Tânărul de 19 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit cu motocoasa de inculpat. Judecătorii de la Curtea de Apel Oradea au considerat că nu a vrut să-l ucidă.
După ce în luna aprilie a acestui an agresorul, Vasile Oniţa, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru omor, de Tribunalul Bihor, de data aceasta, bărbatul a primit o pedeapsă mai blândă, de 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă, dar totuşi spre maximumul limitei de pedeapsă.
Potrivit minutei postate pe portalul instanţelor de judecată, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondate apelurile declarate de familia tânărului decedat şi a admis apelul inculpatului împotriva sentinţei penale date de Tribunal.
Practic, judecătorii au schimbat încadrarea juridică a faptei, din omor (infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani), în ucidere din culpă, care se pedepseşte mai puţin, între 1 şi 5 ani sau chiar închisoare cu suspendare.
“Constată că prin încheierea din 15.07.2021, Curtea de Apel Oradea a schimbat încadrarea juridică dată faptei inculpatului Oniţa Vasile Crăciun, din infracţiunea de omor, prevăzută de art 188 alineat 1 Cod penal, în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art 192 alineat 1 Cod penal, încadrare juridică în raport de care condamnă pe inculpatul Oniţa Vasile Crăciun la o pedeapsă de: – 4 ani şi 6 luni închisoare în regim privativ de libertate”, se arată în minuta citată de ebihoreanul.ro
judecătorii Curţii de Apel au menţinut daunele dispuse în luna aprilie de Tribunal. Atunci, instanţa a stabilit ca Oniţa să achite familiei tânărului ucis daune materiale în valoare de 18.580 lei şi daune morale în sumă de 100.000 euro: 60.000 euro pentru mamă, 30.000 euro pentru soră şi 10.000 euro pentru bunică.
Sentinţa de joi a fost aşteptată cu sufletul la gură de părinţii tânărului ucis, Gabriel Cudi. Exact de ce se temeau s-a întâmplat.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



