hotărâri criticate ca fiind nelegală. În raport de cele menţionate, având în vedere stadiul procesual al cauzei şi motivele formulate de recurentul inculpat B. în susţinerea cererii de suspendare a executării hotărârii, instanţa a apreciat că nu este oportună suspendarea executării hotărârii atacate.

Faţă de cele ce preced, având în vedere că cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. îndeplinesc, în limitele anterior expuse (pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..), cerinţele prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.., au fost admise în principiu şi trimise completului competent, în vederea judecării pe fond, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Astfel cum rezultă din motivarea recursurilor în casaţie, aspectele invocate de inculpaţi vizează, pe de o parte abrogarea, prin O.U.G. nr. 96/2020 a dispoziţiilor art. 113 – 117 din Legea nr. 86/2006 referitoare la tranzitul vamal şi, pe de altă parte, neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006 sub aspectul situaţiei premisă, subiectului activ şi pasiv.

În ceea ce priveşte consecinţele abrogării dispoziţiilor art. 113 – 117 din Legea nr. 86/2006 prin O.U.G. nr. 96/2020, apărarea a arătat că această împrejurare produce efecte sub aspectul existenţei situaţiei premisă a infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, întrucât Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 (Codul Vamal al Uniunii) care reglementează regimului de tranzit a mărfurilor unionale nu poate constitui izvor de drept în materie penală, nefiind transpus în legislaţia naţională de către Parlament.

Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate.

Astfel, dispoziţiile art. 288 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevăd fără echivoc faptul că regulamentul are aplicabilitate generală, este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru. Aplicabilitatea directă a regulamentelor a fost statuată şi pe cale jurisprudenţială, în cauza Comisia contra Italiei (hot. C.J.U.E. din 7 februarie 1973), statul italian fiind condamnat pentru că a transpus în legislaţia naţională un regulament. Curtea a arătat că regulamentele se aplică direct în toate statele membre, astfel că sunt contrare Tratatului orice modalităţi de punere în aplicare care ar putea să reprezinte un obstacol pentru efectul direct al regulamentelor şi să compromită astfel aplicarea simultană şi uniformă a acestora în întreaga Comunitate.

Ca atare, instanţa de recurs în casaţie constată că Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 (Codul Vamal al Uniunii) se aplică în mod direct în toate statele membre, inclusiv România, transpunerea în legislaţia naţională fiind contrară dispoziţiilor art. 288 din Tratat şi jurisprudenţei C.J.U.E.

Este adevărat că prin O.U.G. nr. 96/2020 au fost abrogate o serie de articole din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, printre care şi dispoziţiile art. 113 – 117 referitoare la tranzitul vamal. Aşa cum rezultă din expunerea de motive, măsura a fost determinată de existenţa unor contradicţii între prevederile acestui act normativ şi cele ale Regulamentului (UE) nr. 952/2013 (direct aplicabil), a unor norme similare sau cu caracter de noutate existente în acesta din urmă, precum şi de dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, care prevăd înlăturarea paralelismelor fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.

Înalta Curte constată că prevederile din Legea nr. 86/2006 şi din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 erau identice sub aspectul dispoziţiilor referitoare la tranzitul vamal. Potrivit art. 113 din Legea nr. 86/2006 regimul de tranzit vamal permitea transportul mărfurilor străine de la un birou vamal la alt birou vamal, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială, iar regimul de tranzit unional permite circulaţia mărfurilor neunionale de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii, fără ca acestea să fie supuse taxelor la import sau altor taxe (art. 226 alin. (1) din Regulament), ambele acte normative statuând că regimul de tranzit se consideră încheiat în momentul în care mărfurile plasate sub regim vamal şi informaţiile solicitate au fost prezentate biroului vamal de destinaţie (art. 233 alin. (2) din Regulament, art. 114 din Legea nr. 86/2006).

Rezultă, aşadar, că abrogarea prin O.U.G. nr. 96/2020 a dispoziţiilor art. 113 – 117 din Legea nr. 86/2006 referitoare la tranzitul vamal nu a produs nici un fel de consecinţe asupra incriminării din art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, prevederi similare existând în Regulamentul (UE) nr. 952/2013 aplicabil în mod direct.

Analiza celorlalte probleme de drept ridicate de către apărare va porni, astfel cum s-a arătat şi prin încheierea de admitere în principiu, de la situaţia de fapt stabilită prin hotărârea definitivă. Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că dosarul a fost soluţionat în procedura recunoaşterii învinuirii, controlul realizat de instanţa de apel vizând exclusiv aspecte procedurale, de încadrare juridică ori de interpretate a unor texte legale aplicabile în speţă. Ca atare, instanţa de recurs în casaţie se va raporta la situaţia de fapt stabilită prin sentinţă.

Totodată, este de precizat faptul că, deşi recursul în casaţie vizează doar soluţia de condamnare pentru infracţiunea de contrabandă, criticile formulate pornesc de la consecinţele săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunii de abuz de încredere, fiind astfel necesară o analiză şi din perspectiva acestei infracţiuni.

Referitor la situaţia de fapt care a condus la reţinerea infracţiunilor de abuz de încredere prev. de art. 238 C. pen. şi contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, în sarcina inculpaţilor s-au stabilit următoarele:

“Persoana vătămată S.C. “D.” S.A. este o societatea comercială cu sediul în Chişinău, Republica Moldova. Societatea desfăşoară activităţi de comerţ cu diferiţi parteneri din Uniunea Europeană, astfel că mărfurile livrate din Moldova sunt supuse regimurilor vamale în momentul în care intră pe teritoriul Uniunii Europene.

În data de 26.11.2014, persoana vătămată a lansat o comandă de transport către S.C. F. S.R.L., administrată de martorul G., pentru livrarea a 20 de tone de miez de nucă din localitatea Petricani (Republica Moldova) în Franţa. (…)

Martorul G. a intrat în legătură cu inculpatul A., administrator al S.C. H. S.R.L., care s-a oferit să efectueze transportul, încheindu-se astfel Contractul de expediere-transportare a mărfurilor nr. 311 din 26.11.2014, între S.C. F. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L.

În data de 29.11.2014 inculpatul B., care era angajat al S.C. H. S.R.L. în calitate de conducător auto, s-a deplasat la Chişinău, cu ansamblul rutier format din capul tractor marca x, având nr. de înmatriculare x şi semiremorca frigorifică marca x, având nr. de înmatriculare x (…).

În data de 29.11.2014 a fost încărcată cantitatea de 20 de tone de miez de nucă, ambalată în 1848 de cutii, aşezate pe 33 de paleţi. Valoarea încărcăturii era de 109.032 euro, conform facturii nr. x din 27.11.2014 emisă de persoana vătămată S.C. D. S.A., şi trebuia transportată în Franţa, localitatea Bagnolet, la societatea “Jarden Jus de Fruit”. Cu această ocazie s-a întocmit şi scrisoarea de transport internaţional (CMR) cu aceste menţiuni.

Inculpatul B. a apelat la serviciile persoanei vătămate S.C. E. S.A., pentru a îndeplini toate formalităţile vamale în legătură cu acest transport. (…)

Marfa a fost declarată la vamă, fiind întocmit certificatul seria x . S-a deschis astfel operaţiunea de tranzit vamal, fiind întocmită declaraţia de tranzit vamal cu seria x din 30.11.2014. Conform acesteia, ansamblul format din capul tractor/semiremorca având numerele de înmatriculare x a intrat în România în data de 30.11.2014, fiind stabilită destinaţia, respectiv Biroul Vamal din Strasbourg, Franţa, iar data limită pentru prezentarea mărfii şi încheierea operaţiunii vamale, 08.12.2014 . (…)

Camionul condus de inculpatul B. a ajuns la Zalău în data de 30.11.2014. (…) În data de 03.12.2014, la ora 01:29, camionul condus de inculpat a părăsit România, intrând în Ungaria pe la punctul de trecere al frontierei de la Artand. Fiind cântărit, a rezultat că vehiculul avea o greutate totală de 32.440 kg.

Având în vedere că pe data de 29.11.2014, autotrenul a intrat în ţară având o greutate de 37.560 kg, rezultă că în intervalul 30.11-03.12.2014, pe teritoriul României, inculpaţii au dispus fără drept de cantitatea de aproximativ 5000 kg de miez de nucă, marfă care le-a fost încredinţată pentru a o transporta şi în acel moment se afla în regim de tranzit vamal. Faptul că marfa a fost vândută de cei doi inculpaţi rezultă şi din interceptarea convorbirilor telefonice efectuate de martorul K., care în data de 09.12.2014 a fost contactat de martorul L., care i-a relatat că inculpatul A. are de vânzare nucă, dar şi că astfel de marfă a şi vândut, făcând referire la perioada 3-4.12.2014, deoarece a avut nevoie urgent de bani.

Inculpatul B. a condus ansamblul rutier spre Italia. În sera zilei de 04.12.2018, în jurul orei 22:30, pe raza localităţii Bassette (Ravenna), într-un sens giratoriu aflat sub un pod, din cauza vitezei inculpatul a ieşit cu capul tractor de pe carosabil. (…)

Din procesul-verbal de audiere în camera de consiliu a martorului M., care în calitate de agent de poliţie a constatat accidentul, rezultă că autotrenul era pur şi simplu ieşit de pe carosabil, nu era răsturnat, semiremorca nu avea avarii, decât nişte zgârieturi, şi acelea, produse când şoferul a încercat să repună camionul pe drum, dar a lovit cu partea anterioară grilajul podului. (…)

… în data de 06.12.2014, inculpatul A. l-a anunţat pe martorul G. că, camionul a fost implicat într-un accident pe teritoriul Italiei, în urma căruia marfa a fost distrusă complet. (…)

În ziua următoare accidentului, inculpatul A. s-a deplasat în Italia, iar în data de 09.12.2014 cei doi inculpaţi au ridicat autotrenul avariat şi încărcat şi au pornit spre România. (…)În data de 12.12.2014, la ora 15:19, deci după ce camionul cu nucă a ajuns înapoi în ţară, martorul K. îl contactează pe inculpatul A., arată că este prieten cu martorul L. şi se interesează de marfă, inculpatul relatând că are de vânzare cam 15 tone şi jumătate. Cantitatea de 15 tone oferită spre vânzare de inculpatul A. arată că acesta cunoştea exact faptul că din încărcătura iniţială de 20 de tone a fost vândută cantitatea de aproximativ 5 tone. Inculpatul A. mai spune că are un băiat din Şimleu – referindu-se la inculpatul B.- pe care îl trimite cu o cutie de marfă, ca martorul să poată vedea cum arată. (…).

Marfa a fost dusă în final de inculpatul B. până în localitatea Huseni, comuna Crasna, unde a vândut-o martorului S., pentru suma de 220.000 RON.”

În raport de această situaţie de fapt, ambele instanţe au apreciat că fapta inculpaţilor care, în perioada 30.11.2014-07.01.2015, au înstrăinat pe nedrept marfă în valoare de 109.032 euro aflată în tranzit vamal, conform declaraţiei de tranzit vamal nr. x din 30.11.2014, cauzând astfel un prejudiciu persoanei vătămate S.C. E. S.A., care în calitate de principal obligat a plătit taxele vamale, T.V.A., precum şi dobânzi şi penalităţi, în cuantum total de 187.204 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, constituie infracţiunea de contrabandă înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal, art. 274 din acelaşi act normativ instituind o variantă agravată atrasă de comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună.

Apărarea inculpaţilor a susţinut că, în urma săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, la momentul înstrăinării, mărfurile nu se mai aflau în tranzit vamal, astfel că nu este îndeplinită situaţia premisă a infracţiunii de contrabandă.

Răspunzând unor critici similare celor invocate în recurs în casaţie, instanţa de apel a arătat, pe de o parte, faptul că mărfurile nu părăsiseră circuitul fiscal întrucât nu a avut loc o însuşire efectivă a acestora, ci “au intrat în posesia inculpaţilor în virtutea relaţiei contractuale cu persoana vătămată S.C. D. S.A., deci, în scopul transportului şi, nicidecum, nu au fost însuşite fraudulos de către inculpaţi, anterior înstrăinării” şi, pe de altă, că legea nu face distincţie după cum mărfurile sunt sau nu, deţinute licit sau fraudulos, esenţial pentru existenţa infracţiunii fiind ca ele să fie în timpul tranzitului vamal şi să fie sustrase în această perioadă.

Concluzia instanţei de apel este greşită, atât prin raportare la situaţia de fapt care a fost reţinută, cât şi faţă de soluţia pronunţată, aceea de menţinere a condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere.

Înalta Curte reţine că ceea ce este comun tuturor modalităţilor alternative de săvârşire a infracţiunii de abuz de încredere (însuşire, dispunere sau folosire pe nedrept, refuzul de a restitui bunul) este intervertirea ilicită a titlului cu care făptuitorul deţine bunul. Detentorul precar începe să se comporte faţă de bun ca un adevărat proprietar, pe lângă coprus acesta arogându-şi, în mod fraudulos, şi animus. Prin însuşire, făptuitorul îşi interverteşte în mod ilegal detenţia sa, ia bunul în stăpânire, comportându-se faţă de acesta ca un adevărat proprietar, devenind astfel, din detentor precar, un posesor de rea credinţă. Celelalte modalităţi de săvârşire a infracţiunii (dispunere sau folosire pe nedrept, refuz de restituire) au deja ca premisă existenţa animus-ului făptuitorului de a se comporta faţă de bun ca şi cum ar fi al său, fiind, aşa cum s-a arătat în doctrină, mai “avansate” cronologic faţă de momentul însuşirii.

Urmarea imediată a infracţiunii constă în modificarea situaţiei bunului, crearea unei situaţii de fapt contrare celei care ar fi trebuit să existe dacă nu ar fi fost încălcată în mod abuziv încrederea ce i-a fost acordată făptuitorului. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a executat una dintre acţiunile abuzive care constituie elementul material al laturii obiective, iar în cazul comiterii mai multor acţiuni ce se circumscriu unor modalităţi diferite (însuşire, apoi dispunere pe nedrept, urmată de refuzul de restituire) aceasta se consideră consumată de la prima acţiune.

În prezenta cauză, astfel cum rezultă din situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv, anterior expusă, există acţiuni care se circumscriu unor modalităţi alternative diferite (însuşire, urmată de dispunere pe nedrept), comise la un interval suficient de timp pentru a permite delimitarea acestora. Infracţiunea de abuz de încredere s-a consumat în modalitatea însuşirii bunurilor transportate, atât în ceea ce priveşte cantitatea iniţială de 5.000 kg [prin scoaterea acestora din semiremorca în care se aflau sub sigiliu, vânzarea intervenind ulterior (până în data de 03-04.12.2014), după găsirea cumpărătorilor, instanţa reţinând că “martorul K., . . . . . . . . . .a fost contactat de martorul L., care i-a relatat că inculpatul A. are de vânzare nucă, dar şi că astfel de marfă a şi vândut, făcând referire la perioada 3-4.12.2014, deoarece a avut nevoie urgent de bani”], cât şi în privinţa restului de aproximativ 15 tone, care, după înscenarea accidentului de circulaţie din Italia (din 04.12.2014), la câteva zile, a fost adusă de cei doi inculpaţi în România şi vândută de către inculpatul A., după găsirea unui cumpărător (fapte petrecute în perioada 12.12.2014-07.01.2015). De altfel, este de observat că în cauză nici nu a fost reţinut un concurs ideal între infracţiunea de abuz de încredere şi cea de contrabandă (ceea ce corespunde situaţiei de fapt, abuzul de încredere consumându-se anterior înstrăinării bunurilor), în hotărâre existând menţiunea expresă că toate infracţiunile au fost comise în concurs real.

Înalta Curte reţine că urmarea imediată a săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunii de abuz de încredere constă în modificarea, prin acţiunile abuzive de însuşire, a situaţiei bunurilor transportate. Acestea au ieşit din sfera de stăpânire a proprietarului, care, în baza contractului de transport, le încredinţase inculpaţilor fiind plasate în regim de tranzit vamal, şi au trecut în sfera de stăpânire a acestora.

Astfel cum s-a arătat anterior, regimul de tranzit vamal/unional permite circulaţia mărfurilor neunionale fără a fi supuse taxelor, de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii. Urmare a însuşirii frauduloase, regimul bunurilor s-a schimbat, acestea părăsind tranzitul vamal în care se aflau, fiind sustrase, prin comiterea abuzului de încredere, regimului care permitea libera lor circulaţie între punctele vamale.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată că situaţia premisă a infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, respectiv existenţa unor mărfuri aflate în tranzit vamal, nu mai era îndeplinită în cauză la momentul înstrăinării bunurilor de către inculpaţi.

Principiul neutralităţii fiscale precum şi împrejurarea că o persoană care deţine bunuri în interiorul Uniunii Europene, indiferent de modalitatea de dobândire, datorează taxe şi impozite, invocate de Ministerul Public cu ocazia dezbaterilor, nu conduc şi la reţinerea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006.

Mărfurile au devenit purtătoare de taxe şi impozite în urma comiterii infracţiunii de abuz de încredere, total independent de acţiunile ulterioare ale inculpaţilor de înstrăinare, prin vânzare, a întregii cantităţi de miez de nucă.

Similar, S.C. E. S.A. a fost obligată la plata taxelor vamale, T.V.A., precum şi dobânzi şi penalităţi, întrucât mărfurile plasate sub regim vamal nu au mai fost prezentate biroului vamal de destinaţie în termenul stabilit, respectiv data de 08.12.2014. Indiferent dacă cei doi inculpaţi vindeau sau nu bunurile însuşite, S.C. E. S.A. datora aceste taxe, conform art. 79 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, potrivit căruia, în cazul mărfurilor supuse unor taxe la import, o datorie vamală la import ia naştere în cazul nerespectării obligaţiei stabilită în legislaţia vamală cu privire la destinaţia finală a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii.

Ca atare, instanţa de recurs în casaţie constată că, în realitate, S.C. E. S.A. este subiect pasiv adiacent al infracţiunii de abuz de încredere, întrucât însuşirea bunurilor transportate a avut consecinţe şi în ceea ce o priveşte, care, în calitatea sa de titular al regimului de tranzit vamal, prin neprezentarea mărfurilor la biroul de destinaţie, a fost obligat la plata datoriei vamale incidente în cuantum total de 187.204 RON.

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază întemeiate criticile formulate, în cauza nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, întrucât, la momentul vânzării mărfurile nu se mai aflau în regim de tranzit vamal.

În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la lipsa calităţii de subiect activ a inculpaţilor, Înalta Curte reţine că infracţiunea analizată nu presupune un subiect activ calificat, fapta putând fi comisă de orice persoană, iar toate apărările formulate sub acest aspect se centrează tot pe lipsa situaţiei premisă, anterior constatată, astfel că nu se impune o analiză distinctă.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării dacă “inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”. Faţă de cele anterior expuse, reţinând incidenţa în cauză a acestui caz de casare, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) ultima teză C. proc. pen.., Înalta Curte va admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B..

Va casa, în totalitate, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 304 din data de 09 decembrie 2020 a Judecătoriei Zalău, şi, în urma descontopirii pedepselor rezultante în pedepsele componente, rejudecând, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., va dispune achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006.

În temeiul art. 38 alin. (1) raportat la art. 40 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele de 1 an închisoare, 1 an şi 3 luni închisoare aplicate inculpatului A. în prezenta cauză cu pedepsele de 1 an închisoare şi de 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 24.10.2017, prin decizia penală nr. 1345/A/2017 a Curţii de Apel Cluj, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 3 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 1/3 din celelalte pedepse (3 pedepse în cuantum de câte 1 an închisoare), respectiv 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 3 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă (de 1 an închisoare), respectiv 4 luni închisoare, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare.

Soluţia de achitare nu va determina însă lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile formulată de S.C. E. S.A., conform art. 25 alin. (5) C. proc. pen., având în vedere constatările instanţei de recurs în casaţie cu privire la calitatea acesteia de subiect pasiv adiacent al infracţiunii de abuz în serviciu. Din această perspectivă, obligarea inculpaţilor la despăgubiri civile către S.C. E. S.A. este consecinţa condamnării acestora pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 238 C. pen., astfel că nu se impune desfiinţarea hotărârii şi sub acest aspect.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 304 din data de 09 decembrie 2020 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Va dispune anularea formelor de executare emise în baza sentinţei penale nr. 304/2020 a Judecătoriei Zalău şi emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursurilor în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 415/A din data de 22 martie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Casează, în totalitate, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 304 din data de 09 decembrie 2020 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi, rejudecând:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 5 luni închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. aplicate inculpatului A., pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

– pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen..;

– pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune privind asigurările, prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen..;

– pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia de administrator a unei persoane juridice, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor) C. pen.;

– pedepsele de 1 an închisoare şi 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, pronunţată în dosarul x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 1345/A/2017 a Curţii de Apel Cluj la data de 24.10.2017.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006.

În temeiul art. 38 alin. (1) raportat la art. 40 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele de 1 an închisoare, 1 an şi 3 luni închisoare aplicate inculpatului A. în prezenta cauză cu pedepsele de 1 an închisoare şi de 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 24.10.2017, prin decizia penală nr. 1345/A/2017 a Curţii de Apel Cluj, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 3 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din celelalte pedepse (3 pedepse în cuantum de câte 1 an închisoare), respectiv 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare.

II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 9 luni închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. aplicate inculpatului B., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

– pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen..;

– pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune privind asigurările, prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen..;

– pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., achită pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 3 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă (de 1 an închisoare), respectiv 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 304 din data de 09 decembrie 2020 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpaţilor A. şi B. în baza sentinţei penale nr. 304 din data de 09 decembrie 2020 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 415/A din data de 22 martie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.