Procedura de verificare a bunei reputații a candidaților la concursurile organizate de INM, propusă prin proiectul de lege (PL-x nr. 567/2020), este neconstituțională.
În ședința din 17 martie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării,
1. Cu majoritate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 28 de senatori aparținând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.18 și ale art.67 din Legea privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și la concursul de admitere în magistratură.
2. Cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile art. 14, 27 și 43 din aceeași lege, precum și actul normativ în ansamblul său.
Cele două articole declarate neconstituționale au următorul conținut:
„Art. 18
(1) După afișarea rezultatelor definitive ale concursului, candidații admiși după cele două etape ale concursului vor fi verificați sub aspectul îndeplinirii condiției bunei reputații prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c).
(2) Verificările privind îndeplinirea condiției bunei reputații se vor face de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislației în vigoare referitoare la protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
(3) Regulamentul privind admiterea la Institutul Național al Magistraturii stabilește documentele pe care candidații au obligația de a le depune, în vederea verificării îndeplinirii condiției bunei reputații. La verificarea condiției bunei reputații sunt avute în vedere fapte pentru care s-au aplicat candidaților sancțiuni de drept penal, sancțiuni cu caracter administrativ, contravenționale sau disciplinare ori pentru care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală sau la aplicarea pedepesi ori amânarea aplicării pedepsei, avându-se în vedere următoarele criterii: tipul și împrejurările de săvârșire a faptei, forma de vinovăție, tipul de sancțiune aplicată sau tipul soluției dispuse față de candidat, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat 10 de fapta persoanei în cauză, precum și perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancțiunii disciplinare, contravenționale, a sancțiunii cu caracter administrativ sau de la rămânerea definitivă a soluției de condamnare, de renunțare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei.
(4) Rezultatele verificării se consemnează în cuprinsul raportului referitor la îndeplinirea condițiilor de admitere la Institutul Național al Magistraturii, care se înaintează Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
(…)
Art. 67
(1) După afișarea rezultatelor definitive ale concursului, candidații admiși după cele două etape ale concursului vor fi verificați sub aspectul îndeplinirii condiției bunei reputații prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c).
(2) Verificările privind îndeplinirea condiției bunei reputații se vor face cu respectarea legislației în vigoare referitoare la protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
(3) Regulamentul prevăzut la art. 53 alin. (2) stabilește documentele pe care candidații au obligația de a le depune în vederea verificării îndeplinirii condiției bunei reputații. La verificarea condiției bunei reputații sunt avute în vedere fapte pentru care s-au aplicat candidaților sancțiuni de drept penal, sancțiuni cu caracter administrativ, contravenționale sau disciplinare ori pentru care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală sau la aplicarea pedepesi ori amânarea aplicării pedepsei, avându-se în vedere următoarele criterii: tipul și împrejurările de săvârșire a faptei, forma de vinovăție, tipul de sancțiune aplicată sau tipul soluției dispuse față de candidat, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum și perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancțiunii disciplinare, contravenționale, a sancțiunii cu caracter administrativ sau de la rămânerea definitivă a soluției de condamnare, de renunțare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei.
(4) Rezultatele verificării se consemnează în cuprinsul raportului referitor la îndeplinirea condițiilor de admitere în magistratură, care se înaintează Plenului Consiliului Superior al Magistraturii”.
Sesizarea și textul proiectului de lege poate fi consultat în atașament.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


