CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
CCR a motivat Decizia nr.730 din 2 noiembrie 2021, prin care a constatat că dispozițiile art.142 alin.(2) din Legea dialogului social nr.62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr.17 din 13 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale.
Extras din Decizie:
”Analizând, în continuare, prevederile art.142 alin.(2) din Legea nr.62/2011 în interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a dat-o acestor dispoziții de lege prin Decizia nr.17 din 13 iunie 2016, Curtea Constituțională amintește că instanța supremă, în exercitarea competenței sale prevăzute de art.519-521 din Codul de procedură civilă, a reținut, în esență, că, în cazul nulității unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art.138 alin.(1)-(3) din Legea nr.62/2011, dispozițiile art.142 alin.(2) din Legea nr.62/2011 trebuie să fie interpretate în sensul că permit atât părților interesate, cât și instanței de judecată să invoce, din oficiu, această nulitate. Considerentele deciziei exclud, în mod expres, ipoteza art.132 din Legea nr.62/2011 de la această interpretare.
Diferența de tratament juridic tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut în vedere două argumente. Primul se referă la faptul că dispozițiile art.132 din Legea nr.62/2011, potrivit cărora la încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaţilor au un caracter minimal, privesc drepturile părților și de aceea încălcarea lor atrage nulitatea relativă. Al doilea argument se referă la faptul că, în cazul art.138 din Legea nr.62/2011, care prevede nulitatea clauzelor care nu respectă dispozițiile legale referitoare la salarizarea salariaților din sectorul bugetar, nulitatea este menționată în mod expres în cadrul acestui articol de lege. Art.138 alin.(4) dispune următoarele: „Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin.(1)-(3) sunt lovite de nulitate.” O astfel de dispoziție nu se regăsește în conținutul art.132.
Având a analiza cu mai multe prilejuri problematica diferenței de tratament juridic instituite prin diferite dispoziții legale între salariații din sectorul privat în raport cu cei din sectorul bugetar, Curtea Constituțională a reținut că „cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizațiile sau soldele de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizațiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli – mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator” (Decizia nr.874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010).
Prin urmare, Curtea apreciază că o eventuală diferențiere a regimului juridic între salariații din sectorul bugetar în raport cu cei din sectorul privat nu constituie, per se, o încălcare a principiului egalității în drepturi dacă se are în vedere exclusiv sursa de finanțare a veniturilor salariale. În acest sens, Curtea amintește că principiul egalității în fața legii, consacrat prin art.16 din Constituție, „presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite” (Decizia nr.545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.473 din 6 iulie 2011).
Cu toate acestea, Curtea Constituțională amintește că dispozițiile art.132 din Legea nr.62/2011 relevă nivelul minim de protecție de care salariații trebuie să se bucure în desfășurarea raporturilor de muncă considerat a întruni exigențele constituționale referitoare la dreptul la muncă și protecția socială a salariaților. Acestea reprezintă o veritabilă expresie a prevederilor constituționale ale art.41 referitoare la dreptul la muncă și protecția socială a salariaților. Prin urmare, a aprecia că sancțiunea care lovește clauzele unui contract colectiv de muncă încheiat cu încălcarea art.132 din Legea nr.62/2011 este nulitatea relativă, plecând de la simpla diferență dintre salariații din sectorul privat față de cei din sectorul bugetar prin prisma surselor de finanțare a veniturilor ce li se acordă, echivalează cu o negare a semnificației deosebite pe care această normă o are prin prisma prevederilor Legii fundamentale și, în consecință, cu o încălcare a prevederilor art.41 din Constituție. O astfel de interpretare, prin calificarea drept nulitate relativă a sancțiunii clauzelor contractului colectiv de muncă încheiate cu încălcarea art.132 din Legea nr.62/2011 și prin aplicarea, în consecință, a unui tratament juridic diferit față de cel stabilit în cazul nulității prevăzute de art.138 alin.(4) din aceeași lege este, prin urmare, neconstituțională.
Mai mult, Curtea Constituțională apreciază că, din maniera în care legiuitorul a înțeles să reglementeze dispozițiile art.142 alin.(2) din Legea nr.62/2011 reiese, în mod evident, că acesta nu a urmărit instituirea unui tratament juridic diferit în ceea ce privește regimul nulității între ipotezele reglementate de dispozițiile art.132 din Legea nr.62/2011 în raport cu cele prevăzute la art.138 din aceeași lege. Astfel, întrucât așa cum, în mod corect, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr.17 din 13 iunie 2016, încălcarea dispozițiilor art.138 din Legea nr.62/2011 atrage nulitatea absolută a clauzelor contractelor colective de muncă, aceeași concluzie se impune a fi reținută și în ceea ce privește ipoteza încălcării prevederilor art.132 din aceeași lege. Faptul că dispozițiile art.138 alin.(4) din Legea nr.62/2011 prevăd, în mod expres, că „sunt lovite de nulitate” clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin.(1)-(3) din același articol nu constituie un argument suficient pentru a considera că încălcarea dispozițiilor art.132 din Legea nr.62/2011 este sancționată cu nulitatea relativă, în condițiile în care art.142 alin.(1) din aceeași lege conține o dispoziție similară, potrivit căreia „Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor art.132 sunt lovite de nulitate.”
Având în vedere aceste argumente, Curtea observă că voința legiuitorului, în acord cu prevederile art.41 din Constituție, a fost aceea ca dispozițiile art.142 alin.(2) din Legea nr.62/2011 să fie aplicate în mod unitar, atât în ipoteza art.138, cât și în cea a art.132 din Legea nr.62/2011.
Prin urmare, Curtea Constituțională reține că dispozițiile art.142 alin.(2) din Legea dialogului social nr.62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr.17 din 13 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, restrâng în mod nepermis sfera de incidență a sancțiunii nulității absolute, fiind neconstituționale prin faptul că exclud ipoteza art.132 din Legea nr.62/2011 de la aplicarea aceluiași regim juridic pe care instanța supremă l-a stabilit în ceea ce privește art.138 alin.(1)-(3) din Legea nr.62/2011.”
Decizia completă AICI
