Instanța: ,,Un simplu sărut sau unul aplicat pe gură fără introducere limbii inculpatului, în cavitatea bucală a persoanei vătămate nu poate conduce, în opinia instanței la obținerea unei satisfacții sexuale. Instanța apreciază că și în situația în care inculpatul ar fi dorit efectuarea unui sărut prin introducerea limbii în cavitatea bucală în lipsa și a altor acte de mângâiere a unor zone erogene nu poate conduce la obținerea satisfacției sexuale.”

 

Într-o speță soluționată recent de Judecătoria Sectorul 5 București, instanța, pentru a verifica întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de  agresiune sexuală (tentativă) cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, a analizat dacă prin comiterea unui sărut se poate obține sau nu satisfacție sexuală.

În considerentele hotărârii, instanța, transpunând principiul minimei intervenții, a concluzionat că ,,legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea agresiunii sexuale incriminarea oricăror gesturi de natură frivolă, imatură, care sunt condamnabile din punct de vedere moral, dar care nu reprezintă acte de natură sexuală care să se circumscrie elementului material al infracțiunii de agresiune sexuală în formă tentată.”

S-a mai reținut în motivarea soluției de achitare că ,,în acord cu principiul minimei intervenții a dreptului penal, incriminarea unei fapte trebuie să intervină ca soluție de ultim resort în protejarea unei valori sociale. Răspunderea penală trebuie interpretată ca fiind singura în măsură să atingă scopul urmărit. Deoarece fapta inculpatului nu e prevăzută de legea penală, răspunderea inculpatului pentru gestul reprobabil comis ar putea fi de natură civilă, pentru restabilirea demnității lezate.”

Redăm pasajele relevante din hotărâre:

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele :

I.Actul de sesizare

Prin rechizitoriul nr. 6136/P/2020 din data de 12.10.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 13.10.2020, a fost trimis în judecată inculpatul B.B.-I., cercetat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile de la 30.08.2020 până la 28.10.2020, inclusiv pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la agresiune sexuală”, faptă prev. și ped. de art. 32 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 219 alin. 1 Cod Penal

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că în ziua de 29.08.2020 în jurul orelor 13:05, inculpatul a urcat în liftul imobilului situat în București, (…) nr. 9, împreună cu persoana vătămată A.A., vecina sa, iar după ce liftul s-a pus în mișcare, s-a întors către persoana vătămată a prins-o cu palmele de cap și bărbie și s-a aplecat către aceasta încercând să o sărute.

În aceste condiții, s-a apreciat că fapta inculpatului B.B.-I., care la data 29.08.2020 în jurul orelor 13:05, inculpatul a urcat în liftul imobilului situat în București, (…)nr. 9, împreună cu persoana vătămată A.A., vecina sa, iar după ce liftul s-a pus în mișcare, s-a întors către persoana vătămată a prins-o cu palmele de cap și bărbie și s-a aplecat către aceasta încercând să o sărute, prin constrângerea fizică a acesteia , constând în încercarea de a o săruta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la agresiune sexuală, prev. de art. 32 raportat la art. 219 alin. 1 C. pen.

Această situație de fapt a fost reținută pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, respectiv: plângere și declarații persoană vătămată; proces verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice;proces-verbal de vizionare imagini video;declarație martor;declarație suspect;declarații inculpat; fișă de cazier judiciar.

II. Poziția procesuală a inculpatului în cursul urmăririi penale

Inculpatul B.B.-I. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, precizând în esență că nu a exercitat acte de violență asupra victimei și că fapta așa cum a fost comisă nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de tentativă la agresiune sexuală, prev. de art. 32 raportat la art. 219 alin. 1 C. pen.

(…)

IV. Cercetarea judecătorească

În cauză, în conformitate cu prevederile art. 352 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța a dispus ca cercetarea judecătorească să se desfășoare în ședință nepublică.

1. Acțiunea penală

După aducerea la cunoștință a dispozițiilor art. 374 C.pr.pen. privind judecata ȋn cazul recunoașterii vinovăției, inculpatul a arătat că nu ȋnțelege să solicite aplicarea acestei proceduri simplificate, deoarece nu recunoaște fapta ȋn modalitatea descrisă ȋn rechizitoriu (fila 96 d.i.).

În cursul judecății inculpatul a contestat probele administrate ȋn faza de urmărire penală, acestea fiind puse ȋn discuția contradictorie a părților. În aceste condiții, după ascultarea inculpatului și a părții civile N.S. , instanța a dispus readministrarea probelor administrate în cursul urmăririi urmăririi penale. În acest sens, au fost audiați martorii N.F.D.( fila 107 d.i.) și C.R. ( fila 108 d.i.). Având în vedere poziția procesuală a părților și a ministerului publică față de martorul D.D.D., instanța a apreciat că nu mai este utilă administrarea acestei probe.

La termenul de judecată din data de data de 22.04.2021 , după punerea în discuție , instanța a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice de specialitate cu următoarele obiective:

1. dacă în raport de diagnosticul clinic al inculpatului, respectiv „tulburare depresivă recurentă la o personalitate modificată organic, pe fondul unui accident vascular cerebral temporo-parietal insular stâng produs in 2018″, există posibilitatea ca starea curentă de discernământ a inculpatului să fi fost alterată;

2. dacă urmările cu caracter permanent ale accidentului vascular cerebral, respectiv tulburări de limbaj, de tip afazie mixtă și depresia persistentă sunt de natură să determine o alterare a capacității inculpatului de analiză critică a acțiunilor și gesturilor sale astfel încât acesta să nu aibă reprezentarea urmărilor acestor acțiuni;

3. dacă se poate aprecia că evenimentul produs la 29.08.2020 a avut loc pe fondul unei pierderi temporare a stării de discernământ în contextul în care inculpatul având o gravă injurie vasculară consecutivă accidentului vascular cerebral, nu și-a putut controla gesturile realizând abia ulterior consumării acestora cele petrecute;

4. având în vedere starea de afazie în care se află inculpatul, dacă este posibil ca acesta să înlocuiască exprimarea verbală prin gesturi, fie în ipoteza în care dorește să-și exprime afecțiunea, simpatia si atașamentul față de o persoană, fie dimpotrivă animozitatea sau teama, prin gesturi necontrolate și atitudini sugestive;

5. dacă la nivelul ideației inculpatul poate avea o altă reprezentarea subiectivă a semnificației gesturilor și atitudinilor sale, decât au acestea în mod curent, inculpatul funcționând într-un univers propriu, marcat de sentimente si stări pe care nu le poate verbaliza.

Instanța admite obiectivele de expertiză așa cum au fost solicitate de către avocatul părții civile punctele: 1. să se stabilească starea actuala de discernământ a inculpatului B.B.-I., având în vedere și documentele medicale depuse la dosarului cauzei din care rezultă că acesta ar suferi de tulburare depresivă recurentă la o personalitate modificata organic, pe fondul unui accident vascular cerebral temporo-parietal insular stâng produs in 2018″;

2. în urma rezultatului evaluării de la pct. 1, să se stabilească dacă discernământul inculpatului B.B.-I. ar fi putut fi afectat de către existența vreunei condiții medicale sau tulburări și în ce măsură (grad) discernământul i-ar putea fi afectat;

3. să se stabilească, în măsura în care se poate din punct de vedere medical, dacă la momentul producerii evenimentul din data de 29.08.2020 inculpatul B.B.-I. a acționat cu discernământ în săvârșirea faptei de tentativa la agresiune sexuală (având în vedere caracterul faptei, structura personalității inculpatului, nivelul conștiinței și momentul evolutiv al vreunei boli);

4. să se stabilească daca inculpatul B.B.-I. a avut la momentul producerii evenimentului din data de 29.08.2020 reprezentarea urmărilor faptei sale, iar în măsura în care se vor suprapune, cei de la INML vor stabili acest lucru.

Instanța admite obiectivele solicitate de către Reprezentantul Ministerului Public, respectiv: 1. stabilească dacă inculpatul suferă de o boală psihică;

2. să se stabilească relația cauzală dintre afecțiunea psihică și fapta comisă;

3. să se stabilească dacă făptuitorul a săvârșit fapta cu discernământ diminuat sau fără discernământ.

La dosarul cauzei a fost depus Raportul de Expertiză Medico Legală Psihiatrică nr. A (…) efectuat de către INML Mina Minovici.

2. Acțiunea civilă

Persoana vătămată A.A., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma 20.000 Euro, reprezentând daune morale. 1.673.5 lei reprezentând daune materiale.

V. Măsurile preventive

Prin ordonanța nr. (…)/2020 organele de cercetare penală ale poliției judiciare au dispus reținerea suspectului B.B.-I. pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 30.08.2020, orele 01:10, până în data de 31.08.2020, orele 01:10.

Prin încheierea nr. (…)/302/2020 din data de 30.08.2020, Judecătoria Sectorului 5 București, a respins solicitarea Ministerului Public de arestare preventivă a inculpatului și a dispus luarea față de acesta a măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, din data de ­­­30.08.2020, până la data de 28.10.2020, inclusiv, măsură care a fost revocată în data de 22.10.2020.

VII. Motivarea soluției cu privire la latura penală a cauzei

Analizând materialul probator administrat în cauză, în ceea ce privește circumstanțele săvârșirii faptelor reținute în sarcina inculpatului, instanța reține următoarele:

Reține instanța că atât persoana vătămată A.A. cât și inculpatul sunt vecini de bloc (…) Mun. București,(…), nr. 9, persoana vătămată la apartamentul cu numărul 52 de la etajul 7 iar inculpatul la apartamentul cu numărul 18 la etajul trei.

Conform probelor administrate a rezultat că cele două părți nu se cunosc foarte bine , acestea cunoscându-se din vedere, ca vecini fără niciun fel de relații de amiciție sau de altă natură.

Totuși în aceste condiții în data de 29.08.2020 , cele două părți se întâlnesc cel puțin de două ori . Prima oara , în jurul orelor 12:20, când inculpatul se află în fața blocului unde își plimba câinele iar partea civilă pleca spre magazinul Mega Image, pentru a efectua diverse cumpărături , ocazie cu care a avut loc o discuție amicală între cei doi – au discutat „banalități” fila 104 d.i..

A doua oară în jurul orelor 13:00 , când partea civilă se întorcea de la magazin , având în mână două sacoșe iar inculpatul dorea să revină acasă.

În aceste condiții atât inculpatul cât și partea civilă se îndreaptă către unul dintre lifturilor imobilului, unde așteaptă sosirea acestuia , timp în care între aceștia mai are loc o discuție .

După sosirea liftului , ambii urcă în lift , inculpatul închide ușile și apasă pe butonul cu etajul trei după care încearcă să o prindă de cap pentru a o săruta iar din cauza faptului că victima s-a opus acesta a renunțat și a încercat să o liniștească.

Instanța constată că această acțiune a inculpatului a avut un efect grav asupra părții civile aceasta fiind vizibil marcată de gestul acestuia.

Instanța reține că de față la comiterea faptei nu a fost prezentă nicio altă persoană martorii audiați în cauză având cunoștință de faptă din relatările părților.

Astfel, martorul N.F.D. , fratele victimei a arătat că în ziua respectivă a fost sunat de către sora sa, imediat după producerea evenimentului care i-a relatat că a fost victima unei agresiuni sexuale. A mai arătat acesta că a venit acasă la sora sa după care au mers împreună la poliție pentru a formula plângere penală , sora sa fiind foarte speriată.

Fiind audiată în cauză martora C.R. a declarat că în data 29.08.2020, era plecată în delegație în țară și că a luat la cunoștință de faptă de la soțul său.

Fiind audiat în cauză inculpatul a declarat că nu își explică comportamentul său și că nu a dorit să o agreseze pe vecina sa , să o atingă în alte zone și nici că dorit să o sărute.

Fiind audiată în cauză persoană vătămată a arătat în esență că inculpatul a încercat să o sărute și că în acest sens a prins-o de cap dar din cauza faptului că a țipat și s-a opus, acesta a renunțat.

În cauză s-a procedat și la vizionarea imaginilor video , din care se observă că se confirmă situația de fapt așa cum a fost reținută mai sus, în sensul că se observă cum partea civilă și inculpatul se urcă împreună în lift și că după închiderea ușilor și acționarea butonului , inculpatul întinde mâinile pentru a o prinde de cap pe victimă , moment în care aceasta se opune și acesta renunță la acțiune și îți cere scuze.

Din concluziile raportului de expertiză A (…) emis de INML Mina Minovici rezultă că inculpatul ar fi putut avea alterat discernământul la momentul comiterii faptei din cauza unui comportament dezinhibat și al unui control slab al impulsurilor. De asemenea mai reține instanța că la data comiterii faptei că la data comiterii faptei inculpatul a avut un discernământ scăzut și că are capacitate de judecată și raționament integru.

5. Analiza întregului material probator administrat în cauză

În ceea ce privește analiza mijloacelor de probă administrate în cauză cu referire la această infracțiune, instanța reține următoarele:

În primul rând instanța reține că situația de fapt așa cum a fost descrisă atât prin rechizitoriu cât și de inculpat și de partea civilă este una corectă și care nu poate fi pusă sub semnul întrebării, probele administrate în cauze reliefând cu certitudine și fără nici un dubiu că faptele s-au petrecut la modul arătat în rechizitoriu. De altfel modul de derulare al evenimentelor nefiind contestat de nici una din părți.

Potrivit art. 219 alin. 1 C. pen., actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute de art. 218, cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare constituie infracțiunea de agresiune sexuală.

Astfel cum s-a reținut în doctrina juridică, această incriminare are rolul de a asigura protecția libertății și integrității sexuale în situații ce ies din tiparul comun al violului (..) Singura diferență dintre infracțiunea de viol și agresiunea sexuală este dată de elementul material. Spre deosebire de viol, unde, elementul material (raportul sau actul sexual) presupune penetrarea, agresiunea sexuală, deși implică un act de natură sexuală se realizează altfel decât prin penetrare. Pe cale de consecință, prin act de natură sexuală trebuie să se înțeleagă orice act aflat în legătură directă sau indirectă cu organele sexuale și cu activitatea acestor organe.

Condiția atașată elementului material este aceeași ca la infracțiunea de viol, în sensul că actul sexual de orice natură trebuie realizat prin: constrângere, punerea în imposibilitate de a se apăra sau de a-și exprima voința ori profitând de această stare.

Astfel, o cerință esențială a reținerii acestei infracțiuni instanța consideră că fapta trebuie comisă fără consimțământul persoanei și care trebuie comis prin constrângerea acesteia. Dacă cu privire la lipsa consimțământului instanța constată că acesta nu a fost dat , aspect care rezultă din declarațiile victimei și din modalitatea de desfășurare a faptei instanța urmează a face o analiza a existenței constrângerii.

De asemenea instanța urmează a analiza dacă acțiunea inculpatului poate fi calificată ca fiind o tentativă și dacă acțiunea acestuia întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de agresiune sexuală.

Reține instanța că infracțiunea de agresiune sexuală este una complexă , care se desfășoară în două etape: o primă etapă de constrângere după care , în a doua etapă realizarea unui act de natură sexuală , altul decât cele prevăzute de art. 218 C.pen.

Pentru reținerea acestei infracțiuni în stare de tentativă instanța urmează a analiza dacă acțiunea inculpatului de a prinde cu mâinile capul victimei reprezintă o acțiune de constrângere și dacă aceasta a fost făcută cu scopul de a realiza un act de natură sexuală altul decât cel prevăzut de art. 218 C.pen.

Potrivit dispozițiilor art. 218 alin. 6 C.pen tentativa se pedepsește. Totodată are în vedere judecătorul că această infracțiune este susceptibilă de comitere doar sub forma tentativei imperfecte deoarece la această infracțiune urmarea survine automat odată cu încheierea actului de executare , fără a rămâne loc pentru o executare completă lipsită de urmare.

Astfel, instanța așa cum s-a precizat mai sus instanța va analiza mai întâi dacă acțiunea inculpatului reprezintă o acțiune de constrângere .

Constrângere fizică ( în opinia instanței doar acest gen de constrângere putând fi reținut , chiar dacă procurorul nu a indicat în mod expres prin actul de sesizare al instanței modalitatea de constângere) constă în folosirea forței fizice asupra persoanei pentru a înfrânge rezistența fizică a acesteia și pentru a face posibil actul sexual altul decât cel prevăzut de art. 218 c.pen. Instanța are în vedere că forța fizică exercitată asupra victimei trebuie să fie suficient de intensă pentru a constrânge la realizarea actul sexual altul decât cel prevăzut de art. 218 c.pen. Intensitatea va trebui să fie apreciată prin ea însăși , dar și în durata forței care , prin acțiunea prelungită , a putut slei de puteri victima. Constrângerea fizică trebuie apreciată totdeauna în concret , ținându-se cont de condițiile în care s-a exercitat forța ca și de puterea efectivă de rezistență a victimei. Mai are în vedere instanța că victima nu este obligată să opună rezistența sau să continue rezistența atunci când din condițiile de comitere a faptei rezultă că orice acțiune este zadarnică și ar conduce la expunerea pe sine la un rău mult mai mare.

Ceea ce interesează este ca din comportamentul său să fi rezultat refuzul categoric la actul de natură sexuală altul decât cel prevăzut de art. 218 C.pen.

În aceste condiții având în vedere cele expuse mai sus instanța constată că raportat la locul de comiterii a faptei – un spațiu închis – lift , constituția fizică a victimei , aceasta fiind o persoană minionă iar inculpatul un bărbat solid , chiar dacă mai în vârstă , chiar dacă gestul inculpatului nu a fost unul executat cu o forță crescută , de lungă durată totuși acțiunea acestuia constituie în opinia instanței o constrângere fizică.

Potrivit dispozițiilor art. 32 c.pen. tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă sau care nu și-a produs efectul .

Din coroborarea celor de mai sus instanța reține că fapta așa cum a fost comisă de inculpat îmbracă forma tentativei , actele comise de inculpat circumscriindu-se constrângerii fizice.

Instanța va avea în vedere că infracțiunea de agresiune sexuală reprezintă o încălcare brutală a libertății sexuale a victimei. De asemenea instanța va reține că elementul material al infracțiunii, așa cum s-a precizat mai sus se realizează altfel decât prin penetrare , prin act de natură sexuală doctrina reținând în marea ei majoritate că prin aceasta se înțelege orice act aflat în legătură directă sau indirectă cu organele sexuale și cu activitatea acestora.

Totuși, reține instanța că într-o decizie de speță, Curtea de Apel Cluj a reținut că pentru a se putea reține încadrarea prevăzută de art. 219 C.pen. , nu este necesar ca actul de natură sexuală să fie comis cu sexual sau asupra sexului , atât timp cât prin acesta s-a urmărit obținerea unei satisfacții sexuale , fiind în același timp lezată libertatea victimei , constrânsă la o conduită care poate fi calificată drept sexuală ( Codul Penal Adnotat – fila 136 – A.I.).

În același timp mai are în vedere instanța că în practică instanțele au reținut ca fiind acte de natură sexuală: pipăirea, mângâirea persoanei vătămate, chiar dacă nu în zonele intime , urmată de constrângerea acesteia și sărutarea prin introducerea limbii inculpatului în cavitatea bucală; determinarea de către a inculpat a persoanei vătămate s-o masturbeze și s-o lingă pe penis; solicitarea inculpatului adresată persoanei vătămate ca aceasta să-i arate lenjeria intimă și efectuarea de către acesta a actelor de natură sexuală, respectiv mișcări specifice unui raport sexual; sărutarea de către inculpat a părților intime ale persoanei vătămate (gură, gât, fese, organe genitale); imobilizarea de către inculpat a persoanei vătămate, care din spate i-a cuprins corpul cu mâinile și a atins-o cu mâna dreaptă în zonele intime etc.

Astfel din modalitatea de desfășurare a acțiunii instanța reține că nu s-a acționat sau nu s-a încercat să se acționeze în legătură directă sau indirectă cu organele sexuale și cu activitatea acestor organe, respectiv orice act de natură sexuală săvârșit prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, și urmează a analiza dacă prin comiterea unui sărut se poate obține sau nu satisfacție sexuală.

Din probele administrate nu rezultă cu certitudine în primul rând locul în care inculpatul a dorit să o sărute pe persoana vătămată și mai ales felul sărutului pe care inculpatul dorea să-l comită.

Instanța apreciază că în lipsa acestor elemente importante nu poate aprecia dacă prin acțiunea inculpatului s-ar fi putut obține o satisfacție sexuală. Un simplu sărut sau unul aplicat pe gură fără introducere limbii inculpatului, în cavitatea bucală a persoanei vătămate nu poate conduce, în opinia instanței la obținerea unei satisfacții sexuale . Instanța apreciază că și în situația în care inculpatul ar fi dorit efectuarea unui sărut prin introducerea limbii în cavitatea bucală în lipsa și a altor acte de mângâiere a unor zone erogene nu poate conduce la obținerea satisfacției sexuale.

Firește, comportamentul acestuia poate fi considerat reprobabil, total necorespunzător pentru o persoană, condamnabil din punct de vedere uman sau moral, însă gravitatea, semnificația acestuia nu a fost una penală din perspectiva infracțiunii reținute în sarcina acestuia.

Zonele corpului pe inculpatul le-a atins sau ar fi dorit să le atingă , nu contribuie la reținerea naturii sexuale a actelor sale, în condițiile în care nu orice acte de atingere a părților corpului pot avea o astfel de natură. Este necesar un întreg context care să certifice fără putință de tăgadă acest caracter al manifestării umane, context care în prezenta cauză nu se regăsește, câtă vreme nu se poate reține, dincolo de orice dubiu, existența unor atingeri în zona organelor genitale feminine sau a altor comportamente de stimulare sexuală sau dorința de a atinge aceste zone ale corpului.

Acest gest nu poate fi calificat ca reprezentând elementul material al infracțiunii de agresiunii sexuale nici măcar sub forma tentativei, deoarece nu poate fi calificat ca urmărind obținerea unei satisfacții sexuale, care să lezeze libertatea sexuală a victimei. Din contră, inculpatul văzând refuzul prompt al persoanei vătămate s-a retras și fiind și el surprins de propriul gest a încercat să calmeze persoana vătămată, care a fost uimită de încercarea inculpatului de a o săruta, nefiind astfel lezată libertatea sexuală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în materie penală problema administrării probelor este analizată prin prisma paragrafelor 2 si 3 ale art. 6 din Convenție. Cu privire la paragraful al doilea, arată că acesta consacră principiul prezumției de nevinovăție, implicând, între altele, ca judecătorii să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis fapta ce i se impută, sarcina probei incumbând acuzării, iar dubiul profitându-i acuzatului. O încălcare a prezumției de nevinovăție poate fi consecința inversării sarcinii probei. În plus, revine acuzării să indice persoanei interesate acuzațiile ce i se aduc, să îi ofere ocazia de a-și pregăti și susține apărarea, precum și de a indica probe suficiente pentru a întemeia o susținere de vinovăție.

De asemenea, prevederile art. 99 din Codul de procedură penală, potrivit cu care în acțiunea penală sarcina probei aparține în principal procurorului, dau un efect eficient regulii generale actori incumbit probatio, luând în considerare faptul că instanța nu este cea care afirmă existența unei situații de fapt în acuzare sau în apărare, inter­venția acesteia având caracter subsidiar doar atunci când administrarea probelor este imperios necesară formării convingerii sale.

Astfel , în lipsa altor probe instanța nu poate reține că acțiunile inculpatului au fost făcute cu scopul de a obține satisfacție sexuală sau că acestea ar putea produce o satisfacție sexuală în momentul realizării sale.

În jurisprudența Curții Constituționale (DCC nr. 405/2016) a fost analizat principiul minimei intervenții, arătându-se că în exercitarea competenței de legiferare în materie penală legiuitorul trebuie să țină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul «ultima ratio». (…) Astfel, ultima ratio are semnificația comună de procedeu sau metodă ultimă sau finală folosită pentru a atinge scopul urmărit. Curtea apreciază că, în materie penală, acest principiu nu trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică, ci trebuie interpretat ca având semnificația că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat. Curtea apreciază că, în sens larg, scopul urmărit de legiuitor prin legislația penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, este acela de a apăra valori sociale, identificate de legiuitor în partea specială a Codului penal, acest scop fiind, în principiu, legitim. Totodată, măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare și să respecte un just echilibru între interesul public și cel individual. Curtea reține că din perspectiva principiului «ultima ratio» în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală”.

Transpunând acest principiu la situația de fapt reținută de instanță în cauză de față, instanța constată că gestul inculpatului de a încerca să sărute persoana vătămată interpretând greșit contextul, dată fiind situația particulară a acestuia, astfel cum rezultă și din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică (diminuare discernământului ce implică labilitate emoțională, dezinhibare comportamentală etc.), ulterior acționând în sensul calmării persoanei vătămate, nu reprezintă un act de natură sexuală de a produce satisfacție sexuală. Astfel, legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea agresiunii sexuale incriminarea oricăror gesturi de natură frivolă, imatură, care sunt condamnabile din punct de vedere moral, dar care nu reprezintă acte de natură sexuală care să se circumscrie elementului material al infracțiunii de agresiune sexuală în formă tentată.

Instanța apreciază că comportamentul inculpatului a afectat demnitatea victimei. În acest sens martorul N.F.-D. (f. 107 d.i.) a declarat că a fost foarte tristă și a plâns mult (…). În raportul de evaluare psihologică (f. 28 d.i.) se arată că nivelul de stres este ridicat și se recomandă terapie de suport pentru dobândirea controlului asupra anxietății post-traumatice, normalizarea reprezintă o componentă importantă. Cu toate acestea gestul inculpatului nu reprezintă o conduită care poate fi calificată ca act de natură sexuală în sensul normei de incriminare, dată fiind situația de fapt particulară expusă mai sus.

Astfel cum instanța a arătat mai sus, în acord cu principiul minimei intervenții a dreptului penal, incriminarea unei fapte trebuie să intervină ca soluție de ultim resort în protejarea unei valori sociale. Răspunderea penală trebuie interpretată ca fiind singura în măsură să atingă scopul urmărit. Deoarece fapta inculpatului nu e prevăzută de legea penală, răspunderea inculpatului pentru gestul reprobabil comis ar putea fi de natură civilă, pentru restabilirea demnității lezate.

Așadar, instanța apreciază că în ceea ce privește infracțiunea de „tentativă la agresiune sexuală”, faptă prev. și ped. de art. 32 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 219 alin. 1 Cod Penal, reținută în sarcina inculpatului B.B.-I., acesteia îi lipsește unul dintre elementele constitutive, respectiv elementul material – obținerea excitației sexuale, respectiv a satisfacției sexuale , motiv pentru care în temeiul art. 396 alin.5 Cod. proc. pen. rap. la art. 16 alin.1 lit. b teza întâi Cod. proc. pen. îl va achita pe inculpatul B.B.-I..A. sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni, considerând că fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală.

De asemenea instanța, chiar dacă expertiza psihiatrică a stabilit că inculpatul are discernământ, nu poate să nu constate că acesta îl are diminuat și că în acest context apreciază că intenția inculpatului nu poate fi stabilită și anume aceea de a obține satisfacție sexuală.

Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța constată faptul că în cursul judecății persoana vătămată A.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma 20.000 Euro, reprezentând daune morale. 1.673.5 lei reprezentând daune materiale.

Potrivit art. 25 alin. 5 Cod. proc pen. în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) – cu excepția prescripției, i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.

Având în vedere faptul că în prezenta cauză s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin.1 lit. b teza întâi Cod. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii „tentativă la agresiune sexuală”, faptă prev. și ped. de art. 32 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 219 alin. 1 Cod Penal. instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată A.A.

Obligarea la tratament medical este o măsură de siguranță cu caracter medical, prevăzută de art. 109 Cod penal, dispusă de instanța de judecată atunci când se constată printr-un examen psihiatric că făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol pentru societate. Această măsură de siguranță constă în obligarea făptuitorului de a se prezenta in mod regulat la tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

Pentru a dispune obligarea făptuitorului la tratament medical, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții:

• măsura se poate lua numai față de făptuitor, respectiv față de persoana care a savarșit o faptă prevăzută de legea penală, indiferent dacă fapta este sau nu infracțiune. In consecință, această măsură poate fi aplicată si atunci când fapta săvârșită de făptuitor este prevăzută de legea penală, dar nu îndeplinește toate trăsăturile esențiale impuse de lege pentru a constitui o infracțiune;
• măsura se poate lua numai in cazul in care se apreciază ca făptuitorul reprezintă pericol pentru societate;
• măsura se poate lua numai in cazul in care starea de pericol este generată de condiția făptuitorului, condiție generată de o boală, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool ori alte substanțe psihoactive;

Având în vedere că inculpatul suferă de o boală din cauza căreia prezintă pericol pentru societate se impune obligarea acestuia să urmeze un tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture stare de pericol generată de boala de care suferă.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, neputându-se reține o culpă procesuală în sarcina persoanei vătămate.

Comments

comentarii