Avocată în drum spre audieri (sursa foto ziaruldeiasi.ro)

Anchetă DIICOT Iași privind un teren din patrimoniul public. Sunt vizați avocaţi, notari şi funcţionari publici

Avocați, notari și funcționari din Primăria Iași sunt vizați de o anchetă DIICOT privind obținerea unui teren din patrimoniul public de către o grupare ce a construit apoi pe el.

”La data de 26.04.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat un număr de 24 de percheziții domiciliare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, instigare la infracțiunile de abuz în serviciu și fals intelectual, abuz în serviciu și omisiunea sesizării.

În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2016, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat în vederea obținerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul unei instituții publice, pe care au construit o clădire, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei.

De asemenea, a rezultat faptul că activitatea infracţională a fost posibilă prin acordarea sprijinului de specialitate de către avocaţi, notari şi funcţionari publici din cadrul unei instituții publice.

La sediile DIICOT și BCCO Iași, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 23 persoane.”, a transmis DIICOT în această dimineață.

Ulterior, primăria Iași a emis următorul comunicat:

“Astăzi, 26 aprilie 2021, reprezentanţi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi (DIICOT Iaşi) s-au prezentat la sediul Primăriei Municipiului Iaşi pentru a ridica o serie de documente necesare finalizării unui dosar. Menţionăm că procedura nu a periclitat în niciun fel activitatea din sediul Primăriei.

De menţionat că o parte din actele solicitate de către reprezentanţii DIICOT Iaşi au fost trimise deja către instituţiile specializate încă de la începutul acestui an.

“Documentele solicitate de către DIICOT Iaşi sunt ca urmare a unei sesizări pe care Municipiul Iaşi a făcut-o încă de la începutul acestui an. Pentru verificarea şi analizarea celor sesizate de noi, procedura îi obligă să se prezinte la sediul instituţiei pentru ridicarea actelor necesare desfăşurării anchetei. Colegii mei au pus la dispoziţie toate documentele solicitate, activitatea Primăriei nefiind întreruptă niciun moment pe parcursul cererii din partea DIICOT Iaşi. Personal le-am dat tot concursul şi am cerut colegilor mei care gestionează acest tip de documentaţii să pună la dispoziţia acnhetatorilor toate documentele solicitate. Am încredere că verificările vor face lumină în cel mai scurt timp posibil cu privire la acest caz, iar dacă s-au înregistrat încălcări ale legii cei vinovaţi trebuie să plătească”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Ziarul de Iași informază că un alt suspect din dosar este avocatul Irina Iacob, care ar fi autentificat o dată certă în dosarul de preluare a terenului. Ea a ajuns in urma cu cateva minute la audieri.

Primarul Mihai Chirica a fost chemat la audieri de catre procurori. La această oră nu se ştie ce calitate are în acest dosar, foarte probabil el fiind martor. Între timp, au venit la audieri Cristina Oțeleanu, de la departamentul Juridic, Denisa Ionașcu, secretarul Primăriei Iaşi si Florin Grierașu, fost inspector la Urbanism.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns