Șofer de BMW condamnat la 10 ani de închisoare pentru uciderea din culpă a unui copil de 3 ani, a mamei sale însărcinate și a unei femei de 79 de ani

Inculpatul a condus un autoturism BMW, cu capacitatea cilindrică de 4.999 cm3 și puterea de 373 cp, cu o viteză de 135 km/oră în localitate, sub influența alcoolului, faptă ce a dus moartea a trei victime: o femeie în vârstă de 79 de ani, un minor în vârstă de 3 ani și a mamei acestuia în vârstă de 27 de ani, victimă însărcinată în luna a șasea.

,,Instanța reține că inculpatul în fața organelor de urmărire penală nu a contribuit la soluționarea justă și cu celeritate a cauzei și la aflarea adevărului, cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din C.E.D.O, imprejurarile concrete ale săvârșirii faptei, pe timp de zi, în conditii meteo bune, cu marcaje vizibile, gradul concret de pericol social al faptei, dat de numarul mare de victime 3 persoane decedate și rănirea gravă a altor trei persoane, într-o zi de duminică, într-o localitate intens circulată, la o oră când traficul este aglomerat și când fiind perioada concediilor multă lume tranzitează localitatea care este în drumul de trecere la și dinspre Garvăn, localitate unde se face transferul pe bac între Județul Tulcea și Județul Galați, sunt aspecte de natură a genera aplicarea unei pedepse al cărei cuantum va fi orientat spre maximul special prevăzut de lege, în măsură să asigure scopul educativ al pedepselor.”

Evenimentul rutier petrecut în anul 2019 și ca urmare a căruia au decedat cele trei persoane, dar a rezultat și rănirea altor persoane care însă fie că nu au depus plângere prealabilă, fie și-au retras-o, a dus la condamnarea șoferului la o pedeapsă rezultantă de 11 ani și 8 luni de închisoare, instanța aplicându-i acestuia pedeapsa de 10 ani de închisoare pentru uciderea din culpă a celor trei victime, pedeapsa fiind cea mai mare aplicată vreodată de către o instanță din Dobrogea, după cum relatează Ziua de Constanța.

Redăm din sentița de condamnare cu mențiunea că aceasta nu este definitivă și că a fost atacată de către inculpat.

,,Prin rechizitoriul întocmit de (…), la data de 29.10.2019, în dosarul nr. 573/P/2019, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a inculpatului Radu Marcel, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art.336 al.1 C.Penal, vătămare corporală din culpă prevăzută de art.196 al.2 și 3 C.Penal, ucidere din culpă prevăzută de art.192 al.2 și 3 C.Penal și părăsirea locului accidentului prevăzută de art.338 al.1 C.Penal toate cu aplicarea art.38 al.1 și 2 C.Penal.

În esență, procurorul a reținut prin rechizitoriu, faptul că, în ziua de 11.08.2019 inculpatul Radu Marcel a consumat băuturi alcoolice, iar cu câteva minute înaintea orei 18.00 a urcat la volanul autoturismului BMW tip EK 03 M6 cu nr.de înmatriculare (…), cu intenția de a se deplasa pe ruta Luncavița – Măcin.

În autoturism se mai aflau martorii Z.Z. pe locul din dreapta față și Y.Y. pe bancheta din spate, acesta din urmă filmând interiorul habitaclului cu telefonul mobil și distribuind imaginile în direct pe internet.

S-a reținut că inculpatul a condus cu mare viteză pe D.E. 87 pe ruta Luncavița – Văcăreni, iar în această din urmă localitate în zona bornei kilometrice 113, a pătruns pe contrasens în depășirea autoturismului Ford Ecosport cu nr.(…), condus de martorul (…).

Autoturismul condus de inculpat a părăsit parțial carosabilul, pătrunzând cu roțile din stânga pe acostamentul din pământ și pietriș, inculpatul a virat către dreapta, iar autoturismul a intrat în derapaj, a traversat astfel întregul carosabil și acostamentul din dreapta, a lovit cu zona mediană a părții laterale dreapta un stâlp de beton pe care l-a rupt, s-a răsucit către dreapta și a lovit cu partea frontală un gard din beton pe care l-a răsturnat în zona impactului, apoi a traversat carosabilul și a pătruns prin poarta metalică dublă în curtea locuinței familiei Țăranu.

În interiorul curții, pe un pat se aflau victimele D.E., A. Fatma și Ț.I.C., precum și persoana vătămată B.B.

Autoturismul la volanul căruia se afla inculpatul a proiectat fragmente metalice provenind de la poartă către interiorul curții, a dobândit traiectorie ascendentă datorită făgașelor de pe drum și mai ales denivelării de pe linia porții, a lovit și propulsat către interiorul curții patul și persoanele așezate, a rupt arbori, apoi a planat peste casă, degradând acoperișul și hornul și a aterizat în interiorul curții, dincolo de clădire, unde a luat foc.

S-a mai reținut că, după oprirea autovehiculului, inculpatul a părăsit locul accidentului și la ora 21.00, un echipaj de poliție a observat pe un drum de câmp în apropierea localității de domiciliu a inculpatului 2 autoturisme ce se deplasau cu viteză, iar după ce a început urmărirea acestora, inculpatul a coborât din una dintre mașini, fiind prins.

Cu acea ocazie inculpatul a fost testat alcotest, concentrația de vapori de alcool în aerul expirat fiind de 0,14 mg./l.

În urma accidentului victima D.E. a suferit leziuni multiple în întreaga jumătate superioară a corpului, strivirea capului, gâtului, toracelui și abdomenului, cu dilacerarea creierului rupturi ale organelor interne toraco abdominale (aorta, plămâni, ficat), hemoragie internă, leziuni incompatibile cu viața și care au condus în mod direct și imediat la deces, conform raportului medico legal de necropsie nr.206/12.08.2019.

Victima Ț.I.C. a fost proiectată ascendent către interiorul curții, iar în cădere a rămas suspendată în bolta de viță de vie, unde a fost găsită de tatăl său.

Victima A.Fatma a fost proiectată în interiorul curții, a devenit inconștientă (GCS 3 pct.) și fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi unde a decedat în aceeași zi.

Persoana vătămată B.B. a intrat în stare comatoasă, somnolentă, agitată, necooperantă (GCS 10 pct.) și a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi unde a rămas internată în perioada 11 – 23.08.2019.

Din raportul de primă expertiză medico legală cu examinarea persoanei nr.666/A 1 – D/27.08.2019 completat la data de 7.10.2019 rezultă că persoana vătămată a suferit un traumatism cranio cerebral cu plăgi contuze fronto temporale stângi și fronto nazale drepte, fractură fronto temporală stângă, hematom extra și subdural emisferic stâng, edem cerebral (operat), traumatism al memebrelor cu excoriații pe cotul stâng, gamba și glezna stângă, traumatism toracic posterior cu excoriații toraco lombare și fractură de omoplat stâng, leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 45 – 60 zile și i-au pus viața în primejdie.

Martorii Z.Z. și Y.Y. au fost proiectați în afara autoturismului și au suferit leziuni ce au impus internarea la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi.

La data de 10.09.2019 ambii martori au declarat că nu înțeleg să formuleze plângeri prealabile în cauză, astfel încât în cauză s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă ale cărei victime au fost aceștia.

Inculpatului i-au fost recoltate probe de sânge, iar din buletinul de analiză toxicologică nr.83/13.08.2019 a rezultat că acesta avea alcoolemia de 0,41 g%0 la ora de 21.50 și de 0,24 g%0 la ora 22.50.

Din raportul de expertiză medico legală de recalculare a alcoolemiei nr.1250/19.09.2019 rezultă că la momentul producerii accidentului inculpatul avea îmbibația alcoolică în sânge de 1,06 g.%0.

Expertiza medico – legală a fost efectuată în considerarea analizelor de laborator și a declarației inculpatului din data de 12.08.2019 conform căreia în ziua accidentului nu a consumat alcool.

La data de 15.10.2019 inculpatul a revenit, susținând că în realitate a consumat aproximativ 1,25 l. bere, însă în timpul declarației anterioare a considerat că întrebarea privind consumul se referea la băuturi tari, iar nu la bere.

Din raportul de expertiză tehnică în domeniul autovehicule și circulație rutieră întocmit în cauză a rezultat că în premomentul accidentului, autoturismul condus de inculpat rula cu viteza de 135 – 140 km./h.

În momentele imediat premergătoare accidentului, tot pe raza comunei Văcăreni, un segment de drum este supravegheat video, iar din înregistrările camerelor de supraveghere rezultă că autoturismul condus de martorul (…) a parcurs acel segment în 14 secunde, iar apoi autoturismul condus de inculpat l-a parcurs în 6 secunde.

Martorul a declarat că rula cu viteza de 50 km./h. stabilită de pilotul automat al autoturismului, astfel încât, aritmetic, s-a impus concluzia că inculpatul conducea cu viteza de 140 km./h.

Inculpatul a declarat că a condus cu viteza de 90 – 100 km./h., iar expertul asistent al inculpatului a stabilit că acesta ar fi condus, în premomentul accidentului, cu viteza de 106,10 – 109,80 km./h., oricum dublul maximului permis pe acel sector de drum din interiorul localității.

În aceste împrejurări inculpatul a virat la rândul său către stânga, a pătruns pe acostament și a derapat.

(…)

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

Inculpatul Radu Marcel este posesor al autoturismului BMW tip EK 03 M6 cu nr.(…) cu capacitatea cilindrică de 4.999 cm3 și puterea de 373 c.p.

Anterior inculpatului i-au fost aplicate în mod repetat sancțiuni contravenționale, preponderent pentru depășirea limitelor de viteză.

În prezenta cauză în sarcina inculpatului se reține săvârșirea următoarelor fapte:

În ziua de 11.08.2019 inculpatul a consumat băuturi alcoolice, iar cu câteva minute înaintea orei 18.00 a urcat la volanul autoturismului sus menționat cu intenția de a se deplasa pe ruta Luncavița – Măcin. În autoturism se mai aflau martorii Z.Z. pe locul din dreapta față și Y.Y. pe bancheta din spate, acesta din urmă filmând interiorul habitaclului cu telefonul mobil și distribuind imaginile în direct pe internet.

Din imaginile astfel înregistrate rezultă cu certitudine că inculpatul s-a aflat continuu la volan.

Inculpatul a condus cu mare viteză pe D.E. 87 pe ruta Luncavița – Văcăreni, iar în această din urmă localitate în zona bornei kilometrice 113 a pătruns pe contrasens în depășirea autoturismului Ford Ecosport cu nr.(…) condus de martorul (…).

Autoturismul condus de inculpat a părăsit parțial carosabilul, pătrunzând cu roțile din stânga pe acostamentul din pământ și pietriș, inculpatul a virat către dreapta, iar autoturismul a intrat în derapaj, a traversat astfel întregul carosabil și acostamentul din dreapta, a lovit cu zona mediană a părții laterale dreapta un stâlp de beton pe care l-a rupt, s-a răsucit către dreapta și a lovit cu partea frontală un gard din beton pe care l-a răsturnat în zona impactului, apoi a traversat carosabilul și a pătruns prin poarta metalică dublă în curtea locuinței familiei Țăranu.

În interiorul curții, pe un pat se aflau victimele D.E., A.Fatma și Ț.I.C., precum și persoana vătămată B.B.

Autoturismul la volanul căruia se afla inculpatul a proiectat fragmente metalice provenind de la poartă către interiorul curții, a dobândit traiectorie ascendentă datorită făgașelor de pe drum și mai ales denivelării de pe linia porții, a lovit și propulsat către interiorul curții patul și persoanele așezate, a rupt arbori, apoi a planat peste casă, degradând acoperișul și hornul și a aterizat în interiorul curții, dincolo de clădire, unde a luat foc.

(…)

După oprirea autovehiculului inculpatul a părăsit locul accidentului. În urma accidentului victima D.E. a suferit leziuni multiple în întreaga jumătate superioară a corpului, strivirea capului, gâtului, toracelui și abdomenului, cu dilacerarea creierului rupturi ale organelor interne toraco abdominale (aorta, plămâni, ficat), hemoragie internă, leziuni incompatibile cu viața și care au condus în mod direct și imediat la deces, conform raportului medico legal de necropsie nr.206/12.08.2019.

Victima Ț.I.C. a fost proiectată ascendent către interiorul curții, iar în cădere a rămas suspendată în bolta de viță de vie, unde a fost găsită de tatăl său.

Din raportul medico legal de necropsie nr.205/12.08.2019 rezultă că această victimă a suferit un politraumatism contuz grav de mare intensitate survenit în urma strivirii și zdrobirii capului, gâtului, toracelui și extremităților cu dilacerarea organelor interne, leziuni incompatibile cu viața și care au condus în mod direct și imediat la deces.

Victima A.Fatma a fost proiectată în interiorul curții, a devenit inconștientă (GCS 3 pct.) și fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi unde a decedat în aceeași zi.

Din raportul medico legal de necropsie nr.614/A3/12.08.2019 rezultă că această victimă a suferit un politraumatism cu traumatism cranio cerebral, hemoragie subarahnoidiană, contuzie cerebrală, traumatism abdominal, hemoperitoneu, contuzie hepatică, splenică, renală bilaterală, hematom retroperitoneal, traumatism pelvin, contuzie uterină (uter gravid, victima prezentând sarcină de 5,4 luni, cu făt unic de sex feminin), cu decolare parțială de placentă, fractură pubiană bilaterală, traumatism osteo articular, fractură deschisă ambe oase gambă stângă, fractură închisă de femur drept și ambe oase gambă dreaptă, leziuni care au condus în mod direct și necondiționat la deces.

Persoana vătămată B.B. a intrat în stare comatoasă, somnolentă, agitată, necooperantă (GCS 10 pct.) și a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi unde a rămas internată în perioada 11 – 23.08.2019.

Din raportul de primă expertiză medico legală cu examinarea persoanei nr.666/A 1 – D/27.08.2019 completat la data de 7.10.2019 rezultă că persoana vătămată a suferit un traumatism cranio cerebral cu plăgi contuze fronto temporale stângi și fronto nazale drepte, fractură fronto temporală stângă, hematom extra și subdural emisferic stâng, edem cerebral (operat), traumatism al memebrelor cu excoriații pe cotul stâng, gamba și glezna stângă, traumatism toracic posterior cu excoriații toraco lombare și fractură de omoplat stâng, leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 45 – 60 zile și i-au pus viața în primejdie.

Martorii Z.Z. și Y.Y. au fost proiectați în afara autoturismului și au suferit leziuni ce au impus internarea la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi.

La data de 10.09.2019 ambii martori au declarat că nu înțeleg să formuleze plângeri prealabile în cauză, astfel încât s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă ale cărei victime au fost aceștia.

(…)

Latura penală:

Analizând latura obiectivă a infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 2 și 3 C.pen., instanța reține că elementul material al acesteia constă în uciderea unei persoane în viață, printr-o acțiune sau inacțiune ilicită. Sub acest aspect, din probele administrate, instanța a constatat că inculpatul a ucis cele trei victime ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul ori pentru efectuarea unei anumite activități, respectiv art. 48, art. 49 alin.1 și și art. 35 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, rep., care statuează : “Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.”, art. 48 “Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță” și art. 49 (1) Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h“.

De asemenea potrivit raportului de expertiză tehnică auto judiciară întocmit de expert ing. B.I.cu participarea expertului parte O.P., întocmit la data de 28.09.2019, s-au stabilit împrejurările producerii accidentului. Expertul a răspuns la următoarele obiective: dinamica producerii accidentului, cu menționarea momentului apariției stării de pericol și cine a produs starea de pericol, regulile de circulație încălcate de conducătorul auto Radu Marcel și legătura de cauzalitate între acestea și producerea accidentului, viteza de deplasare a auto (…) în premomentul accidentului cât și la momentul producerii accidentului, dacă faptul că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice a influențat în vreun fel conduita sa în calitatea de conducător auto și posibilitățile de prevenire/evitare a producerii accidentului.

Din concluziile raportului de expertiză tehnică auto judiciară a rezultat că în dinamica accidentului starea de pericol a fost creată în principal de conducătorul auto, inculpatul Radu Marcel, conducând cu o mână pe volan sub influența alcoolului cu viteză deosebit de mare pierzând controlul mașinii la intrarea cu roțile din stânga pe acostament în timpul depășirii cât și posibil de pasagerul din dreapta față Z.Z. în stare de ebrietate deranjând conductătorul auto, gesticulând continuu răsucindu-se către șofer și punând mâna pe mâna dreaptă a acestuia, inclusiv dându-i peste mână de două ori sau ținând mâna stângă după ceafa conducătorului auto, care însumate au putut duce la intrarea cu roțile din stânga pe acostament și pierderea controlului mașinii la viteza de 135 – 140 km/h.

De asemenea, potrivit raportului de expertiză tehnică auto judiciară efectuat în cauză a rezultat că regulile de circulație care au dus la producerea accidentului au fost încălcate în principal de conducătorul auto Radu Marcel conducând cu o mână pe volan, sub influența alcoolului, cu viteză deosebit de mare pierzând controlul mașinii la intrarea cu roțile din stânga pe acostament în timpul depășirii cât și probabil de către pasagerul din dreapta Z.Z., în stare de ebrietate deranjând conducătorul auto gesticulând continuu răsucindu-se către șofer și punând mâna pe mâna dreaptă a acestuia, inclusiv dându-i peste mână sau ținând mâna stângă după ceafă, care au putut duce la intrarea cu roțile din stânga pe acostament și pierderea controlului mașinii.

S-a stabilit că viteza cu care rula inculpatul în premomentul accidentului a fost de 135 – 140 km / h.

Starea de alcoolemie a conducătorului auto a influențat negativ capacitatea de conducere a autoturismului, stabilitatea și redresarea acestuia la viteza respectivă, pierzând controlul mașinii.

Accidentul se putea preveni și evita de conducătorul auto dacă nu ar fi condus cu viteza respectivă cu o mână și sub influența alcoolului și dacă l-ar fi așezat pe pasagerul din dreapta în stare de ebrietate pe bancheta din spate pentru a nu-l deranja la condus, pierzând controlului mașinii la viteza indicată. (…)

Urmarea imediată în cazul acestei infracțiuni constă în moartea victimelor D.E. în vârstă de 79 de ani decedată la fața locului accidentului, a minorului în vârstă de 3 ani Ț.I.– C. decedat de asemenea la fața locului și a mamei acestuia A.Fatma în vârstă de 27 de ani, decedată la aceeași dată respectiv, 11.08.2019, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei și este dovedită cu certitudine de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, moartea celor trei victime datorându-se săvârșirii de către inculpat a infracțiunii, având deci drept cauză acțiunea sau inacțiunea inculpatului, din culpa exclusivă a acestuia. Modalitatea in care s-a comis fapta, prin conducerea autoturismului marca BMW tip EK 03 M6 cu numărul de înmatriculare (…) cu viteza de 135 – 140 km/h, și sub influența băuturilor alcoolice, constituie împrejurări ce impun vinovăția conducătorului auto, în condițiile culpei exclusive.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea culpei cu previziune (ușurință), acesta prevăzând rezultatul faptei fără a-l accepta, considerând fără un temei suficient că acesta nu se poate produce în concret. Potrivit raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cauză a rezultat că, faptul că, inculpatul Radu Marcel se afla sub influența băuturilor alcoolice a influențat conduita sa în calitatea de conducător auto în sensul că în faza întâi de alcoolemie șoferul are falsa impresie că poate realiza mai mult decât în mod normal și că mașina sa este performantă. Astfel pentru a-i impresiona pe cei din mașină, ce mașină are și ce șofer este, deși se afla în localitate a condus cu viteză excesiv de mare și conducând cu o mână a pierdut controlul mașinii la intrarea cu roțile din stânga pe acostament. Aceste împrejurări au fost dovedite cu declarații de martori (…) precum și cu înregistrarea video din habitaclul mașinii efectuată de martorul de pe bancheta din spate Y.Y., transmisă în direct pe internet.

Așadar, vinovăția inculpatului rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, așa cum au fost inserate mai sus. În cauză este reținută culpa exclusivă a inculpatului la producerea rezultatului, aspect ce va trebui avut în vedere atât la individualizarea pedepsei, cât și la stabilirea cuantumului despăgubirilor civile.

Cu privire la individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, această operațiune presupune deopotrivă stabilirea și aplicarea ei, dar și adaptarea acesteia în funcție de gradul de pericol social al faptei și de periculozitatea și persoana făptuitorului. Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere, îndeplinește și un rol educativ, de exemplaritate și de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei nu se poate însă restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune, motiv pentru care în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. Inculpatul a depus înscrisuri în circumstanțiere (Caracterizare emisă de către Primarul Comunei Luncavița sub nr. 7708/30.09.2016, al cărei localnic este inculpatul, referință de la fostul învățător al inculpatului nr. 2676/16.09.2019, caracterizare de la Liceul „S.L.” nr. 2680/17.09.2019, al cărui elev a fost inculpatul).

Astfel, pe de o parte, instanța va avea în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate – suprimarea vieții a trei persoanei, prin crearea unui sentiment de insecuritate a vieții chiar în interiorul curții propriei locuințe, și relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață, dar și obiectul material al infracțiunii – corpul unor persoane în viață, precum și circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei – în modalitatea culpei cu previziune (simple), pe fondul consumului de alcool și al vitezei deosebit de mari în interiorul localității. (…)

Pe de altă parte, se va reține și faptul că inculpatul a manifestat o atitudine nesinceră, nerecunoscând comiterea faptei în modalitatea stabilită prin celelalte mijloace de probă administrate în cauză cât și împrejurările în care aceasta s-a produs, în cursul urmăririi penale, iar pe parcursul cercetării judecătorești nu a dorit să dea declarații de inculpat.

Având în vedere nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, precum și conduita inculpatului în societate atât anterior săvârșirii faptei, reieșită din prezența antecedentelor penale astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar a inculpatului atașată la dosar, condamnat anterior fără a fi în stare de recidivă pentru o infracțiune de lovire sau alte violențe la amenda penală, cât și ulterior, reliefată prin atitudinea sa procesuală concretizată în fuga de la locul accidentului, acesta fiind prins în jurul orelor 21,00, de către organele de poliție plecate în căutarea sa. Încercând să fugă, să se sustragă de la consecințele faptelor sale, inculpatul a dat dovadă de lipsă de responsabilitate, lipsa asumării consecințelor faptelor sale, alegând să săvârșească o nouă infracțiune pentru a-și asigura scăparea, iar această atitudine este o altă probă a pericolului pentru ordinea publică pe care acesta îl reprezintă. Cu acea ocazie inculpatul a fost testat alcooltest, concentrația de vapori de alcool în aerul expirat fiind de 0,14 mg./l.

Este adevărat că ulterior, în fața evidenței probelor aduse de către organele de cercetare penală, inculpatul a revenit asupra unora dintre comportamentele reticente în a declara adevărul, în sensul că a declarat inițial la data de 12.08.2019, că nu a consumat băuturi alcoolice după care, ca urmare a rezultatului analizelor toxicologice de laborator, inculpatul a revenit la data de 15.10.2019 asupra declarației sale susținând că în realitate a consumat aproximativ 1,25 l de bere, însă în timpul declarației anterioare a considerat că întrebarea privind consumul de alcool se referea la băuturi tari, iar nu la bere. În condițiile în care în prima declarație inculpatul, fiind întrebat despre consumul de alcool, a considerat util a arăta că a comandat la bar o cafea și o limonadă și a consumat doar cafea, este cert că acesta a înțeles să declare întregul consum de lichide, inclusiv pe cele care, în accepțiunea sa sunt inapte a fi considerate alcoolice, omițând în mod intenționat a preciza consumul de bere.

Inculpatului i-au fost recoltate probe de sânge, iar din buletinul de analiză toxicologică nr.83/13.08.2019 rezultă că acesta avea alcoolemia de 0,41 g%0 la ora de 21.50 și de 0,24 g%0 la ora 22.50.

Din raportul de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei nr.A12/(…)/2019/25.09.2019, rezultă că la momentul producerii accidentului inculpatul avea îmbibația alcoolică în sânge de 1,06 g.%0, ce provine exclusiv din consumul de băuturi alcoolice.

Expertiza medico – legală a fost efectuată în considerarea analizelor de laborator și a declarației inculpatului din data de 12.08.2019 conform căreia în ziua accidentului nu a consumat alcool.

De asemenea inculpatul a declarat în mod nesincer la data de 12.08.2019, că a condus autoturismul cu viteza de 90 – 100 km/h iar spre ieșirea din Văcăreni, s-a angajat în depășirea unui Logan gri, ce rula în fața sa și intrând pe sensul opus când se afla aproape de acesta șoferul acestuia a încetinit și fără a semnaliza a început să vireze stânga, motiv pentru care inculpatul a declarat că a virat la rândul său mai spre stânga pentru a-l evita însă a intrat cu roțile din stânga pe acostament și pierzând controlul direcției a trecut prin fața Loganului, ieșind de pe carosabil în dreapt a și intrând în coliziune cu un stâlp din beton pe care la- rupt și cu gardul de beton al imobilului, după care nu știe ce s-a mai întâmplat.

Din filmarea din autoturism față de zgomotul motorului supraturat, care se auzea „infernal” potrivit declarației martorului (…), rezultă că inculpatul a avut o viteză cu mult peste 90 – 100 km/h cum declară, fapt pentru care a pierdut controlul mașinii după depășirea Ford-ului, și nu a unui Logan, condus de martorul (…). Martorul (…) a declarat că rula cu viteza de 50km/h, viteză stabilită de pilotul automat al autoturismului, marca Ford Ecosport cu numărul de înmatriculare (…), astfel că aritmetic prin expertiză, s-a putut determina că inculpatul conducea cu viteza de 135- 140 km/h în premomentul producerii accidentului. În momentele imediat premergătoare accidentului, tot pe raza comunei Văcăreni, un segment de drum este supravegheat video, iar din înregistrările camerelor de supraveghere rezultă că autoturismul condus de martorul (…) a parcurs acel segment în 14 secunde, iar apoi autoturismul condus de inculpat l-a parcurs în 6 secunde.

Declarația martorului (…), martor ocular, care a văzut toată scena din premomentele producerii accidentului, a rezultat că “era la mașina sa oprită pentru a face cumpărături exact pe partea dreaptă cum venea de la Isaccea spre Măcin, și în acel moment din spate dinspre centrul un zgomot produs de un autoturism de frânare și din instinct a întors privirea spre acel loc. Când s-a uitat spre locul de unde se auzea acel zgomot a observat că venea un autoturism berlină de culoare albă care circula cu viteză mare și care se afla în depășirea unui SUV de culoare maro metal, cu numere de Galați, pierzând controlul asupra direcției de mers și care avea traiectorie sinuoasă pe partea carosabilă. După ce a trecut de faza depășirii a încercat să redreseze autoturismul, nu a reușit din cauza vitezei, a părăsit partea carosabilă în partea dreaptă a sensului său de mers, intrând pe acostament unde a dărâmat un un stâlp de electricitate, apoi a intrat într-un gard demolându-l și ulterior proiectat în lateral, porțile de metal ale unui imobil doborându-le, după care nu s-a mai văzut nimic decât un nor mare de praf.”. Martorul a mai precizat că dată fiind viteza cu care a trecut autoturismul condus de inculpat prin dreptul său a putut observa doar că era vorba despre o mașină alba, condusă de un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, tuns scurt, îmbrăcat cu un maieu alb și cun tatuaj în partea stângă. A mai putut observa faptul că conducătorul auto era foarte concentrat în momentul conducerii și cu ambele mâni pe volan. Tot acest martor a sunat la serviciul de urgență 112 pentru a chema ajutoare pentru a anunța evenimentul rutier petrecut. Martorul a intrat în curte cu pricina iar la indicațiile operatorului de la serviciul de urgență a început să dea date de la fața locului observând trei victime de sex feminin care erau căzute una lângă alta la pământ, și doar una prezenta semen vitale. Martorul a mai raportat operatorului de la 112 că nu vede autoturismul implicat în accident pe care tocmai îl văzuse pătrunzând prin porțile metalice și nici alte persoane. Pentru că urma să vină în ajutor un elicopter SMURD și pentru a ajuta detectarea din aer la sol, martorul a ieșit din curte și a găsit un lucrător de la poliția de frontieră pe care l-a rugat să pornească semnalele luminoase de la mașina specială de serviciu pentru a ghida elicopterul de la sol. Când a ieșit în stradă a observant la aproximativ 20-25 de metri mai în dreapta la vale că se afla o persoană de sex masculin. Martorul nu a putut preciza dacă acesta a fost șoferul, dar și acesta purta ceva alb și că acesta era întins la pământ și se tăvălea, dar că nu l-a putut asocial sau nu cu accidental rutier.

Nu mai puțin semnificativ cu privire la individualizarea acestei infracțiuni este și faptul că potrivit cazierului auto emis de serviciul rutier, inculpatul are un număr de 3 abateri contravenționale la regimul vitezei datând din 25.08.2014 când în localitatea Isaccea, jud. Tulcea a depășit viteza legal admisă cu 10-20 km/h, la data de 05.05.2015 de asemenea a depășit viteza legală cu 10-20 km/h tot în localitatea Isaccea, jud. Tulcea, iar la data de 01.02.2017 în localitatea Văcăreni, jud. Tulcea a fost din nou sancționat pentru depășirea vitezei legale admise cu 21-30 km/h. Aceste probe vin să dovedească o consecvență a conduitei conducătorului auto reprezentat de inculpat care în mod frecvent a fost sancționat pentru încălcarea legislației la regimul vitezei în interiorul localității.

În ceea ce privește conduita inculpatului, în intervalul de timp, mai lung după stabilirea de către organele de cercetare penală a adevărului judiciar, acesta a întreprins demersuri pentru acoperirea și înlăturarea în parte a urmărilor negative din punct de vedere material al faptelor sale, în sensul că (…) Martora a arătat că inculpatul prin persoane interpuse a angajat o firmă care a reparat acoperișul casei și hornul distruse la coliziunea cu acestea la momentul când autoturismul a planat peste casă, și de asemenea le-a dat suma de 4000 de lei precum și suma de 1000 de lei pentru repararea porților mari dărâmate în urma accidentului.

Instanța reține că inculpatul în fața organelor de urmărire penală nu a contribuit la soluționarea justă și cu celeritate a cauzei și la aflarea adevărului, cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din C.E.D.O, imprejurarile concrete ale săvârșirii faptei, pe timp de zi, în conditii meteo bune, cu marcaje vizibile, gradul concret de pericol social al faptei, dat de numarul mare de victime 3 persoane decedate și rănirea gravă a altor trei persoane, într-o zi de duminică, într-o localitate intens circulată, la o oră când traficul este aglomerat și când fiind perioada concediilor multă lume tranzitează localitatea care este în drumul de trecere la și dinspre Garvăn, localitate unde se face transferul pe bac între Județul Tulcea și Județul Galați, sunt aspecte de natură a genera aplicarea unei pedepse al cărei cuantum va fi orientat spre maximul special prevăzut de lege, în măsură să asigure scopul educativ al pedepselor.

Conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului este prohibită și sancționată, după caz, de art.102 al.3 pct.1 din O.U.G. nr.195/2002, ori de art.336 C.Penal., fapta de a conduce în una dintre aceste circumstanțe constituind o nerespectare a dispozițiilor legale privind această activitate.

Audiat fiind, inculpatul a declarat că s-a angajat în depășirea unui autoturism Dacia Logan gri, șoferul căruia a inițiat o manevră de virare către stânga atunci când autoturismul condus de inculpat se afla deja foarte aproape.

În aceste împrejurări inculpatul a virat la rândul său către stânga, a pătruns pe acostament și a derapat.

Descrierea accidentului din declarația inculpatului este necorespunzătoare realității în condițiile în care din înregistrările camerelor de supraveghere stradale nu rezultă existența autoturismului gri, martorul (…) a declarat că autoturismul depășit de inculpat înaintea derapajului era cel condus de el (un SUV Ford maro) rectiliniu și cu viteză constantă și înaintea sa nu mai circula alt autovehicul, iar aceste împrejurări sunt confirmate de martorii oculari (…).

Consumul anterior de alcool, deplasarea în interiorul unei localități la o oră la care activitatea diurnă și implicit traficul rutier și pietonal sunt în plină desfășurare, atitudinea pasagerului din dreapta în stare de ebrietate, agitat, zgomotos strident și incoerent constituie împrejurări de fapt în temeiul cărora conduita preventivă consacrată legislativ de textul sus menționat trebuia să impună nu numai inculpatului, ci oricărui conducător de vehicul care manifestă o minimă diligență în exercitarea controlului asupra comenzilor mașinii adoptarea unei viteze net inferioare celei maxim admise pe acel sector de drum, nicidecum aproximativ triplul acelui maxim.

Evenimentul rutier constând în pierderea controlului asupra direcției, pătrunderea în forță în curtea unei locuințe, proiectarea în exteriorul autoturismului a celor 2 pasageri, uciderea a 3 persoane și vătămarea gravă a alteia constituie accident de circulație conform definiției legale prevăzute de art.75 din O.U.G. nr.195/2002.

După producerea accidentului inculpatului îi incumbau obligațiile prevăzute de art.77 al.1 și 2 din O.U.G. nr.195/2002, respectiv: să ia măsuri de anunțare imediată a poliției, să nu modifice sau să șteargă urmele accidentului să nu părăsească locul faptei, să apeleze numărul național unic pentru apeluri de urgență 112, existent în rețelele de telefonie din România, să nu schimbe poziția vehiculului.

În speță, inculpatul a ales să părăsească locul producerii accidentului fără a încerca să apeleze serviciul unic de urgențe, ori să ceară altcuiva să o facă.

Mai mult, inculpatul nu s-a prezentat la locul accidentului nici după intervenția numeroaselor echipaje de poliție, pompieri și ambulanță, alegând să se îndrepte către localitatea de domiciliu, fără a se interesa nici măcar despre cei doi pasageri ai săi.

Față de considerentele anterior expuse, instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta reținută în sarcina inculpatului există, constituie infracțiunea de ucidere din culpă și a fost săvârșită de inculpat, prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul fiind răsturnată prin probe certe, astfel cum impun dispozițiile art. 396 alin.2 cod procedură penală, astfel că sunt întrunite condițiile legale pentru condamnarea inculpatului.

Așadar, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită fără dubiu de tăgadă de inculpat, instanța, (…), va condamna pe inculpatul Radu Marcel, (…) născut la data de 11.11.1980 (…), cetățean român, căsătorit, fără copii minori, studii 10 clase + școala profesională, instalator, fără loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă în dauna victimelor: Ț.I. – C., A. Fatma și D.E.

(…)

În temeiul art. 336 alin. 1 C.pen. va condamna pe inculpatul Radu Marcel, la pedeapsa de 2 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii la data de 11.08.2019 a infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 338 alin. 1 C. pen., instanța reține că fapta inculpatului Radu Marcel care în ziua de 11.08.2019, ora 18:00, după ce a fost implicat în calitate de conducător auto într-un accident rutier în cadrul căruia a survenit decesul a 3 persoane și vătămarea integrității corporale a altor 3 persoane a părăsit locul producerii fără încunoștiințarea și încuviințarea organelor de poliție, prin omisiunea de a executa obligațiile prevăzute de art.77 din O.U.G. nr.195/2002, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului prevăzută de art.338 al.1 C.Penal.

În ceea ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor, instanța reține că inculpatul nu a recunoscut nici această faptă în faza de urmărire penală prin declarația dată în data de 12.08.2019, inculpatul a arătat că a fugit de la locul accidentului întrucât i-a fost frică, de revolta persoanelor care se apropiau de fața locului accidentului, care îl înjurau și îi reproșau producerea accidentului. Această declarație nu se coroborează cu cele declarate de martorul (…) și nici de cele declarate de martorii (…), care au declarat că au intervenit pentru salvarea victimelor, după ce s-a așezat norul de praf provocat de pătrunderea autoturismului inculpatului cu viteză prin poarta dublă, și respectiv pentru stingerea incendiului provocat de mașina care luase foc, la mașină nemaifiind nicio persoană, nici cele două victime pasageri și nici șoferul. De asemenea martorul (…) a declarat că a auzit de la o persoană pe care nu o cunoaște faptul că vecina `(…) ar fi văzut o persoană de sex masculin, murdară de sânge care alerga pe stradă către zona bălții. Fapt care a fost probat prin aceea că mai apoi la ora 21,00 în urma desfășurării unor forțe ale poliției, în timp ce încerca să se sustragă inculpatul a fost depistat, potrivit procesului – verbal de la fila nr. 156 din dosarul de urmărire penală volumul I.

Instanța apreciază că această faptă este sancționată mai aspru, în raport de împrejurările concrete în care a fost comisă de faptul că inculpatul a fugit de la locul accidentului, fără încuviințarea poliției astfel încât a fost îngreunată și sub acest aspect activitatea organelor judiciare în legătură cu acel accident, pericolul social al acesteia este crescut.

Părăsirea locului accidentului fără a anunța organele de poliție. Elementul material al infracțiunii constă în părăsirea locului accidentului fără încuviințare, de către conducătorul de vehicul implicat într-un accident de circulație, fără a fi necesară ca plecarea de la locul accidentului să se facă cu autovehiculul implicat în accident. În mod evident inculpatul nu și-a asumat fapta comisă și gravele consecințe produse, întrucât a ales să se ascundă într-o solă de porumb la aproximativ 300 de m distanță de locul accidentului iar după aproximativ o oră a plecat pe un drum de câmp către Luncavița. Tot timpul cât a stat ascuns aproximativ o oră, inculpatul a arătat potrivit declarației din 12.08.2019, potrivit cu care acesta a auzit sirenele autospecialelor dar nu a ieșit chiar dacă a realizat că la fața locului veniseră și polițiști.

Urmarea imediată constă în pericolul creat relativ la desfășurarea în condiții de siguranță a traficului rutier.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția se materializează în acest caz sub forma intenției directe întrucât inculpatul a prevăzut și a urmărit în mod direct rezultatul socialmente periculos al faptei sale, respectiv plecarea de la locul accidentului. În mod evident inculpatul a fost conștient de faptul că din accidentul produs a rezultat cel puțin rănirea unor persoane, dar a ales să rămână ascuns și apoi să fugă.

Părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație, are ca rezultat o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere.

Pericolul social concret al faptei inculpatului rezidă în starea de pericol pentru siguranța circulației rutiere, în îngreunarea activității organelor judiciare în legătură cu acel accident.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 Cod de procedură penală, în sensul că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța va ține cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 CP, respectiv : împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În temeiul art. 338 alin. 1 C.pen. va condamna pe inculpatul Radu Marcel la pedeapsa de 3 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii la data de 11.08.2019 a infracțiunii de părăsirea locului accidentului.

Instanța va face în final aplicarea disp. art. 38-39 alin. 1 lit. b) C.pen., cu privire la concursul de infracțiuni.

Inculpatul Radu Marcel având ultimul cuvând în fața instanței de judecată a aratat că regretă cele întâmplate, că nu a dorit și nu s-a gândit niciodată că va ajunge în această situație, că viața sa a stat pe loc la vârsta de 40 de ani, că este o persoană ancorată în viața socială, a muncit pentru a-și construi o casă și pentru a-și întemeia o familie. De asemenea a arătat că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a diminua consecințele faptelor sale, a reparat acoperișul casei, a despăgubit persoanele vătămate și nu s-a sustras de la nici un termen de judecată pe tot parcursul judecății.

Deși apărătorul inculpatului a solicitat a se da eficiență dispozițiilor art. 91 cod penal privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 91 alin. 1 lit. a) cod penal, potrivit cărora, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supravheghere, dacă pedeapsa aplicată în caz de concurs de infracțiuni este închisoarea mai mare de 3 ani.

De aceea, pe latură penală, instanța, având în vedere că inculpatului i-au fost aplicate prin prezenta sentință trei pedepse cu închisoarea, va contopi aceste pedepse, va aplica pedeapsa cea mai grea respectiv aceea pentru infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 2 și 3 C.pen. de 10 ani închisoare la care se va adăuga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite respectiv 1/3 din (2 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. 1 Cpen + pedeapsa de 3 ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. 1 C. pen), inculpatul Radu Marcel urmând să execute în final o pedeapsă rezultantă de 11 ani și 8 luni închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 60 C. pen., va dispune ca executarea pedepsei închisorii să se facă în regim de detenție.”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns