Motiv incredibil pentru care un judecător a dispus eliberarea condiționată a unui deținut care și-a violat surorile minore. Noroc cu instanța superioară

Un judecător de la Judecătoria Târgu Jiu a dispus eliberarea condiționată a unui violator de minore pe motiv că aceasta gestionează mai greu stresul generat de epidemia de Covid dacă este închis! Tribunalul Gorj a admis contestația parchetului și a desființat sentința, respingând cererea de liberare condiționată.

Deținutul care a cerut eliberarea condiționată a fost condamnat la 12 ani închisoare pentru violuri repetate asupra surorilor minore, cu vârste de 9 şi 12 ani. Durata pedepsei va expira în 8 ianaurie 2024.

Judecătorul Sorin Pătrulescu de la Judecătoria Târgu Jiu, cu o vechime de 13 ani este în magistratură si anterior 8 ani în avocatură, a admis, în 9 noiembrie 2021, cererea de liberare condiționată pe următoarele considerente:

”Având în vedere şi vârsta acestuia de 29 de ani şi impactul emoţional generat de epidemia de COVID-19, impact ce se repercutează asupra vieţii fiecăruia zi de zi, iar acesta este mai mare pentru o persoană aflată în detenţie şi pentru care gestionarea stresului în timpul epidemiei de COVID-19 implică un consum nervos mai mare, ceea ce face ca, ţinând seama de aceste considerente, instanţa să aprecieze că scopul preventiv şi educativ al pedepsei a fost atins până în prezent neimpunându-se continuarea detenţiei, iar perioada executată de condamnat prezintă garanţia integrării sociale a acestuia, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege, pentru ca persoana privată de libertate să poată fi liberată condiţionat, atât prin executarea fracţiei prevăzute de lege cât şi prin stăruinţa depusă în muncă şi dovezile temeinice de îndreptare de care aceasta a dat dovada pe parcursul executării pedepsei.

Totodată, din caracterizarea ataşată procesului-verbal întocmit de comisia de liberări condiţionaţi, reiese ca persoana privată de libertate a finalizat programul de pregătire pentru liberare condiţionată, a beneficiat de conciliere specifică, iar conform evaluării psihologice îşi asumă responsabilitatea faptei, acceptă autoritatea , manifestând pe parcursul executării pedepsei o capacitate bună de autocontrol, concretizată într-o evoluţie pozitivă la nivel de atitudine şi comportament, orientat spre menţinerea unui optimum adaptativ.

Reţine instanţa, aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia concretă a speţei, că petentul condamnat are antecedente penale, a executat fracţia prevăzută în mod obligatoriu de lege, a dat dovezi de îndreptare şi a respectat în perioada detenţiei obligaţiile impuse de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, nefiind sancţionat disciplinar, a participat la stagii de practică, activităţi şi programe educaţionale, sociale şi psihologice menite să conducă la reintegrarea sa socială, a beneficiat de 90 zile considerate executate suplimentar în urma cazării în condiţii necorespunzătoare, a dat dovezi de îndreptare constietizand scopul pedepsei .

Mai arată instanţa că, aşa cum s-a arătat în jurisprudenţă şi în practica judiciară (spre pildă, decizia penală nr. 951/2003 pronunţată de Curtea de Apel Constanța), natura şi gravitatea faptei pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii nu sunt prevăzute de lege printre criteriile liberării condiţionate, întrucât au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei.

Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, iar perioada executată de condamnat prezintă garanţia integrării sociale a acestuia.”

Ulterior, un complet de doi judecători de la Tribunalul Gorj a admis contestația parchetului și a oprit eliberarea, motivând astfel:

”Realizând propria analiză a cauzei, instanţa de control judiciar constată că persoana condamnată a fost discutată de două ori în vederea liberării condiţionate, prima oară la data de 11.11.2020, după care a fost amânată la data de 12.05.2021 termen la care să fie reanalizată îndeplinirea condiţiilor de liberare.

Este adevărat că petentul a avut o conduită constantă de conformare la regimul carceral şi că a depus eforturi pentru a proba reeducarea sa, dar tribunalul constată că există o predispoziţie foarte mare pentru comiterea de infracţiuni foarte grave, de viol, evaluarea psihologică a persoanei condamnate efectuată în penitenciarul Tg-Jiu identificând o personalitate in curs de formare, cu tendinţe accentuate ale imaturităţii psihocomportamentale, nivel intelectuală scăzut, slabe abilităţi de relaţionare, dar şi riscuri în domeniul gestionării impulsurilor sexuale .

Fără a lipsi de valoare munca depusă de condamnat şi eforturile de a obţine recompense, constată totuşi că şi durata mare a pedepsei a favorizat acumularea cantitativă a acestora. Pe de altă parte, este firesc ca un individ care îşi petrece o parte îndelungată din existenţă într-un mediu penitenciar să se adapteze la acel mod de viaţă şi să aibă o activitate.

Prin sentinţa definitivă, s-a stabilit ca petentul să execute o pedeapsă de 12 ani închisoare, a cărei durată va expira la 08.01.2024, iar prestarea unei munci şi adoptarea unei conduite de conformare sunt condiţii obligatorii, dar nu şi suficiente pentru acordarea liberării condiţionate. Legea nu condiţionează acordarea liberării condiţionate de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, însă acest aspect nu poate fi ignorat câtă vreme trebuie analizată îndreptarea fiecărui condamnat în parte. Ceea ce se analizează la acest moment, prin prisma conduitei condamnatului, pe parcursul executării pedepsei, dar şi a profilulului său infracţional, este dacă se impune cu certitudine a se aprecia că nu mai este necesar să se execute întreaga pedeapsă aşa cum a fost ea stabilită definitiv.

Tribunalul subliniază acest grad de convingere cu privire la reeducarea condamnatului, respectiv certitudinea, care trebuie să existe pentru a putea dispune ca, deşi instanţa care a judecat fondul cauzei a considerat că se impune plasarea inculpatului în mediu carceral pentru o perioadă de 12 ani închisoare, deţinutul să fie lăsat în libertate la acest moment, fără a constitui vreun risc pentru siguranţa valorilor ocrotite de norma de drept penal. Or, faţă de profilul infracţional al persoanei condamnate, care a comis violuri repetate asupra surorilor minore (cu vârste de 9 şi 12 ani), nu are certitudinea că, odată lăsat în libertate, deţinutul nu va mai săvârşi infracţiuni similare.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns